Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Puțini turiști pleacă din capitala Franței fără să viziteze celebra rețea de catacombe. Coboară câteva zeci de trepte și intră într-o lume paralelă. Temperaturile scad brusc. Aerul devine rece și umed. Zgomotul orașului dispare.
Sub picioarele milioanelor de parizieni se întinde un labirint care pare desprins din romanele lui Victor Hugo. Nu întâmplător. În „Mizerabilii”, el a înțeles că adevărul unui oraș nu se găsește doar în piețe, palate și catedrale. Se găsește și în subteran.
Jean Valjean îl poartă pe Marius prin canalizările Parisului într-una dintre cele mai puternice secvențe din literatura universală. Coborârea în adânc devine una în conștiința societății. Parisul de dedesubt e imaginea Parisului pe care lumea preferă să nu-l privească.
Poate tocmai de aceea catacombele atrag anual sute de mii de vizitatori. Nu pentru că oamenii sunt fascinați de oase. Ci pentru că sunt fascinați de memorie. Fiecare mare oraș are nevoie de o poveste despre sine. Iar Parisul a înțeles că și întunericul poate fi valorificat cultural.
Paradoxal, Bucureștiul, supranumit odinioară „Micul Paris”, nu a învățat încă această lecție. Și totuși, sub străzile capitalei există o lume care merită descoperită:galerii boltite, beciuri vechi de secole, tuneluri asociate Curții Vechi, mănăstirilor și reședințelor boierești. Există adăposturi construite în timpul războaielor mondiale și infrastructură subterană ridicată în perioada comunistă.
Multe dintre ele sunt cunoscute. Unele sunt cartografiate. Altele au rămas doar în memoria istoricilor și a pasionaților de explorare urbană. Problema este că această moștenire există fragmentat, ascunsă și aproape complet ignorată.
Bucureștiul caută să atragă turiști, iar Centrul Vechi reprezintă principala atracție. Dar dacă aici s-ar deschide publicului și catacombele?
Imaginați-vă pentru o clipă un traseu subteran amenajat profesionist. Vizitatorul intră prin zona Curții Vechi. Coboară în pivnițele medievale. Lumina e discretă. Pe pereți apar proiecții cu Bucureștiul secolului al XVII-lea. Se aud fragmente din cronici. Umbrele domnitorilor și negustorilor se proiectează peste zidurile de cărămidă.
Mai departe, traseul conduce către galerii restaurate și consolidate. Acolo unde tunelurile originale nu mai există, tehnologia completează povestea. Hologramele recreează atmosfera vechiului oraș.
Vizitatorul nu observă doar niște ziduri. El călătorește prin istoria Bucureștiului. Într-o sală poate descoperi epoca lui Constantin Brâncoveanu. În alta, Bucureștiul fanariot. Mai departe, perioada Regulamentului Organic. Apoi orașul cosmopolit al Belle Époque. Bucureștiul care primea numele de „Micul Paris”.
Iar spre final, traseul coboară în secolul XX. Adăposturi de război. Hărți militare. Fotografii ale bombardamentelor. Coridoare care evocă atmosfera Războiului Rece.
Ar fi un muzeu diferit de toate celelalte. Nu unul al obiectelor, ci al spațiului. Un muzeu al orașului însuși.
Beneficiile ar depăși cu mult simpla dimensiune turistică. În primul rând, ar salva patrimoniu. Multe dintre aceste structuri se degradează de ani în șir. Apa infiltrează zidurile. Timpul distruge ceea ce istoria a reușit să păstreze. Restaurarea lor ar însemna conservarea unei părți importante din identitatea orașului.
În al doilea rând, Bucureștiul ar putea avea propriul său oraș subteran. Nu o copie a Parisului.
În al treilea rând, ar genera venituri. Turismul cultural e printre cele mai profitabile forme de turism urban. Vizitatorii caută experiențe memorabile, nu simple fotografii. Iar coborârea în subteran ar fi o astfel de experiență.
Poate că adevărata dramă a Bucureștiului nu e lipsa catacombelor, ci faptul că nimeni nu a avut încă șansa să transforme subteranul său într-o mare poveste. Parisul l-a avut pe Victor Hugo, cronicarul literar al subteranului. Bucureștiul i-a avut pe Crutzescu, Bacalbașa și Eliade, fiecare surprinzând câte o fărâmă din orașul ascuns. Beciuri, galerii, pivnițe, tuneluri, legende despre ieșiri secrete și refugii domnești. Fragmente disparate ale unei memorii subterane care n-au fost niciodată reunite într-un proiect cultural de anvergură. Cu alte cuvinte, Bucureștiul posedă materia primă a unui mare mit urban, dar încă n-a avut curajul să-l scoată la lumină.
Marile orașe ale Europei au înțeles că istoria nu se află doar la suprafață. Parisul își arată catacombele. Napoli își dezvăluie subteranul antic prin Napoli Sotterranea și Galleria Borbonica. Roma își pune în valoare „activele”, de la Catacombe di San Callisto la Necropoli Vaticana, oferind acces la straturi întregi de istorie ascunse sub orașul contemporan.
Istanbulul a transformat cisternele bizantine, în repere culturale. Edinburgh își conduce vizitatorii prin străzile îngropate ale orașului medieval în cadrul complexului The Real Mary King’s Close, în timp ce Cracovia a amenajat sub piața centrală muzeul Rynek Underground, unde tehnologia modernă reconstituie viața urbană de acum câteva secole. La Praga, pivnițele gotice și galeriile istorice permit descoperirea unui oraș mai vechi, ascuns sub nivelul actual al străzilor.
Budapesta și-a integrat în circuitul turistic Labyrinth of Buda Castle, iar Londra organizează tururi prin Churchill War Rooms, fostele buncăre ale conducerii britanice din timpul războiului, și prin tunelurile istorice ale programului Hidden London. Până și Odessa își valorifică vasta rețea de catacombe, una dintre cele mai extinse din lume.
Acolo unde alții văd ziduri umede, galerii întunecate și coridoare abandonate, marile orașe europene văd patrimoniu, identitate și oportunitate economică. Au înțeles că trecutul nu se află doar în piețe, palate și monumente, ci și în spațiile ascunse de sub ele. Bucureștiul, în schimb, continuă să-și țină o parte importantă a istoriei încuiată sub pământ.
Poate pentru că încă nu și-a descoperit pe deplin propria poveste. Dar povestea există. Ea se află sub asfalt, sub trotuare, sub clădirile de birouri și sub traficul infernal al prezentului. Așteaptă doar să fie spusă.
Victor Hugo scria că marile orașe au întotdeauna o conștiință ascunsă. O lume pe care oamenii nu o văd, dar fără de care nu pot înțelege ceea ce se află la suprafață. Bucureștiul nu face excepție.
Poate că a venit momentul ca Micul Paris să își descopere propriul Paris subteran. Nu din nostalgie. Nu din romantism. Ci pentru că viitorul unui oraș începe adesea cu redescoperirea trecutului său. Iar uneori, pentru a înțelege cine ești, trebuie mai întâi să cobori câteva trepte.
Citește pe Antena3.ro
