Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Bogdan Naumovici, creative director al Agenţiei 23 Communication Ideas, împlineşte mâine 45 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”
“Sper ca generaţia mea să fie prima care schimbă ireversibil destinul României, către libertatea, bunăstarea şi demnitatea pe care o merită”
“Norocul a fost mereu tovăraşul meu de drum. M-am întâlnit cu el atât de des, de-a lungul vieţii, încât nu numai că nu mă mai surprinde, ci am ajuns să mă bazez pe el şi să mă simt dezamăgit dacă vreodată nu mă susţine. De la modul extrem de improbabil în care am ajuns să fiu mutat disciplinar în clasa a XII-a, astfel încât să scap de o dirigintă care îmi purta sâmbetele, dar să termin totuşi liceul pe care mi l-am dorit, până la un şi mai improbabil SRL (săptămână redusă de lucru, mult înainte ca SRL să însemne ce înseamnă azi) dintr-o zi de miercuri, de la frizeria de lângă liceu, când aceeaşi dirigintă m-a dus de aripă la un tuns obligatoriu. De la angajatul aproape întâmplător la Leo Burnett, fără de care nu aş fi ajuns unde sunt azi, la motocicleta care a rămas pe cric şi nu a venit peste mine când am zburat de pe ea la 60 km la oră. Multe, multe întâmplări unde norocul a fost de partea mea. Mi-e greu deja să spun unde a fost alegere conştientă, asumată sau unde a fost şansa. Să pun un pariu, în faţa întregii prese de specialitate, că vom câştiga de cinci ori consecutiv titlul de Agenţie a Anului în România a fost nebunie sau obiectiv asumat? Acum, privind înapoi, înclin să cred că a pornit ca o nebunie, dar a ajuns un obiectiv pe care l-am urmărit îndârjit, până când, în sfârşit, l-am atins. Să mă apuc acum să pornesc o mişcare politică nouă, fără politicieni «consacraţi» e utopie sau o ultimă soluţie?! Cred cu tărie că mai bine ajungi să regreţi ce ai făcut decât ce nu ai apucat să faci. Că e mai uşor să ceri scuze decât voie. Aşa am fost mereu. Am avut prima medie de 9 la purtare în clasa a II-a, pentru că am descoperit că ajungi mai rapid pe terenul de fotbal în pauză dacă sări pe geam decât dacă aştepţi să ieşi o dată cu toţi elevii, pe uşa şcolii. Până în clasa a XII-a nu am mai avut niciodată media 10 la purtare. Nu înţelegeam schimonoselile la care mă obliga sistemul. Nu pricepeam de ce să îl aştept, la 12 ani, îmbrăcat doar în cămaşa de pionier, iarna, pe Hussein al Iordaniei la Fântâna Mioriţa sau de ce e normal să îmi pierd o lună din vacanţa de vară repetând defilarea de 23 August cu nişte genţi de măşti de gaze pe umăr şi nişte ţevi în mână care, vezi Doamne, erau echipament de detectare a radiaţiilor. Am încercat mereu să fiu liber. Măcar în capul meu, dacă tot trebuia să mă îmbrac în uniformă, să dau examene din «Dobrogea, Dobrogea» sau să mă fac inginer, pentru că asta cerea o societate în drumul ei către o industrializare stupidă şi ineficientă. Am încercat să fiu liber şi mai târziu, când libertatea nu trecea dincolo de dreptul de a înjura. Încerc să fiu liber şi acum. Niciodată nu m-am înţeles cu sistemul. Mi s-a părut mereu că e făcut de mediocri, pentru mediocri. Fac parte din generaţia «decreţeilor», de două ori mai numeroasă decât cele de dinaintea ei, cea mai numeroasă generaţie din istoria României. Cea mai relevantă poveste despre generaţia mea? La Liceul Bălcescu erau clase, în anul meu, pâna la Z. 26 de clase a câte 40 de elevi. Plus a XI-a, a X-a şi a IX-a. Cinci minute de pauză, un singur teren de fotbal. Cine joacă?! Asta a definit generaţia mea. Ne-am născut şi am crescut cu spatele la zid. Ne-am bătut pe locuri la liceu, la facultate, la «Uliul şi Porumbeii» sau pe joburile cele mai bune. Suntem prima generaţie care nu îşi face afacerile cu statul, care nu îşi construieşte carierele pe pile, care îşi învăţă copiii că trebuie să îşi câştige privilegiile prin muncă şi performanţă. Sper să fim şi prima generaţie care schimbă ireversibil destinul României, către libertatea, bunăstarea şi demnitatea pe care o merită.”
Citește pe Antena3.ro
