x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Agata Bârsescu, triumf pe scena Teatrului Naţional în urmă cu 113 ani

Agata Bârsescu, triumf pe scena Teatrului Naţional în urmă cu 113 ani

de Luminita Ciobanu    |    06 Noi 2012   •   00:22
Agata Bârsescu, triumf pe scena Teatrului Naţional în urmă cu 113 ani

"Teatrul Naţional din Bucuresci. Dşoara Agata Bârsescu urmează debutul seú în mijlocul unui entusiasm nemărginit. Joi a jucat în «Vinovat» de Vost. Afară de piesele anunţate, va mai juca în: Luisa Miler, Eva, Traian şi Andrada, Odetta, aceasta din urmă vedend scena Teatrului Naţional întâia oară". O scurtă relatare din Revista "Familia", din noiembrie 1899, la rubrica Teatru, ce justifica un amplu articol publicat în acelaşi săptămânal.

Actriţa Agata Bârsescu a jucat pe scena marilor teatre din Europa şi America, interpretându-şi rolurile cu patos romantic. Debutul său, în limba română, pe scena Teatrului Naţional, a fost uluitor, presa vremii dedicându-i cronici pe măsură. Un "portret pe pagina de frunte" despre "geniala tragediană", cum era numită actriţa care "a ilustrat teatru până la desăvârşire în ţară şi străinătate", a fost publicat în acelaşi număr din noiembrie 1899, al Revistei "Familia": "Arta teatrală românească are zile de sărbătoare. Renumita noastră tragediană, dşoara Agata Bârsescu, care a cucerit lumea germană, debutează în limba română pe scena Teatrului Naţional din Bucuresci. Acest mare eveniment artistic a electrisat toată suflarea românească şi toate diarele (ziarele ­ n.n.) bucurescene publică raporturi entuziasce. «Familia», organ al mişcării teatrale de dincoace de Carpaţi, vine şi ea să-şi ia partea din această bucurie şi serbare, ilustrându-şi pagina primă cu portretul marii artiste".

Autorul articolului o descrie pe formidabila tragediană, accentuând aspectele importante ale carierei sale. "Dşoara Agata Bârsescu, cu talentul seú fenomenal, ş-a făcut repede renumele pe cariera sa. Născută la Bucuresci în 1862, ca fiica unui colonel român, a studiat întêiú în conservatorul din Bucuresci, apoi a jucat de câteva ori pe scena Teatrului Naţional şi, în urmă, la stăruinţa reginei Elisabeta – la 1881 s’a dus la Viena, fără să scie limba germană, dar cu ferma hotărâre d'a o studia serios la şcoala de dramă a conservatorului de acolo. Timp de trei ani, diliginţa sa a produs minuni. A înveţat atât de perfect limba germană şi a progresat atât de mult în arta sa, încât a obţinut primul premiu, în «Phaedra».

Abia termină, fu angajată la Teatrul German din Berlin, unde înse n’apucase să joace, căci renumitul director Wildbrandt al Burgteatrului din Viena o invită să debuteze acolo, cu scopul ca apoi s’o angajeze. Tinera artistă primi invitaţiunea şi, venind la Viena, la 22 novembre 1883, jucă întêia oară în Burgteaher în «Hero şi Leandru» de Grillparzer. Succesul fu neaşteptat de mare, dşoara Agata Bârsescu a eşit învingătoare pe deplin, probând că are un rar talent, un adevărat caracter tragedian şi că este o artistă perfectă.

De o statură mai mult ca de mijloc, ochi bruneţi, o privire petrundetoare, un cap frumos, frunte deschisă, per abundant. O voce plină, puternică şi flexibilă în întorseturi. Mimică bine formată. În declamaţie ceva melancolic, adeverat caracter dramatic. Iată calităţile cari îi asigurau un viitor strălucit.
Succesul fu atât de mare că, pentru al doilea debut, în «Deborah», toate biletele s-au vendut cu trei zile înainte de reprezentaţie.
A treia oară iarăş jucă în «Hero şi Leandru», deja angajată, în mijlocul elogiilor tuturor diarelor (ziarelor ­ n.n) din Viena.
Publicul român din Viena, inspirat de o mândrie naţională, a dat în onoarea artistei triumfătoare un banchet cu dans, cu care ocasiune i se făcură entuziaste ovaţiuni. (...)".
Revista "Familia" descrie, totodată, clişee alte triumfului  petrecut pe scena Teatrul Naţional din Bucureşti: " (...) de atunci şi pân’acuma, artista română a cutreierat toate scenele germane, pretutindeni aplaudată şi serbătorită cu entuziasm. Acum s’a rentors pe câteva seri acolo de unde a plecat, la căminul artistic care i-a inspirat primele aventuri, pe scena Teatrului Naţional, de unde a eşit în lumea mare.

Debutul seu este un şir de festivităţi ale artei teatrale române, de cari Teatrul Naţional n’a mai vedut". Redactorul a punctat aspecte din seara magnifică, preluate din gazeta "Drapelul": "Teatrul Naţional era aseară archiplin. Toată elita capitalei venise să asiste la debutul distinsei noastre tragediene, în «Magda» de Suderman. Representaţia de aseară a fost o mare serbătoare care ne-a umplut sufletul de mândrie naţională. La apariţia dnei Bârsescu, scena a fost inundată de o ploaie de trandafiri aruncaţi din loji de artiştii şi artistele teatrului.

Eminenta noastră artistă a fost adânc emoţionată de această manifestaţie spontanee de admiraţie. Încetul cu încetul recăpătându-şi calmul după emoţia de la începutul primului act, dna Bârsescu ne-a redat în culori vii farmecul puternicului seu talent. (...) Publicul, entuziasmat de calităţile marei noastre artiste, a rechemat-o cu salve de aplause de câte cinci ori după actele III şi IV.  (...) La eşirea din Teatru un mare număr de studenţi şi public au dus pe dna Bârsescu în ovaţiuni până la otel (hotel)".

×
Subiecte în articol: Agata Barsescu