x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Liviu Vârciu și Doinița Oancea, primul sărut în “Fructul oprit”

Liviu Vârciu și Doinița Oancea, primul sărut în “Fructul oprit”

11 Apr 2018   •   18:05
Liviu Vârciu și Doinița Oancea, primul sărut în “Fructul oprit”

A revenit la marea sa dragoste, la actorie, iar acum poate fi urmărit de telespectatori, miercurea, de la ora 20.00, în serialul “Fructul oprit”, difuzat la Antena 1. În episodul din această seară, personajul lui Liviu Vârciu – Costică are prima întâlnire cu Tanța, interpretată de Doinița Oancea.

Diseară, de la ora 20.00, Costică face primul pas pentru a o cuceri pe Tanța. Ei se întâlnesc, acasă la familia Caragea, unde Costică merge să livreze pizza. Momentul este urmat de un buchet de flori, dar și de invitația de a ieși împreună. Tanța acceptă propunerea lui Costică, iar întâlnirea îi ajută pe cei doi să se apropie mai mult.  

Eu o să te iau în brațe și o să te sărut!”, îi spune Costică Tanței.

Eu sunt un tip mai direct, mai din popor, nu vreau să te sperii.”, se descrie el.  

Văzându-l extrem de emoționant, Tanța preia initiativa și îl sărută pe Costică. Secvența poate fi urmărită de telespectatorii Antenei 1, în această seară, de la ora 20.00, în serialul “Fructul oprit”. Tot în episodul din această seară, Costică descoperă lucruri importante care pot influența viața familiei Caragea.

Numeroase surprize, momente pline de tensiune și suspans, diseară, de la ora 20.00, în “Fructul oprit”!

 

×