x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Andreea Berecleanu: “În televiziune nu ai cum să te plictiseşti”

Andreea Berecleanu: “În televiziune nu ai cum să te plictiseşti”

27 Noi 2014   •   21:01
Andreea Berecleanu: “În televiziune nu ai cum să te plictiseşti”
Sursa foto: MIHAI STETCU

La ceas aniversar, Andreea Berecleanu vorbeşte despre cei 21 de ani la pupitrul ştirilor, despre experienţele sale, primul “direct” şi pasiuni...

■ 21 de ani la pupitrul Ştirilor. Ce a însemnat pentru tine toată această perioadă? Care sunt lucrurile cele mai importante pe care le-ai învăţat?
■ Un arc peste timp. Nu e un arc întins, e un curcubeu mai degrabă. Pare o performanţă şi cred că este pentru vremurile noastre. Sunt jurnalişti, prezentatori, realizatori care au lucrat înainte de '90 mai mult de 21 de ani. Poate că au lucrat 40-50, dar anii au trecut altfel. Nu spun dacă era greu sau uşor, îi las pe ei să o facă, dar ştiu cât de mult a trecut din '93 şi până astăzi.
Am învăţat să împart din ce ştiu, să dau sfaturi, să încurajez. Toţi colegii mei îmi cer sfatul, indiferent dacă e o problemă profesională sau personală. Le sunt alături necondiţionat.

■ În 21 de ani de televiziune trăieşti nenumarate experienţe. Care dintre ele ţi-au rămas în minte?
■ Mă uit la colegii cu o generaţie mai tineri şi nu-i invidiez. Ştii de ce? Pentru că istoria m-a aşteptat pe mine ca să trăiesc lucid şi matur vremurile schimbării. Să ştiu de ce am ascultat împreună cu părinţii mei Europa Liberă, să iau interviuri primilor politicieni de după '90, să-l aştept pe Rege să iasă în balconul de la Continental şi astăzi să povestesc despre toate acestea şi câte au urmat. Sunt recunoscătoare unor oameni care m-au încurajat să rămân în meseria asta şi m-au învăţat să o îndrăgesc. De asemenea, fac parte dintr-o generaţie care nu şi-a consumat trăirile, care are atitudine şi care are forţa de a muta munţii.

■ Se spune că primul "direct" nu se uită niciodată. Cum a fost pentru tine prima apariţie pe sticlă?
■ La ora 6 dimineaţa la Soti. Eram studentă şi jurnalist de presă scrisă. O colegă din facultate m-a invitat la locul ei de muncă. Mi s-a propus să intru în direct, fără machiaj, cu părul strâns în coadă de cal, îmbrăcată cu jeans şi o bluză simplă. Mi s-a dat un text să-l citesc la prima vedere. M-au oprit. Le-a plăcut. Au urmat mii de ore de teren, de editare şi de prezentare. Zi şi noapte. Multe vieţi.

■ Jurnalismul a fost meseria pe care ţi-ai dorit-o întotdeauna sau ai cochetat şi cu alte domenii?
■ M-am pregătit să fiu traducator şi am nimerit să mă joc tot cu cuvintele. Nu e mare diferenţa!

■ Care sunt lucrurile care te atrag cel mai tare în meseria ta?
■ Ştirile politice, interviurile, evenimentele în derulare, reportajul.

■ De luni până vineri de la ora 19:00, aduci ultimele noutăţi în casele românilor prin intermediul Observator. Te-ai gândit să abordezi şi o altă latură a televiziunii, în afară de ştiri?
■ M-am gândit doar pentru că mi s-a pus întrebarea asta de foarte multe ori. Într-un fel am făcut-o atunci când am avut o emisiune de călătorii sau când am făcut radio. Sau când am scris editoriale, sau când am ieşit pe teren. În televiziune nu ai cum să te plictiseşti, asta dacă îţi place meseria de jurnalist. Aviz tinerilor care vor să ajungă direct prezentatori fără să ştie să scrie o ştire! Prezentatorul este un jurnalist cu expunere, ca şi reporterul. El trebuie oricând să fie pregătit să fie în spatele camerelor, făcându-şi meseria la fel de bine.

■ Eşti un model de stil şi rafinament pentru femeile din România. Care ar fi responsabilităţile unui "role-model"?
■ Să nu dezamăgească, să-şi păstreze naturaleţea, să aibă un mesaj categoric cu privire la lucrurile importante, să se implice în acţiuni caritabile, sociale, să fie discret.

■ Care sunt pasiunile Andreei Berecleanu? Lucrurile care te relaxează şi te ajută să evadezi din cotidian?
■ În acest moment îmi împart pasiunile cu copiii. Eva are deja 13 ani şi avem multe în comun. La fel şi Petru. Facem sport împreună, mergem la film, ne distrăm la cumpărături...

■ Au trecut primii 21 de ani din cariera ta. Ce aşteptări ai de la următorii ani?
■ Mari!

■ Ce au însemnat pentru tine (din punct de vedere profesional şi personal) toţi anii petrecuţi în echipa Antenei 1 şi, implicit, a Observatorului?
■ Oameni puternici, meserie pe pâine, libertate, prieteni, încredere, curaj, toleranţă, devotament, forţă.

■ Cum definesşe frumusetea una dintre cele mai frumoase femei din România?
■ Frumuseţea este trecătoare. Carisma, eleganţa, stilul, rămân!

×