Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
29 mai 2012. Olga Gudynn International School organizeaza concursul Talent Show la Aristocrat Events Hall. Evenimentul aduce straluciri swarovskiene si clinchete anglofone in Pipera, unde pana nu demult luceau in iarba perlele negre ale oilor si se auzeau doar strigatele neaose ale ciobanilor.
Printisori si cersetori
La serbarea copiilor adusi la scoala cu limuzine si cu bodyguarzi sunt invitati si orfanii de la Fundatia Concordia. E inceputul unui frumos parteneriat umanitar. Printii si cersetorii sunt impreuna, pentru cateva ore, sub candelabrele de cristal care valoreaza fiecare cat o scoala de la tara. Respira acelasi aer racorit si purificat de sisteme electrice. Parintii copiilor de la scoala particulara umplu sala — plus bonele, soferii, garzile de corp. Oameni cu dare de mana. Masinile lor parcate in zona au schimbat geografia locului. Unii cu vestimentatie si purtari aristocratice, altii cu haine tipatoare si mers apasat, ciobanesc. Strainii din corpul diplomatic si din corporatiile transnationale vorbesc in engleza, in franceza. In partea romanofona mai zbarnaie cate un senchiu, un furculition se mai infige in timpan.
Pe partea dreapta a salii se intinde standul cu obiecte de tot felul iesite din mainile elevilor de la scoala Olga Guddyn. Desene, jucarii, tricouri, cusaturi de mana. Cei mari cumpara de la cei mici. Cat vor sa dea. O suta de euro pentru un pahar pictat. Cinci sute de lei pentru o vaza.
— Ce sfinti e pe icoana asta, printisor?
— Tu si cu mami!
— Brava tie! Ia d-aci zece milioane!
Sfintii parinti par sa se scurga, topiti, de pe iconita de sticla, nu mai mare decat o oglinjoara de pudriera. Fara indoiala e un pret urias pentru o asemenea lucrare. Tati numara banii in palma educatoarei, hartie cu hartie, ca la nunta. Undeva in tara niste copii vor zambi pentru o clipa cand vor primi banii stransi aici.
Pranzul nepotrivit al domnului Minune
De cealalta parte a salii e standul copiilor de la Concordia. Au pregatit prajiturele, biscuiti, cornulete, paine de toate felurile. Totul facut in laboratorul lor de patiserie si in brutaria lor. O scama legislativa blocheaza mecanismul autarhic al Fundatiei: copiii de la Concordia nu-si pot vinde produsele fiindca nu au iesit inca toate autorizatiile de sub pixul birocratilor. Dar nu-i impiedica nimeni sa-si faca singuri, cu mainile lor, painea cea de toate zilele si deserturile. Si nici sa daruiasca altora. E coada la standul lor din sala de festivitati. Copii si parinti poftesc la bunatati. Isi alege fiecare ce vrea. Si nu plateste nimeni nimic, ci doneaza daca vrea. Fiecare cat il lasa inima. Chiar si de zece ori pretul din magazin — daca s-ar fi vandut la raft. Banii se strang, fireste, la casa. O casuta din lemn, cu o fanta in acoperis, pe unde copiii de bani gata strecoara bancnotele.
In fundul salii este o masa. Intre standul printisorilor si standul cersetorilor-patiseri — unii chiar eu cersit pe strazi inainte de a ajunge la Concordia. Nu e locul mesei acolo; nu in timpul spectacolului. A fost adusa la cererea cantaretului Adi Minune, fost de Vito, fost Copilul Minune. A venit si el la serbare cu copilul — elev la scoala exclusivista a Olgai Gudynn — si cu nevasta. Copilul Copilului Minune e imbracat in haine de argint, paieta langa paieta, si are in cap o creasta ca o toporisca facuta cu fixativ. Doamna Minune poarta o rochie despre care nu se poate spune nimic. Sau mai bine sa nu spui nimic. Adi vorbeste la un telefon rosu, cu clapeta rabatabila, care ii ajunge, ca o scandurica, de la ureche pana la piept. Se cearta cu cineva la telefon. Dupa un timp apar doi chelneri cu tavi de mancare acoperite cu clopote de argint si familia Minune incepe sa manance in mijlocul spectatorilor. Spectacolul merge mai departe.
Brot macht frei
Intre copiii de la Concordia, imbracati in alb, ca scosi din sacul cu faina, se inalta cu un cap un baiat blond, tot numai un zambet. Pare sa fie seful celorlalti. Il cheama Andreas Resch. L-am mai intalnit de cateva ori la Fundatie, printre copii, invatandu-i pe unii sa faca prajituri, pe altii sa faca paine. E austriac, dar limba romana suna mai bine din gura lui decat din gura multor romani.
— Andreas, ne-am mai intalnit, dar n-ai avut timp sa vorbim. Mereu framanti si te framanti. Cum ai ajuns tu din Austria in Romania sa faci paine pentru copiii strazii? Si, iata, acum si pentru copiii cu strazi.
— Am plecat din tara mea, acum sapte ani, ca sa scap de armata. La noi poti sa alegi: faci armata, sase luni, sau opt luni voluntariat. Am ales varianta a doua. Cand am terminat liceul nu stiam nimic despre Concordia, desi este intemeiata de un preot austriac. Am aflat de pe internet. Am scris in Romania, am fost chemat sa vad despre ce e vorba inainte de a fi primit ca voluntar. Am venit singur, cu masina, pentru doua zile. Mi-a placut ce am vazut la Fundatie, cum se lucreaza cu copiii, si am ramas.
— De atunci au trecut de zece ori cate opt luni si tot aici esti.
— Da. Am intalnit la Fundatie o fata... Avea 17 ani atunci, eu 20. Ajunsese acolo de la sapte ani, fiindca familia ei se destramase. Acolo a crescut. M-am indragostit de ea. Ai putea spune ca nu era o relatie principiala, ceva gen profesor-eleva, eu fiind instructorul ei de patiserie. Dar ea a devenit curand majora. Deci e ok, da? Pe urma a terminat si facultatea. Stiinte Economice. Anul trecut ne-am casatorit. Ne-am cumparat o casa modesta in Aricestii Rahtivani, sa fim aproape: eu de Fundatie si ea de parcul industrial Ploiesti, unde munceste de cand era in liceu.
— Ce frumos! Casa de piatra! Ai tai nu au tras de tine sa te aduca acasa?
— Ba da. Voiau sa continuu afacerea familiei. Noi avem inca de la bunicul o macelarie in Steyr. Un orasel bogat, pentru ca acolo se fac masini agricole foarte bine cunoscute in toata lumea si armament. N-am vrut sa fiu macelar. Nu-mi placea. Eu am capatat acolo o diploma de bucatar-ospatar si voiam sa fac studii economice.
— Asa ai scapat de armata. Si painea te-a facut liber. Stiai de acasa sa faci paine?
— Am invatat singur, aici. Cand am venit la Fundatie am gasit un cuptor vechi. Acum avem patiseria noastra si brutaria noastra cu utilajele cele mai moderne. Copiii obtin aici diplome eliberate de Ministerul Invatamantului, calificari recunoscute peste tot in tara. Cu ce puteam sa fiu de folos copiilor? Avand acel cuptor, am inceput sa citesc carti despre brutarie. In concediu furam meserie de la brutarii din orasul meu. Asa am invatat. Pana la urma am scris eu insumi un manual de brutarie dupa care invata copiii de la Concordia.
— Ai venit in Romania dupa terminarea liceului. Ti-ai abandonat studiile universitare?
— M-am inscris aici la ASE, la Relatii Economice Internationale. Dar nu faceam fata si la facultate, si la munca mea de la Fundatie. Am vrut sa continuu studiile in Austria, dar nu mi s-au recunoscut toate creditele obtinute aici. Acum sunt student la Universitatea din Hamburg, de la distanta. Examenele le dau aici, la Ambasada Austriei.
— Cu sau fara camera de supraveghere? Stii ca la noi e o nebunie cu camerele astea la exemene...
— Fara camera. Ma pazeste de la spate un supraveghetor.
_________________
Cititi in episodul urmator povestea baiatului care a vazut cum tatal ii ucide mama.
___________________________________________
Salvezi un om, salvezi o lume
episodul 1 - Omul fara amintiri
episodul 2 - La cersit, ca sa bea tata!
episodul 3 - Printre ciudatii cu plamanii in afara
episodul 4 - Micul revolutionar ia lectii de ciordeala
episodul 5 - Libertatea ca un abur de mancare
episodul 6 - Cu mana intinsa la Dumnezeu
episodul 7 - Foame la Venetia
episodul 8 - Patimile dupa Costel
episodul 9 - Ratacit intre Biblie si Codul Penal
episodul 10 - Mama ii desparte, Facebook ii reuneste
episodul 11 - Si painea l-a facut liber!
episodul 12 - Baiatul care aduce pizza
Citește pe Antena3.ro
