x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Maia Sandu învinge Rusia și câștigă alegerile cu ajutorul diasporei

Maia Sandu învinge Rusia și câștigă alegerile cu ajutorul diasporei

de Şerban Mihăilă    |    04 Noi 2024   •   12:26
Maia Sandu învinge Rusia și câștigă alegerile cu ajutorul diasporei
Sursa foto: Hepta

Maia Sandu a obținut un nou mandat în fruntea Republicii Moldova, în urma alegerilor prezidențiale de duminică. Lidera pro-occidentală l-a învins cu zece procente pe Alexandr Stoianoglo, candidatul susținut atât de către Partidul Socialist pro-rus, cât și de imensul aparat de propagandă al Kremlinului, care a recurs la întregul său arsenal pentru a repeta scenariul din Georgia, în încercarea de a deraia parcursul european al moldovenilor și de a readuce Republica Moldova în sfera de influență a Moscovei.

Victoria Maiei Sandu, fostă consilieră a Băncii Mondiale, în vârstă de 52 de ani, care a accelerat demersurile națiunii sale de a părăsi orbita Rusiei și de a adera la Uniunea Europeană, este văzută de către susținătorii ei, dar și la Bruxelles ca o validare a cursului pro-occidental ferm pe care aceasta l-a urmat.

De când Moscova a lansat invazia asupra Ucrainei, țară vecină, Maia Sandu a făcut un lobby intens pentru ca Occidentul să sprijine Chișinăul și să asculte îngrijorările conducerii sale, care se teme că Republica Moldova ar putea deveni următoarea țintă a Kremlinului.

Solicitând aderarea Moldovei la UE, în 2022, Maia Sandu a prezentat în campania electorală reforme ample pentru combaterea corupției și atragerea investițiilor străine.

În discursurile sale, ea a avertizat că Republica Moldova, una dintre cele mai sărace țări din Europa, cu o populație de 2,6 milioane de locuitori, are în față un drum greu, dar demn de urmat.

„Aderarea la Uniunea Europeană este Planul Marshall al Moldovei.”, afirma Sandu, într-un discurs susținut luna trecută, referindu-se la planul de redresare economică pus în aplicare după cel de-al Doilea Război Mondial pentru a reconstrui Europa.

Salvată de diaspora

Cu toate acestea, scorul mai bun înregistrat de Stoianoglo în numeroase părți ale țării sugerează că partidul Maiei Sandu se va confrunta cu o provocare dură la alegerile parlamentare cheie din vara anului viitor, care vor decide componența guvernului de la Chișinău.

Stoianoglo a făcut campanie, spunând că sprijină integrarea în UE, dar că dorește, de asemenea, să dezvolte legături cu Rusia, în interesul național.

El a beneficiat de voturile de protest în privința modului în care Sandu a gestionat economia. În ultimii ani, Republica Moldova s-a luptat cu consecințele pandemiei COVID și cu efectele invaziei Rusiei în Ucraina, care a generat un aflux uriaș de refugiați și a redus brusc livrările de gaze rusești, provocând o inflație ridicată.

De cealalată parte, Maia Sandu și-a portretizat adversarul drept un cal troian al intereselor Kremlinului.

Alegerile de duminică au consemnat cel mai mare număr de alegători expatriați care au luat parte la alegerile din Republica Moldova începând din 2010, atunci când diasporei i s-a permis pentru prima dată să voteze.

În interiorul granițelor Moldovei, rezultatele au arătat că, de fapt, Maia Sandu a pierdut alegerile în fața lui Stoianoglo cu o marjă mică, de 48,8% față de 51,2%. În schimb, ea a obținut victoria finală, cu ajutorul celor peste 80 de procente din votul diasporei.

Prezența crescută la vot în diaspora a funcționat perfect pentru actuala lideră de la Chișinău și a schimbat raportul de forțe, au remarcat, de altfel, majoritatea analiștilor politici, la scurt timp după comunicarea rezultatelor alegerilor.

Viitorul Moldovei, o națiune agricolă săracă, care a alternat parcursurile pro-ruse cu cele pro-occidentale, de la destrămarea fostei Uniuni Sovietice, din 1991, s-a aflat în centrul atenției occidentale, de când Rusia a lansat invazia sa asupra Ucrainei, în februarie 2022.

Votul a fost urmărit îndeaproape la Bruxelles, la o săptămână după ce Georgia, un alt stat ex-sovietic care dorește să devină membru al Uniunii Europene, a reales un partid de guvernământ considerat în Occident ca fiind tot mai pro-rus.

Brațul lung al Moscovei

În acest context, în săptămânile premergătoare scrutinului prezidențial, autoritățile de la Chișinău au semnalat acțiuni de propagandă și o corupție electorală fără precedent, prin care Moscova a încercat din greu să influențeze rezultatul alegerilor, pentru a schimba direcția țării și a-i readuce pe moldoveni sub controlul Kremlinului.

Consilierul pentru securitate națională al Maiei Sandu, Stanislav Secrieru, a acuzat chiar duminică Rusia de interferență masivă. „Asistăm la un amestec masiv din partea Rusiei în procesul nostru electoral (...) un efort cu potențial ridicat de a distorsiona rezultatul.”, a scris Secrieru pe platforma X, în ziua scrutinului prezidențial.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Moscovei, care a negat în mod repetat acuzațiile de ingerință.

Secrieru a citat rapoarte despre alegători care au fost duși la secțiile de votare, atacuri cibernetice și alarme false cu bombe la secțiile de votare din străinătate, în Europa.

Poliția a luat măsuri drastice pentru a încerca să evite repetarea a ceea ce autoritățile au spus că a fost o vastă schemă de cumpărare a voturilor, derulată de oligarhul fugar Ilan Șor, care trăiește în Rusia și încearcă să facă jocurile Moscovei în Republica Moldova.

Maia Sandu a acuzat deja faptul că amestecul Moscovei în alegeri a afectat primul tur de scrutin, din 20 octombrie, atunci când Șor a încercat să cumpere voturile a 300.000 de persoane, adică a mai mult de 10% din populație. De altfel, referendumul organizat cu două săptămâni în urmă a adus o victorie pe muchie de cuțit, de numai 50,35%, pentru tabăra pro-UE.

Retorica lui Stoianoglo, cea de realizare a unui echilibru între Est și Vest, a contrastat cu cei patru ani de conducere ai Maiei Sandu, în timpul cărora legăturile cu Kremlinul s-au destrămat, diplomații Moscovei au fost expulzați, iar Republica Moldova a condamnat invazia Rusiei în Ucraina. De cealaltă parte, Moscova a calificat guvernul de la Chișinău drept „rusofob”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×