x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Supliment Turism medical - 10 iunie 2014 Unul din trei copii este obez

Unul din trei copii este obez

de Magda Marincovici    |    27 Iun 2014   •   16:07
Unul din trei copii este obez
Sursa foto: Thinkstock
Fără ca părinţii să ştie, 50% dintre adolescente se înfometează pentru a slăbi, ceea ce măreşte riscul de boli cardiovasculare şi diabet
La nivel global, atât în ţările sărace, cât şi în cele bogate, obezitatea la tineri este un proces în continuă extindere. OMS vorbeşte despre un veritabil flagel pe care îl califică “epidemie la nivel mondial”. Cifrele confirmă amploarea fenomenului: 1,4 miliarde de persoane de peste 20 de ani sunt afectate de obezitate şi 2,8 milioane de persoane mor, anual, din această cauză. La acest capitol, România este în rândul lumii, adică unul din trei copii este obez sau supraponderal, ocupând locul trei în Europa.

Părinţi, luaţi aminte la ceea ce spunea dr. Simona Tivadar, specialist în diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, deoarece aveţi de învăţat. “Părinţii sunt atenţi până la isterie la hrana copilului între 0 şi 3 ani. Apoi, îl hrănesc, în loc să-i dea să mănânce. Masa în familie are pentru copil valoarea unei mese la restaurant pentru adulţi. Dar mama nu mănâncă, deoarece este la dietă şi doar ciuguleşte ceva. Tata e mai degrabă ocupat, absent sau nervos. Şi, atunci, să trăiască bunicii, pentru multe, dar mai ales pentru că au şi dau nepoţilor bani pentru dulciuri. Atenţie, în preadolescenţă şi adolescenţă, masa grasă se dublează, la fetiţe, fiind mai evidentă pentru a atinge maturitatea sexuală. Ce fac copiii în acestă perioadă? Fac pian, limbi străine... Dar ar trebui să facă sport. 50% dintre adolescente ţin o dietă fără ca părinţii sau cineva din jurul lor să ştie. Aceşti copii sunt condamnaţi la diabetul tip 2, diabetul grasului, care este asociat cu vârsta de 60 de ani, dar pe care acum îl dezvoltă tineri între 18 şi 30 de ani. Aceşti copii au un risc de 4 ori mai mare de a face cancer comparativ cu cei care au greutatea normală. Părintele unui copil obez este orb la boala copilului său. Este un fenomen obiectiv medical: părintele vede copilul vecinului că este grăsuţ, dar nu-şi vede propriul copil. Şi aici ar trebui să intervină medicul de familie, medicul de şcoală”.

Obezitatea este un exces de masă adipoasă care are consecinţe negative asupra sănătăţii şi reduce speranţa de viaţă. Obezitatea este la originea a numeroase şi severe complicaţii. Să începem cu diabetul tip 2, care în 80% dintre cazuri este asociat cu obezitatea. Hipertensiunea arterială, excesul de lipide în sânge (dislipidemie), afecţiunile cardiovasculare, sindromul de apnee în somn şi alte boli respiratorii, multe boli ale articulaţiilor cum este
artroza, toate sunt în legătură directă cu obezitatea. De asemenea, obezitatea sporeşte riscul multor forme de cancer.

Cauzele obezităţii, considerată boală cronică, sunt complexe: alimentaţia dezechilibrată, moştenirea genetică, factori de mediu. Karine Clement, nutriţionist la spitalul Pitie Salpetriere din Paris şi cercetător, insistă asupra necesităţii unor studii privitoare la obezitate şi la o mai bună înţelegere a rolului bacteriilor din flora intestinală.

Dietele de slăbit au şi ele partea lor de vină în apariţia obezităţii . Un colectiv naţional al Asociaţiilor ce luptă contra obezităţii din Franţa a reconfirmat amploarea fenomenului. Şi a subliniat cât de important este ca a mânca să fie o plăcere, cu condiţia de a mânca echilibrat atât cantitativ, cât şi calitativ. Trebuie să ştim că dietele nu aduc nimic bun pe termen lung. Dar cu siguranţă cauzează pierdere de masă musculară şi osoasă. Dietele hipocalorice sunt bănuite că provoacă tulburări de ritm cardiac, iar dietele hipoglucidice, tulburări digestive. Şi, indiferent de dietă, toate provoacă tulburări majore ce ţin de eşecul unei dietei, în sensul pierderii stimei de sine, al unor tulburări de comportament alimentar etc. Şi cireaşa de pe tort, după un asemenea regim, aproape 80% dintre persoane revin la greutatea iniţială în mai puţin de un an. Şi, totuşi, care este reţeta care nu dă greş? Medicul Simona Tivadar este categorică: alimentaţie echilibrată şi sport.

×