x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Vestitorii muţi ai stresului

Vestitorii muţi ai stresului

17 Apr 2011   •   19:54
Vestitorii muţi ai stresului

161582-think-stock-104093523.jpgLehamitea de luni dimineaţă, senzaţia că ziua de lucru nu se mai termină, nevoia de a ridica tonul şi sentimentul că a apuca pe cineva de ciuf îţi va lua to­ne de greutate de pe umeri sunt semne clare de su­prasolicitare nervoasă. Există însă o serie de ma­nifestări mai puţin evidente ale stresului.

Semne că nu trecem, pur şi simplu, printr-o perioadă mai grea, ci că ne confruntăm cu stres cronic. Asta în­seamnă un asalt constant, zilnic, din partea hormo­ni­lor de stres.

Iar dacă vă regăsiţi în măcar unul dintre simptomele prezentate mai jos, luaţi aminte la sfatul doctorului Stevan E. Hobfoll, preşedintele catedrei de ştiinţe ale comportamentului la centrul medical Rush University: luaţi o pauză de o oră în fie­care zi, faceţi o plimbare şi închideţi-vă telefo­nul mobil.

1. Dureri de cap în week-end
În absenţa dozei zilnice de stres pot apărea migrenele. Zilele din care lipseşte agitaţia obişnuită sunt resimţite ca o anomalie şi au cam acelaşi efect cu tentativa de a renunţa brusc la cafea sau la alt excitant. Sfatul specialistului: menţineţi, pe cât posibil, programul de somn şi de alimentaţie din timpul săptămânii de lucru.

2. Crampe ab(d)omina(bi)le
În cazul femeilor, s-a dovedit că stresul predispune la cumplite crampe menstruale. Mai precis, neplăcutele dureri sunt cu 100% mai frecvente în cazul doamnelor şi domnişoarelor cu o viaţă profesională acaparatoare. O spun (cu dovezi) cercetători de la Universitatea Harvard. Motivul: un dezechilibru hormonal indus de stres. O posibilă soluţie: exerciţiile fizice, care diminuează şi stresul, şi crampele aferente.

3. Fălci dureroase
Poate suna ciudat, dar astfel de dureri pot fi provocate de scrâşnetul dinţilor – fenomen des întâlnit în timpul somnului la persoanele cu nervii întinşi. Există însă "apărători" speciale ce pot fi purtate noaptea, asigură experţii de la American Dental Association.

4. Vise stranii
Pe măsură ce somnul devine mai profund, visele capătă un caracter pozitiv, astfel încât trezirea e asociată unei stări plăcute, de bună dispoziţie. Persoanele stresate se trezesc de multe ori pe noapte, dând peste cap procesul firesc de "îmbunătăţire" a visului şi permiţând unei proiecţii negative să se menţină pe tot parcursul nopţii. Această neplăcere poate fi evitată umblând puţin la rutina de dinaintea somnului: fără cafeină şi fără alcool.

5. Alergii mai intense
În cadrul unui experiment realizat în 2008 la Universitatea Ohio, cercetătorii au stabilit că persoanele suferinde de alergii manifestau şi mai intens simptomele după ce participau la teste care induceau stresul. Hormonii de stres stimulează, potrivit cercetătorilor americani, producţia de IgE, o proteină din sânge care cauzează reacţia alergică.

6. Episoade acneice
Stresul favorizează inflamaţiile care duc la apariţia coşurilor. Dacă soluţiile şi cremele antiacneice obişnuite nu îşi fac efectul, se impune un control dermatologic amănunţit.

7. Scărpinaţi, scărpinaţi, scărpi­naţi
Un recent studiu japonez realizat pe 2.000 de voluntari arată că persoanele care suferă de mâncărimi ale pielii (prurit) sunt de două ori mai predispuse la stres decât cele care nu suferă de această problemă cronică. Deşi nevoia continuă de a ne scărpina este, în mod sigur, un motiv de stres, experţii niponi spun că tensiunea sau anxietatea agravează afecţiuni cum ar fi dermatita, eczema, psoriazisul.

8. Auuuu, burta!
Anxietatea şi stresul pot fi de vină pentru durerile de stomac, eventual la pachet cu durerile de cap şi insomniile.
Nu se cunoaşte cu exactitate ce au în comun stresul şi manifestările sale "digestive", dar una dintre teorii stipulează că intestinele şi creierul au în comun unele căi nervoase.

×