x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Spărgătorul de nuci- pe gheaţă, un spectacol de vis

Spărgătorul de nuci- pe gheaţă, un spectacol de vis

11 Noi 2014   •   14:45
Spărgătorul de nuci- pe gheaţă, un spectacol de vis

Organizatorii evenimentului Spărgătorul de nuci, unic in lume, ce ajunge şi in Bucureşti pe 6 decembrie, la Sala Palatului, anunţă epuizarea unei categorii de bilete (cele de 250 lei). St. Petersburg State Ballet On Ice (Ansamblul de Balet pe Gheaţă din St. Petersburg) a trimis cu ocazia spectacolului din Bucureşti, un mesaj tuturor românilor: “Suntem fericiţi că propriul nostru oras, leaganul lui Piotr llici Ceaikovski, ne aduce în România pentru a 175-a aniversare a acestui mare compozitor. În acelaşi timp, suntem pe deplin conştienţi de responsabilitatea pe care această moştenire o reprezintă, o luăm foarte în serios şi, desigur, vom oferi o performanţă de top, pe care ne dorim ca spectatorii români cu greu să o dea uitarii’’. Cu prilejul acestui spectacol de vis, scena Sălii Palatului se va transforma din nou în patinoar şi 80 de artişti- care vor schimba 800 de costume(!) - vor “pluti în simetrii şi volute de o plasticitate neîntrecută decât de graţie”.

Majoritatea patinatorilor actuali provin din perechile de patinatori ce au câştigat concursuri naţionale şi internaţionale. Mulţi dintre aceştia provin de la faimoase școli de patinaj artistic din Rusia, cum ar fi Jubilejni unde a fost descoperit şi campionul Mondial şi Olimpic Evgeny Plushenko. În decursul timpului, corpul de balet a fost completat şi de alte figuri proeminente ale lumii patinajului artistic, perechea Ludmila Beloussova şi Oleg Protopopov – cu titluri europene, mondiale şi olimpice, Alexei Ulanov- campion olimpic, mondial şi european sau Ludmila Smirnova – laureată a numeroase campionate olimpice, mondiale şi europene. Aceştia sunt doar câţiva dintre cei care, de-a lungul anilor, au dat strălucire spectacolelor Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg. În prezent, nu mai puţin de 20 de balerini din cadrul ansamblului deţin titlul de Maestru al Sportului în Rusia pentru victoriile reputate în competiţii nationale şi internaţionale de patinaj artistic.

Înfiinţat în 1967, combinând pentru prima dată în lume baletul clasic cu patinajul artistic- pe un patinoar instalat pe scena unui teatru, ansamblul din Leningrad (actualmente St. Petersburg) a revoluţionat lumea spectacolelor. Începând din anul 1995, Baletul pe Gheaţă din Sankt Petersburg aduce în fata publicului din lumea întreagă fascinantele spectacole clasice de balet transpuse pe gheaţă. “Frumoasa din pădurea adormită”, “Lacul lebedelor” şi “Spărgătorul de nuci” de Ceaikovski precum şi “Cenuşăreasa” de Prokofiev sunt titlurile cu care Baletul pe Gheaţă din Sankt Petersburg a susţinut peste 7.000 de reprezentaţii. Biletele la spectacol sunt între 200 şi 500 de lei.

×