Magneziu, seleniu şi litiu... sunt cele trei minerale de care avem nevoie pentru a ne feri de epuizare fizică şi psihică. Aceste substanţe se găsesc în cereale integrale, peşte, ficat, ouă, anumite legume şi fructe, apă minerală.
Citește pe Antena3.ro
stockexpertcom
Deseori venim acasă obosiţi de la serviciu şi mâncăm în grabă ce avem la îndemână. Şi atunci nu este de mirare că suntem stresaţi, nervoşi, nu putem dormi. Pentru a nu ajunge la epuizare, medicii ne sfătuiesc să ne facem timp pentru a mânca sănătos.
REŢETE ANTISTRES
Iată ce ne propun nutriţioniştii. Ei ne asigură că magneziul este cel mai bun aliat împotriva stresului. Această substanţă are un rol important în buna funcţionare a sistemului nervos şi în relaxarea muşchilor. Totodată, magneziul ajută la menţinerea în limite normale a ritmului cardiac. O doză zilnică de 300 miligrame de magneziu este suficientă astfel încât să facem faţă stresului şi oboselii. Pentru a ajunge la această doză, nutriţioniştii ne recomandă să includem în dietă următoarele alimente bogate în magneziu: cereale integrale, fructe oleaginoase (nuci, alune, migdale), spanac, leguminoase (soia, fasole uscată, mazăre, linte), ciocolată neagră, banane.
Seleniul – unul dintre cei mai puternici antioxidanţi – întăreşte sistemul imunitar, ajutând astfel organismul să reziste la stres şi oboseală. Acest mineral protejează creierul, contribuind la menţinerea performanţelor intelectuale şi la prevenirea depresiei, anxietăţii. Avem nevoie de seleniu mai ales toamna pentru a ne pregăti organismul să lupte cu frigul, lipsa razelor solare, dar şi cu infecţiile respiratorii. În acest scop avem nevoie zilnic de doar 50-60 de micrograme de seleniu. Surse naturale de seleniu sunt peştele, fructele de mare, ouăle, ficatul de vită, morcovii. Pentru a întări efectele magneziului şi seleniului în combaterea oboselii intervine litiul – mineral mai puţin cunoscut, dar esenţial pentru buna funcţionare a celulelor nervoase. Cele mai bune surse de litiu sunt apele minerale.
Magneziu
Alimentul (100 g) mgMigdale 180
Ciocolată neagră 110
Orez integral 50
Banane 35
Pâine integrală 33
Seleniu
Alimentul (100 g) microgFicat de vită 60
Scoici 40
Somon 23
Ouă 15
Morcovi 13