AlexRaths/Getty Images/iStockphoto Falling Euro banknotes isolated on white background
Vezi galeria foto
România a pierdut aproximativ trei miliarde de euro fonduri structurale și de coeziune, bani puşi gratis la dispoziţia ţării noastre de către Uniunea Europeană pentru perioada 2007-2013. Mai grav este că nici banii absorbiţi, circa 17 miliarde de euro, nu au ajuns în construcţia de autostrăzi, spitale sau în alte investiţii importante, ci în saloane de cosmetică, exploataţii piscicole sau sere de roşii. Eşecul se repetă, la indigou, şi în perioada 2014-2020. Din suma de 30,84 miliarde de euro, ce a fost alocată României, nu am luat aproape nimic, până acum.
Comisia pentru control bugetar a Parlamentului European a discutat ieri la Bruxelles despre cauzele care au dus la o slabă absorbţie a fondurilor europene în România, în perioada 2007-2013. Țara noastră ocupă ultimul loc între statele membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește absorbția fondurilor europene pentru perioada 2007-2013, exceptând Croația, care a aderat la Uniunea Europeană în 2013, conform documentului dezbătut în Parlamentul European. Cauzele identificate de parlamentarii europeni sunt deficitara coordonare a autorităților de management responsabile cu gestionarea fondurilor europene, precum și obstacole administrative și legislative.
Statisticile se contrazic
Birocraţia şi nepăsarea legată de fondurile europene sunt atât de mari, încât nici măcar nu se ştie cu exactitate câţi bani am absorbit, datele instituţiilor române se bat cap în cap cu cele de la Bruxelles. România a atins o rată de absorbție de 85% potrivit estimărilor europene și de 89% potrivit datelor oficiale prezentate de autoritățile române, în condițiile în care media Uniunii Europene este de aproximativ 95%. În plus, Banca Naţională a României a indicat în ultimul Raport de Stabilitate o rată de absorbţie de 90,44% în anul 2016.
Dezastru în 2017
Deși s-a trecut de jumătatea noului exercițiu bugetar, 2014-2020, România are acreditate doar două dintre cele 10 autorități de management, instituțiile care gestionează fondurile europene, selectează proiectele și monitorizează implementarea lor, se arată în documentul prezentat în Parlamentul European. În comparație, Polonia are acreditate 24 din 25 de autorități, Cehia are acreditate 11 din 11, Slovacia 10 din 10, Bulgaria 10 din 11, iar Ungaria are acreditate 9 din 10.
România este, oficial, codașă la absorbția fondurilor europene în UE
Ministerul Fondurilor Europene a lansat două noi apeluri de proiecte, finanțate din Programul Operațional Capital Uman (POCU), prin care se acordă burse din fonduri europene studenților defavorizați, doctoranzilor...
Ungaria şi România înregistrau în trimestrul patru din 2017 cel mai ridicat nivel al deficitului guvernamental din UE, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
În zona e...
După trei ani de declin consecutiv, remitenţele trimise către Europa şi Asia Centrală (ECA) au crescut cu 20,9% anul trecut, cele mai mari transferuri de bani în regiune fiind către Rusia (opt miliarde de...
Datoria guvernamentală a României se situa, la sfârşitul trimestrului patru din 2017, la 300,7 miliarde de lei, sau 35% din PIB, în scădere cu 0,4 puncte procentuale de la 35,5% din PIB, în precedentele trei...
O instituţie centrală resimte toate dificultăţile istoriei naţionale, iar de cele mai multe ori se situează chiar în mijlocul evenimentelor, aşa cum s-a întâmplat şi cu BNR între 1916-1918, a declarat...
Peste 2.000 de sindicalişti din sectorul feroviar au protestat luni, de Ziua Feroviarilor, în faţa Ministerului Transporturilor şi apoi la Guvern, principalele solicitări fiind adoptarea statutului personalului...
Galerie Foto De două luni piaţa financiară fierbe din cauza unei propuneri din Parlament, iniţiativa senatorului Daniel Zamfir. E vorba despre proiectul de lege care prevede ca dobânda pentru creditele ipotecare să nu...
Netcity Telecom a obţinut de la BCR şi BRD o majorare a liniei de credit de 36 de milioane de euro obţinută în 2016, printr-o nouă facilitate în valoare de 10 milioane de euro.
Compania a câştigat în urmă...
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a urcat marţi pe piaţa interbancară la nivelul de 2,28%, de la 2,22% cât era luni, fiind cel mai...
România se află în rândul ţărilor din Uniunea Europeană cu cea mai lungă şi dificilă perioadă de insolvenţă pentru firme, iar unul dintre motivele principale este legat de faptul că mulţi investitori au...
Galerie Foto Datoriile autorităților locale au ajuns la 195 milioane de lei (43 milioane de euro) , la finalul lunii februarie, în creştere cu 7 milioane de lei, circa 1,5 milioane de euro, față de aceeași perioadă a anului t...
După trei ani de declin consecutiv, remitenţele trimise către Europa şi Asia Centrală (ECA) au crescut anul trecut cu 20,9%, cele mai mari transferuri de bani în regiune fiind către Rusia (8 miliarde dolari),...
Declaraţia unică, Formularul 212, introdusă recent în legislație pentru declararea, impozitarea și taxarea veniturilor extrasalariale devine titlu executoriu atunci când se atinge scadența la obligațiile...
De mai bine de un deceniu, lideri politici, sefi de companii si oameni de afaceri din China au colindat lumea in lung si in lat cu portofolele doldora de bani. Din Asia si Africa, SUA şi America Latină, trecerea lor...
Pentru agricultorii cu terenuri mici, există o serie de culturi agricole care se pot dovedi extrem de profitabile. Una dntre opțiuni ar putea fi și cultivarea cepei prin arpagic. Ce trebuie să știi?
Bune...