Gafa lui Klaus Iohannis la ceremonia de premiere a sportivilor, un moment de „comemorare” în loc de mândrie națională

În timpul discursului, președintele Klaus Iohannis, într-un moment de neatenție, a folosit termenul „comemorare” în loc de „ceremonie”, ceea ce a creat confuzie și a devenit rapid subiect de discuții. Deși o simplă eroare de exprimare, gafa a fost remarcată în mod special datorită semnificației momentului. Premierea sportivilor români, în special a celor care au participat la competițiile olimpice și paralimpice, este un eveniment festiv și onorant, marcat de respect și recunoștință pentru eforturile depuse de acești atleți de-a lungul anilor.

”Comemorarea de astăzi reprezintă fotografia de moment a multor ani de muncă din partea sportivilor, a unor generații tinere de oameni în sport, a unei istorii îndelungate cu multe bucurii, dar și cu provocări. Folosesc acest prilej pentru a face un apel la acțiune și la solidaritate în sport, pentru ca la Jocurile Olimpice și Paralimpice de peste patru ani să ne bucurăm de noi medalii și realizări de referință”, a citit Iohannis, într-un context în care termenul corect era ceremonie nu „comemorare”, termen utilizat în legătură cu persoanele decedate sau evenimente de tristă amintire, ceea ce a făcut ca eroarea să fie una ușor sesizabilă și incomodă.

Președintele a continuat discursul, fără a corecta pe moment eroarea, și a evidențiat importanța sprijinirii sportivilor români și a investițiilor necesare pentru succesul acestora la următoarele Jocuri Olimpice. Klaus Iohannis a subliniat că această ceremonie ar trebui să fie o sursă de inspirație și un apel la acțiune pentru viitor, astfel încât sportul românesc să continue să obțină rezultate remarcabile. „Folosesc acest prilej pentru a face un apel la acțiune și la solidaritate în sport, pentru ca la Jocurile Olimpice și Paralimpice de peste patru ani să ne bucurăm de noi medalii și realizări de referință”, a adăugat președintele.

Momentul jenant arată cât de important este discursul oficial, mai ales într-un context festiv și solemn, precum premierea unor campioni naționali. Deși gafa nu a diminuat semnificația momentului pentru sportivi, ea a scos în evidență importanța detaliilor și acurateței în cadrul unui eveniment de asemenea amploare.

Cred că președintele Klaus Iohannis a rămas cu mintea la comemorarea lui Avram Iancu, cu toate că nu a participat la Țebea, iar mesajul transmis a fost unul anost, fără însuflețire, lipsit de viziune și emoție. În contextul în care se afla, când se aștepta un mesaj care să rezoneze cu încununarea muncii și eforturilor sportivilor, președintele a ales să ofere un discurs rigid și formal, departe de ceea ce ar fi trebuit să fie. În plus, urmărind toate discursurile președintelui, nu-mi pot explica cine le scrie, căci par lipsite de coerență emoțională, de conectare la realitatea publicului și la semnificația momentelor pe care le marchează.

Recunosc faptul că am fost marcat plăcut de faptul că la 100 de ani de la aniversarea lui Avram Iancu, pe 31 august 1924, la Țebea, au participat Regele Ferdinand, Ionel Brătianu și Mitropolitul Ardealului, care au avut niște discursuri mișcătoare, discursul Regelui Ferdinand fiind unul dintre cele mai emoționante și mobilizatoare momente din istoria României. Regele Ferdinand, cunoscut și ca ”Întregitorul”, a adus un omagiu vibrant eroului revoluției de la 1848 și spiritului său de luptă pentru drepturile și libertățile românilor din Transilvania.

În discursul său, Regele Ferdinand a spus, în esență: „Avram Iancu a fost o flacără vie a neamului românesc, un simbol al curajului și demnității. Lupta lui nu a fost doar pentru drepturile românilor din Transilvania, ci pentru întreaga națiune. El a înțeles că dreptatea și libertatea sunt pilonii pe care se poate clădi viitorul unui popor. Astăzi, la 100 de ani de la nașterea sa, România întreagă îi aduce un omagiu, iar spiritul său dăinuie în fiecare colț al acestei țări pe care a visat-o unită.”, cuvinte care au avut un impact profund asupra celor prezenți și asupra națiunii române. Mulțimea, impresionată de cuvintele regelui, a fost mișcată de respectul profund și de conștiința istorică pe care Ferdinand o arăta față de Avram Iancu și sacrificiul acestuia, simțind că spiritul lui Avram Iancu trăiește prin faptele și realizările României Mari, iar discursul regelui a reușit să lege lupta eroului din 1848 de visul împlinit al unirii tuturor românilor.

Mesajul Regelui Ferdinand a fost unul de unitate, curaj și încredere în viitor, oferind națiunii române un model de urmat, iar aniversarea centenarului lui Avram Iancu nu a fost doar o simplă comemorare, ci o reafirmare a valorilor pentru care el a luptat, valori care continuau să definească identitatea și destinul României.

„Ca înaltă însufleţire am venit împreună cu familia Mea spre a ne închină împrejurul legendarului gorun al lui Horia, la mormântul lui Avram Iancu, marele luptător pentru drepturile naţionale.

Mi-a fost dat Mie, întâiul Rege al României întregite, să viu aici să consfinţesc încheierea unui lung şi dureros proces istoric, în care eră vorba de revendicarea celor mai elementare drepturi de viaţă naţională şi de unitatea'sufletească a celui mai vechiu şi mai numeros popor din taru aceasta, care, pe lângă o muncă cinstită, dăduse din sânul stăpânitorilor de pe vremuri atâtea vieţi, atâţia generali vestiţi şi încă un mare rege.

Ai murit chinuit pe roată, tu, nefericitule Horia, ca ai tăi. Iar tu, viteazule între viteji, Avram Iancu, închis-ai ochii rătăcitori pe drumuri, singur numai cu fluierul tău, cu sufletul întunecat şi nemăngăiat pentru că-ţi vedeai zădărnicită ţinta faptelor taleI Şi totuşi jertfa voastră eră sfântă, căci dreptatea s’a făcut, îndeplinindu-se înţeleapta vorbă a poporului: «Apa trece, pietrile rămân».

Credinţa în suflete, răbdarea în muncă şi cinstea în viaţă au adus această biruinţă a voastră, iubit popor al Munţilor Apuseni.

Păstraţi cu sfinţenie aceste frumoase virtuţi.

Atâtea veacuri de împilare ti au putut şterge de pe faţa voastră dârză, îndărătnicia mândriei unui rod plin de putere, care îşi aşteaptă acum o bunăstare materială.

Ştiu câte greutăţi aţi îndurat şi de aceea dragostea şi grija Mea părintească pentru îmbunătăţirea vieţii voastre naţionale şi culturale este pe deplin asigurată.

Precum la Putna lui Ştefan cel Mare am făcut călduros apel cătră toţi fiii ţării ca mână în mână să desăvârşim organizarea şi întărirea Statului în România întregită, tot aşă în faţa umbrelor acestor eroi naţionali ai Munţilor Apuseni şi ai întregului românism, mă îndreptez cu dragoste şi stăruitor cătră toţi, îndemnându-i să se gândească mereu la greaua răspundere ce apasă asupra generaţiei noastre şi la datoria imperioasă ce avem de a fi cinstitori credincioşi marilor jertfe ce s'au făcut în luptele din trecut şi zilele noastre pentru dobândirea drepturilor naţionale.

In acest fel vom păşi cu toţii într'o sfântă unire la marea muncă pentru îndeplinirea destinelor ţării după dorinţele întregei suflări româneşti.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

Pentru ca lucrurile să fie și mai clare, discursul rostit de președintele Klaus Iohannia a părut mai degrabă unul rece și tehnic, lipsit de profunzimea emoțională și de puterea evocatoare pe care le-a avut mesajul Regelui Ferdinand. În timp ce Ferdinand a reușit să lege moștenirea lui Avram Iancu de idealul României Mari, subliniind sacrificiile și importanța luptei pentru dreptate și unitate națională, Iohannis s-a concentrat pe o abordare instituțională, subliniind apartenența României la structuri internaționale moderne, precum Uniunea Europeană și NATO. Deși corect din punct de vedere factual, mesajul președintelui a omis să aducă acel suflu de emoție și recunoștință profundă față de sacrificiile eroilor, care ar fi trebuit să rezoneze cu sentimentele celor prezenți la comemorare. În loc de o reafirmare a legăturii istorice dintre trecut și prezent, discursul său a fost un amestec de fraze convenționale și referiri la modernitate, fără să atingă inimile a celor care îl omagiază pe Avram Iancu atât ca erou al trecutului, cât și ca simbol al luptei continue pentru dreptate și libertate.

”Îl omagiem astăzi, cu emoție, pe Avram Iancu, una dintre cele mai proeminente figuri ale spiritului revoluționar pașoptist și un simbol al luptei pentru emanciparea națională și socială.

Alături de celelalte figuri importante ale pașoptismului, precum Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, I.C. Brătianu sau George Barițiu, Avram Iancu a promovat valorile și idealurile europene, care au stat la baza României moderne de astăzi, stat membru important al Uniunii Europene și al NATO.

Spiritul „Crăișorului Munților” a dăinuit peste timp și continuă să inspire prin forța, tenacitatea și noblețea idealurilor care au făcut din Avram Iancu cel mai mare erou național al românilor din Transilvania.

Doamnelor și domnilor,

Încărcătura simbolică a sărbătorii de astăzi de la Țebea este una specială în acest an proclamat „Anul Avram Iancu”, la două secole de la nașterea sa.

Demn de statura istorică a înaintașului său Horea, Avram Iancu a fost un lider desăvârșit, care a inspirat și a motivat mii de oameni prin devotamentul său pentru o cauză dreaptă, prin perseverența și prin puterea sa de sacrificiu.

Avram Iancu a militat întotdeauna pentru solidaritate, dialog și înțelegere reciprocă, văzute nu doar ca mijloace de dobândire a libertății, ci și ca resorturi menite să contribuie la promovarea conștiinței naționale și la dezvoltarea statului român.

Românii sunt urmașii și beneficiarii sacrificiului și ai eforturilor neîncetate ale lui Avram Iancu și ale camarazilor săi pentru marile idealuri ale vremii - dreptate socială, egalitate în drepturi, libertate și independență economică.

Este îmbucurătoare și emoționantă prezența numeroasă a celor care v-ați reunit aici, la Gorunul lui Horea, pentru a-l cinsti și a vă arăta recunoștința față de „Crăișorul Munților”.

De asemenea, doresc să îi felicit pe organizatorii acestui eveniment, precum și pe toți cei care au organizat în acest an numeroasele activități culturale, artistice și educaționale în memoria lui Avram Iancu.

Sunt încrezător că, atât timp cât ne cinstim eroii și continuăm să ducem mai departe moștenirea lor, avem un viitor prosper în față, într-o Românie puternică, modernă și democratică, parte a marii familii europene!

Glorie eternă lui Avram Iancu, Erou al Națiunii Române!

Glorie eternă eroilor noștri!”.

Singura mea așteptare este ca cel puțin după încheierea mandatului de președinte, să își arate respectul față de istoria și moștenirea națională, printr-un gest simbolic. Vizitarea mormântului lui Avram Iancu și depunerea unei jerbe de flori ar putea fi înțelese ca un act de reculegere și onorare a celor care au luptat pentru libertate și drepturi, în special într-un moment post-mandat, când figura sa va capăta o conotație mai personală și mai puțin politică.

În contextul în care România continuă să-și caute lideri care să rezoneze profund cu spiritul național și cu aspirațiile poporului, contrastul dintre discursurile simbolice și cele pur tehnice devine din ce în ce mai evident. Gafa președintelui Klaus Iohannis, deși aparent minoră, subliniază o problemă mai amplă: lipsa unei viziuni emoționale și a unei conexiuni autentice cu momentele de însemnătate națională. Spre deosebire de discursurile marilor lideri din trecut, precum Regele Ferdinand, care a captat inima națiunii prin cuvinte pline de înflăcărare, președintele actual a ratat ocazia de a oferi un mesaj mobilizator și de a transforma ceremonia într-un moment de inspirație colectivă.

Prin prisma acestui incident, ne putem întreba cum ar arăta o Românie în care liderii săi reușesc să evoce emoția și mândria națională într-un mod care să inspire generații întregi. În vremuri în care spiritul național are nevoie de ancore puternice, capacitatea unui lider de a recunoaște și de a celebra simbolurile naționale cu pasiune și autenticitate este esențială. Așteptăm de la cei care ne conduc nu doar corectitudine instituțională, ci și să ne reamintească de acele valori care ne unesc ca popor, oferindu-ne, în momentele cheie, motivul pentru care luptăm și pentru care sperăm într-un viitor mai luminos.

”Un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții”, spunea Nicolae Iorga, iar aceste cuvinte rămân elocvente în contextul în care națiunea română tânjește după lideri care să fie în armonie cu trecutul și identitatea sa. Tocmai de aceea este esențial ca cei aflați la conducere, începând cu președintele, să fie capabili să gestioneze atât prezentul, cât și să păstreze vie flacăra moștenirii naționale prin gesturi și cuvinte ce rezonează profund în sufletele oamenilor. Un lider adevărat înțelege că mândria națională nu este un simplu atribut festiv, ci un fundament care susține progresul și unitatea, căci doar prin recunoașterea și celebrarea trecutului cu respect și emoție se poate construi un viitor care să inspire și să unească întreaga națiune.