Unul dintre membrele furate a fost descoperit ulterior pe stradă de trecători, care au alertat autoritățile, potrivit Antena 3 CNN.
Fapta a avut loc la Institutul Cantacuzino, unde camerele de supraveghere au surprins un individ care a sărit gardul în noaptea de sâmbătă spre duminică. Hoțul a pătruns într-un spațiu special amenajat pentru depozitarea deșeurilor medicale și a sustras mai multe pungi din lada frigorifică.
Acesta a reușit să părăsească incinta spitalului pe aceeași cale, escaladând gardul fără a fi observat.
Deocamdată, nu se știe ce anume intenționa să fure suspectul din spital. Însă, după ce a deschis una dintre pungi și a descoperit că aceasta conținea un picior amputat, l-a abandonat pe stradă.
În prezent, autoritățile desfășoară două anchete: Poliția investighează pentru a-l identifica și prinde pe autorul faptei, în timp ce Direcția de Sănătate Publică București analizează circumstanțele incidentului.
Carmina Pricopie, senior editor la Antena 3 CNN, a relatat detalii despre acest caz macabru care a îngrozit opinia publică.