x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Au început filmările pentru sezonul 2 „The Wall – Marele Zid”, show-ul care schimbă viețile oamenilor

Au început filmările pentru sezonul 2 „The Wall – Marele Zid”, show-ul care schimbă viețile oamenilor

16 Feb 2018   •   12:39
Au început filmările pentru sezonul 2 „The Wall – Marele Zid”,  show-ul care schimbă viețile oamenilor

După 45 de ediții, „The Wall- Marele Zid” a încheiat un prim sezon plin de emoție și strălucire, iar jocul imprevizibil din fața proiecției a schimbat de nenumărate ori destinul concurenților. Emisiunea fenomen revine cu sezonul al doilea, care va fi difuzat pe Antena 1 din această primăvară, iar Valentin Butnaru și echipa de producție au aterizat deja în Polonia- acolo unde se află platoul de filmare.

Prezentatorul show-ului, Valentin, este foarte încântat să revină la filmări și nerăbdător să cunoască poveștile impresionante ale oamenilor buni care se vor lupta cu Marele Zid. Deși recunoaște că programul de filmare nu a fost deloc ușor la început, știe că limitele pot fi depășite atunci când pui pasiune în ceea ce faci: „Abia așteptam să revin în fața Marelui Zid. Am emoții, dar sunt constructive și sunt convins că și de data aceasta voi cunoaște oameni frumoși și norocoși.”, a declarat acesta.

Echipa de producție poloneză a fost la fel de entuziasmată să îi primească pe românii din spatele show-ului „The Wall-Marele Zid la ei acasă. De dimineață, au organizat un mic dejun în cinstea lor, unde au rememorat cele mai frumoase momente din edițiile trecute, atât din platou, cât și din spatele camerelor de filmat. În primul sezon, chiar la finalul ultimei emisiuni, polonezii au proiectat pe Marele Zid un mesaj emoționant- „I love Romania”, în semn de recunoștință pentru o colaborare frumoasă și fructuoasă.

Anul acesta, Valentin Butnaru își petrece ziua de naștere pe platoul de filmări: Cum îmi petrec ziua de naștere?! Păi, la filmări pentru noul sezon The Wall-Marele Zid, evident! De ce e evident? Pentru că sunt înconjurat de oameni geniali, fac ceva ce iubesc și mă distrez în tot timpul asta! E perfect! Mă simt  extraordinar alături de prietenii mei de aici. De ziua mea...sper ca Marele Zid să fie darnic cu concurenții.”, a mărturisit moderatorul.

Fiecare ediție „The Wall- Marele Zid” a fost unică și a redat povești frumoase ale oamenilor care au avut curajul să se înscrie într-o competiție a norocului și a strategiei, iar al doilea sezon promite surprize, dar și câștiguri impresionante. Suma totală a premiilor a ajuns până în acest moment la 2.620.676 RON, dar zâmbetele, lacrimile de fericire și reacțiile emoționante ale concurenților au fost nenumărate. Emisiunea „The Wall- Marele Zidrevine din această primăvară la Antena 1.

×
Subiecte în articol: The Wall – Marele Zid