Astăzi e ziua ta, Nelu Ploieşteanu

A început să cânte de foarte mic, de copil. A cântat, bineînţeles, după ureche, ca toţi lăutarii. “Pot să spun că de-abia la vârsta de 17 ani am început să mănânc pâine din asta. Mai întâi la acordeon, după aceea am început şi cu vocea, şi apoi şi la pian.” Unul dintre cei mai cunoscuţi lăutari autohtoni, Nelu Ploieşteanu a împlinit ieri 62 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

“Cel mai frumos lucru pentru un artist sunt aplauzele şi respectul pentru ceea ce face acel om pe scenă”
“Muncesc din greu, ca toată lumea. Am spectacole la Ploieşti până la Crăciun şi în fiecare seară sunt la Şarpele Roz”, povesteşte maestrul.

Îşi doreşte ca toată lumea care-i iubeşte muzica să ştie că se străduieşte să fie la curent cu tot ceea ce îi cer oamenii care îl ascultă. “Din păcate, nu trăim în America. Toţi artiştii, nu fac eu excepţie, nu prea avem mari satisfacţii sufleteşti pentru că oamenii parcă nu mai ştiu să se distreze. Sper să vină şi vremuri mai bune”, spune apreciatul lăutar.

Cu mândrie spune că datorează enorm României şi poporului român. “Tot respectul şi toată stima pentru toţi cei care îmi iubesc muzica. Am un respect deosebit pentru Ştefan Iordache, Gheorghe Dinică, Dinu Săraru şi mulţi alţii. Am avut şansa să întâlnesc oameni cu nişte calităţi extraordinare, care m-au iubit şi le mulţumesc pentru asta.

Vreau să mulţumesc părinţilor mei care mi-au pus instrumentul în mână, care m-au ajutat, îi mulţumesc lui Dumnezeu. Am cinci copii şi trei nepoţi, care sunt cea mai mare realizare a vieţii mele. Nu contează case, bani, avere, asta e cea mai mare satisfacţie pentru mine. Este un cântec foarte frumos care spune că dacă nu ai sădit un pom, nu ai construit o casă şi nu ai făcut copil, degeaba te-ai născut pe pământul asta.”

Cea mai mare bucurie a unui artist, fără doar şi poate, este succesul. “Am avut spectacole cu Draga Olteanu-Matei, cu Jean Constantin, la Sala Palatului. Vă spun cu cea mai mare sinceritate că atunci şi dacă m-ar fi plătit cineva cu zece mii de euro, nu m-aş fi bucurat atât, nu aş fi avut satisfacţia aplauzelor acelor oameni care s-au ridicat în picioare şi ne-au aplaudat la scenă dechisă. Cred că cel mai frumos lucru pentru un artist sunt aplauzele şi respectul pentru ceea ce face acel om pe scenă. Suntem trişti atunci când cineva ne părăseşte. Mama mea a murit acum două luni şi eu a trebuit să cânt, stăteam în culise, plângeam şi apoi trebuia să fiu scenă. Din păcate asta este viaţa de artist, este şi un slogan foarte adevărat: noaptea vesel, ziua trist.”

Îşi doreşte ca tânăra generaţie să asculte muzica lăutărească, muzica veche. “E o muzică care te linişteşte, care îţi îmbunează sufletul. Genul ăsta de muzică este foarte iubit şi din păcate este pe cale de dispariţie.”

La 63 de ani, pe care i-a împlinit ieri, îşi doreşte să fie sănătos atât el cât şi familia sa. “Tatăl meu avea o vorbă: «Rugaţi-vă la Dumnezeu să meargă poporului bine pentru că atunci trăiţi şi voi bine». Asta e realitatea în muzică: dacă toată lumea are, ştie să se şi distreze.”