Francul elvetian, considerat moneda de refugiu pentru investitori, a depasit pragul de 4 lei si a atins un nou record in Romania. Referinta publicata de BNR, de 4,0221 lei/franc elvetian, este cu 10 bani peste cursul de schimb valabil luni. Adrian Vasilescu, consilerul guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, spune ca raportul franc-leu se stabileste prin intermediul cursului leu-euro. " Banca Nationala are o singura referinta, ceea pe leu-euro. Francul se stabileste printr-un calcul incrucisat care depinde de euro, dar si de situatia internationala", a declarat Vasilescu.
Francul elvetian, considerat moneda de refugiu de catre investitori, a dat mari batai de cap romanilor cu credite in moneda elvetiana. Valoarea creditelor pe care romanii le au in aceasta moneda se cifreaza la echivalentul a 2,3 miliarde de euro, din care 250 de milioane de euro sunt restante. Cine avea o rata de 800 de franci in 2008 platea 1780 de lei, iar astazi pentru aceiasi 800 de franci achita 3200 de lei.
Cu toate astea, Banca Nationala a Romaniei a anuntat ca nu va lua masuri de ajutorarea a romanilor care au credite in moneda elvetiana. "Creditele in franci reprezinta risc si pentru banci si pentru piete. Dar, in cazul nostru, comparativ cu cazul Ungariei, riscurile sunt relativ rezonabile. Oricum, nu sunt raspandite la nivelul tuturor bancilor. Avem numai doua sau trei banci unde aceste riscuri sunt relativ mai mari si le-am adresat sugestia puternica sa provizioneze aceste riscuri. si dansii au facut-o. Sunt ascultatori", a afirmat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. Acesta a mai precizat ca "doar doua sau trei banci din Romania au riscuri relativ mai mari din cauza creditelor oferite in franci elvetieni".
Banca Elvetiei vrea sa tempereze supraevaluarea francului dupa ce exporturile au scazut dramatic si somajul risca sa explodeze
Vestea buna este ca francul elvetian nu va mai putea fi prea mult timp o investitie rentabila, fiind deja supraevaluat.
Mai ales ca Banca Nationala Elvetiana a hotarat in acesta saptamana sa consolideze rata de politica monetara si sa puna la dispozitie lichiditati pentru a opri cresterea francului. Masura fara prea mult succes, deoarece francul a crescut mereu.
Elvetia are in acest moment o mare problema, incetinirea economiei din cauza presiunilor de pe franc. Ingrijorata ca un franc puternic va afecta exporturile tarii, banca elvetiei a luptat in ultimele luni impotriva aprecierii francului elvetian fata de moneda europeana prin cumpararea de euro. Philipp Hildebrand, seful Bancii Centrale a Elvetiei a explicat ca un franc elvetian puternic afecteaza cresterea economiei Elvetiei: "Ne asteptam la o slabire semnificativa a economiei in a doua jumatate a acestui an. Cresterea ar putea incetini semnificativ iar situatia de pe piata muncii s-ar putea deteriora". Seful Bancii Centrale a Elvetiei nu se va impaca cu aprecierea continua a francului elvetian fara a lua masuri, conform unui articol aparut vineri in publicatia elvetiana 'NZZ'.
"Nu vom accepta o apreciere suplimentara a francului elvetian fara a actiona", a afirmat oficialul elvetian.