Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Este fără doar şi poate un fenomen al teatrului românesc. Actor de geniu, care nu oboseşte niciodată pe scenă, Radu Beligan împlineşte mâine 95 de ani. Duminică, la Teatrul Naţional Bucureşti, imediat după spectacolul “Egoistul”, jucat şi regizat de maestrul Radu Beligan, acesta va intra în Guinness World Records ca cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”
“Nimic nu e mai dezastruos decât infirmitatea inimii”
Întotdeauna norocul a jucat un rol important în viaţa şi cariera sa. “Am avut în primul rând şansa să mă nasc într-o casă ai cărei pereţi erau acoperiţi de cărţi. Părinţii mei au crezut în mine şi mi-au ghidat paşii spre meseria care m-a făcut celebru. Viaţa mi-a oferit şansa întâlnirii cu nişte personalităţi memorabile care m-au ajutat să cresc şi să mă feresc de boemie şi de alte capcane. Da, cred că am avut ceva mai mult decât un dram de noroc.”
“Sunt două feluri de a-ţi trăi viaţa: unul de a crede că nimic nu este un miracol; al doilea, ca şi când totul este un miracol”. Indubitabil, maestrul face parte din a doua categorie. “Totul este un miracol. Cu condiţia să înveţi să îţi deschizi sufletul.”
Este viaţa e un şir de nebunii inspirate, iar greutatea este să le alegi pe cele demne de a fi făcute? Care sunt nebuniile inspirate pe care Radu Beligan le-a socotit a fi demne de făcut? “Da, viaţa este un şir de nebunii inspirate pe care succesul le transformă în inspiraţii pur şi simplu. Nu pot să vă răspund la a doua întrebare. Viaţa mea a fost prea lungă ca să pot ţine o evidenţă corectă a nebuniilor mai mult sau mai puţin inspirate pe care le-am făcut.”
Radu Beligan copil, adolescent... “Am fost un copil norocos. Părinţii mei nu erau bogaţi, dar mi-au oferit toată dragostea de care un copil are nevoie. Asta în condiţiile în care eram patru fraţi şi concurenţa era, bineînţeles, acerbă. Îmi aduc aminte, deşi aveam doar câţiva anişori, când s-au născut fraţii mei gemeni, Sergiu şi Albina. Alături de noi locuia o soră a tatei şi mama mi-a spus că barza ne-a adus cele două mogâldeţe pe geam, la tanti Eugenia. Am protestat vehement, argumentând că geamul mătuşii Eugenia este întotdeauna închis, prin urmare barza a greşit şi nu sunt copiii noştri. Mai târziu, după ce am crescut, i-am iubit foarte mult. Trei sferturi din an le petreceam departe de casă, la Liceul Internat C. Negruzzi. Vă daţi seama cum aşteptam vacanţele şi revederea cu familia. Întotdeauna aveam grijă ca din puţinii bani pe care îi aveam să cumpar câteva mărunţişuri pe care să le aduc fraţilor mei.”
În această lume “pizmoasă”... “Cred în oameni. Şi în tot ce a pus Dumnezeu frumos în ei.”
Un gând, din umbra şi lumina celor 95 de ani. “M-am născut în urmă cu 95 de ani, o dată cu România Mare şi sunt ombilical legat de ea. La vârsta mea, e greu să faci planuri de viitor, dar le doresc din toată inima copiilor şi nepoţilor noştri să trăiască mult şi bine într-o ţară şi într-o lume lipsite de ură şi de dezbinare. Nu există decât o soluţie pentru toate problemele noastre şi aceea e iubirea. Celor care vor să mă asculte le spun: iubiţi ce vreţi, dar iubiţi. Nimic nu e mai dezastruos decât infirmitatea inimii.”
