A început un nou an bisericesc

Ne aflăm la început de septembrie iar în cea dintâi zi a lunii lui răpciune începe şi noul an bisericesc pentru creştinii ortodocşi.
Anul eclezial, numit şi Indiction,  debutează în prima zi de toamnă şi tradiţia  vine din Antichitate. Potrivit Vechiului Testament, 1 septembrie este ziua în care a început crearea lumii. De asemenea, această zi desemnează Şi momentul în care Domnul Iisus Hristos a început propovăduirea Evangheliei Sale. Sinaxarul menţionează că această zi, tâlcuită drept “poruncă şi arătare”. “Trebuie să ştim că Biserica Lui Dumnezeu prăznuieşte Indictul ("Indiction" la români însemnă: poruncă şi arătare), luând obicei de la cei bătrâni; că era obicei, la români, să se facă începătură anului de la acest Indiction, adică la 1 septembrie. Şi, pentru că în această zi a intrat Domnul nostru Iisus Hristos în Sinagoga iudeilor, şi dându-I-se cartea lui Isaia proorocul, şi deschizând-o a aflat locul unde era scris: «Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns a binevesti săracilor, a vindeca pe cei zdrobiti la inimă, a propovădui robilor slobozenie şi orbilor vedere. A slobozi pe cei sfărâmaţi întru uşurare, a propovădui anul Domnului cel primit» (Luca 4, 16-22 dupa Isaia 61, 1-2). Apoi dând cartea slugii şi şezând a zis: «Că astăzi s-a plinit Scriptura aceasta în urechile voastre». Cât s-au şi mirat popoarele de cuvintele darului ce ieşeau din gura Lui. De asemenea, tradiţia spune că şi poporul evreu a intrat în Ţara Făgăduinţei în această lună de Septembrie”.

Anul Nou bisericesc a  fost fixat de Sfinţii Părinţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, prin înlăturarea praznicelor păgâneşti şi înnoirea duhovnicească, prin triumful dreptei credinţe prin biruinţa marelui împărat Constantin, împotriva lui Maxenţiu prigonitorul, care declanşase persecuţiile declanşate asupra creştinilor. Rânduielile tipiconale prevăd citirea unor rugăciuni de mulţumire pentru anul bisericesc încheiat şi de cerere a ajutorului Domnului pentru cel care urmează. Noul an bisericesc se împarte în trei mari perioade liturgice: Octoihul, Triodul şi Penticostarul.

Tot în această zi, creştin ortodocşii fac pomenirea adormirii lui Isus al lui Navi. “Acest Isus a fost al lui Navi, şi următor lui Moise, celui ce a fost dătător de Lege evreilor. Acesta a luat şi cetatea Ierihonului, care era a celor de alt neam. El a văzut pe Arhistrategul Mihail ţinând în mână spada, şi aflând el că acesta este mai-marele Voievod al puterii Domnului, lepadându-şi armele, a căzut la picioarele lui. Însă dând el război cu cei de alt neam, şi fiind gata să apună soarele, având el osârdie spre război, rugatu-s-a Lui Dumnezeu şi a zis să stea soarele. Şi îndată a fost oprit soarele din calea lui să nu apună, până ce a înfrânt Iosua pe cei străini care au fugit, şi i-au biruit cu putere. Apoi povăţuind el poporul, şi trecându-i prin pustie şi împărţindu-le pământul făgăduinţei, şi judecând pe popor douăzeci şi şapte de ani, s-a făcut înfricoşător vrăjmaşilor. Şi arătându-şi bărbăţia şi fapta bună în multe războaie, a murit şi a fost îngropat cu cinste de poporul său. (Vieţile Sfinţilor de peste tot anul)

Astăzi este 2 septembrie, zi în care creştin ortodocşii îl prăznuiesc pe Sfântul Mucenic Mamant sau Mamas. “Acest sfânt a trăit în a doua jumătate a secolului al III-lea şi era din cetatea Gangra, în Paflagonia (Asia Mică). Părinţii săi erau creştini şi, fiind prinşi pentru credinţă în Hristos şi băgaţi în temniţă, Mamas (Mamant) s-a născut acolo, în închisoare. Murind părinţii lui în temniţă, fericitul acesta a fost luat de o femeie creştină, anume Ammia, care l-a crescut. Şi, deoarece copilul striga adesea pe maică-sa zicând «mama», ea i-a pus numele Mamant. Iar dacă s-a făcut de cincisprezece ani, aflându-l că este creştin, l-au prins şi l-au bătut cu toiege, şi spânzurându-i un plumb pe grumaz l-au aruncat în mare. Dar prin dumnezeiască putere, mântuit de primejdie, s-a ascuns într-o peşteră, şi se hranea cu lapte de ciută. Şi iarăşi prinzându-l, l-au supus la şi mai grele chinuri şi, spintecându-i-se pântecele cu suliţe de fier, s-a mutat din lumea aceasta” (Vieţile Sfinţilor de peste tot anul).

Tot în această zi, biserica face şi pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Eleazar şi Fineas, fiul său, preoţi ai Vechiului Legământ, dar şi a Sfinţilor 3628 de mucenici din Nicomidia. Potrivit Sinaxarului “Sfinţii 3628 de mucenici din Nicomidia au suferit chinurile sub împăraţii Diocleţian (284-305) şi Maximian (284-305). Aceştia erau creştini ce veneau din Alexandria (Egipt), unde au cunoscut credinţa creştină odată cu mucenicia Sfântului Petru, Arhiepiscop de Alexandria (25 noiembrie).

Luându-şi femeile şi copiii cu ei, aceştia au venit în Nicomidia şi prezentat pe ei înşişi de bună voie în faţa chinuitorilor spunând simplu: «Noi suntem creştini». La început, Diocleţian a încercat să-i convingă să renunţe la Hristos, dar văzând că nu ajunge la nici un rezultat, a poruncit să li se taie capetele, iar trupurile să fie aruncate într-o groapă în flăcări. Mulţi ani după aceea, moaştele sfinţilor mucenici s-au descoperit în diferite împrejurări minunate şi pline de har”.

Icoană din colecţia părintelui Costel Burlacu