x close

O tură cu Zoe testată la limită

0
Autor: Cătălin F. Vărzaru 01 Oct 2017 - 21:10
O tură cu Zoe testată la limită
Vezi galeria foto


Ce înseamnă condiţii extreme pentru un automobil electric? Este atunci când se  consumă cea mai mare cantitate de energie. Şi când se întâmplă asta? Evident, pe autostradă. O cursă rapidă pe un drum de mare viteză este o adevărată provocare pentru un automobil alimentat de la baterii electrice. Forţat de împrejurări, a trebuit să parcurg la viteză maximă 120 de km pe autostradă cu Zoe. Cât a fost de riscant, cât a costat o astfel de cursă şi câtă energie se consumă în plus faţă de o cursă normală, puteţi citi în cele ce urmează.

 

Renault Zoe este cea mai vândută maşină electrică în Europa. În primele opt luni din 2017, s-au comercializat 9.063 de exemplare, faţă de 5.761 în tot anul 2016. Chiar dacă deţine supremaţia la nivel mondial din punctul de vedere al vânzărilor de electrice, colegul de trust de la Nissan, Leaf, s-a vândut în 2017 în doar 5.940 exemplare. Vânzările lui Zoe au fost impulsionate şi de upgrade-ul pe care Renault l-a făcut la nivelul bateriei. În acelaşi volum şi pe aceeaşi poziţie, bateria de 22 de kWh a fost înlocuită cu una de 41 de kWh, mărind autonomia de la 240 de km măsuraţi în ciclu NEDC, la 400 de km raportaţi la acelaşi standard. Ce înseamnă New European Driving Cycle? Este un sistem de măsurare e emisiilor de noxe şi a consumului de energie în anumite condiţii de testare. Adică o temperatură ambientală de 25 de grade, drum drept, fără nicio pală de vânt, fără folosirea climei, a farurilor, a sistemului multimedia sau a instalaţiei audio. Uneori, pentru îndeplinirea condiţiilor ideale din ciclul NEDC, producătorii recurg la măsurători în tunel aerodinamic. Condiţiile de trafic urban sau extraurban nu pot îndeplini decât accidental cererile din ciclu NEDC. Aşa că cifrele pe care producătorii le dau sunt aproape ideale.

 

Ochii pe autonomie.

În cazul unui automobil electric, cea mai critică caracteristică este cea a autonomiei. Atunci când am preluat maşina de test, computerul de bord indica o încărcare a bateriei de 99% şi o autonomie reală de 290 de km. Interesant este că parcurgerea prin Bucureşti, într-o zi de vineri, a unui traseu Militari – Pipera, s-a tradus printr-un consum echivalent de doar 3 km cheltuiţi din autonomie pentru un parcurs efectiv de 14 km. Traseul făcut în modul Eco – cu gestionarea sistemelor de climă şi a sistemului multimedia pentru reducerea energiei - şi multiple frâne sau decelerări este cel mai bun parcurs posibil pentru un automobil electric. Situaţia se schimbă radical însă pentru un traseu cu viteză constantă şi mare, lipsit de frâne sau decelerări repetate, cum este cel de pe autostradă.

 

Cât consumă.

Consumul lui Zoe în regim urban, după 42,4 de km, la o viteză medie de 23,1 km/h, cu reprize sportive, a fost de 6 kWh, adică 15% din capacitatea bateriei, ceea ce corespunde autonomiei urbane de 288 de km. Un kWh la staţiile de combustibili sau încărcări rapide care oferă acest serviciu variază între un leu şi 87 de bani, ceea ce înseamnă că 100 de km parcurşi în regim de Bucureşti ar costa până în 14 lei, adică un consum echivalent de 2,8 litri/100 km. Asta dacă nu se recurge la încărcarea gratuită oferită de anumite facilităţi din Bucureşti sau la încărcare casnică unde kWh se taxează la maximum 50 de bani. În cazul în care încărcaţi Zoe acasă, peste noapte, se ajunge ca 100 de km în regim de Bucureşti să coste 7 lei şi consumul echivalent să fie la circa 1,4 litri/100.

34.500 de euro, preţul variantei de top.

Citeşte mai multe despre:   renault zoe

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Afisari: 1026
Serviciul de email marketing furnizat de