x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Eliza G a câştigat Marel Trofeu Cerbul de Aur 2019

Eliza G a câştigat Marel Trofeu Cerbul de Aur 2019

de Magdalena Popa Buluc    |    25 Aug 2019   •   14:44
Eliza G a câştigat Marel Trofeu Cerbul de Aur 2019

Juriul a decis aseară laureaţii Festivalului Cerbul de Aur 2019. Marele Trofeu ajunge în Italia. Premiul a fost înmânat de Valer-Daniel Breaz, Ministrul Culturii și Identității Naționale.

 

Eliza G este marea câştigătoare a celei de-a XIX-a ediţii a Cerbului de Aur şi a premiului de 25.000 de euro. Artista a interpretat, în concurs, piesele „Creioane colorate” (Feli) și „Altro che favole”.

 

“Sunt foarte fericită şi este o mare onoare pentru mine să primesc Trofeul Cerbul de Aur. Mă bucur că mă aflu aici, în ţara voastră frumoasă şi a fost o mândrie să cânt în limba română”, a declarat artista Eliza G, vizibil emoționată.

 

Suspansul a marcat show-ul din a treia seară a Festivalului, transmis în direct la TVR 1, TVR Moldova, TVR Internațional și TVR HD.

 

Alături de câștigătorul Marelui Trofeu, Festivalul și-a aflat și ceilalți laureați:

Premiul I – Sara De Blue, din Austria, premiu înmânat de Loredana Groza, membru al Juriului și Vasile Șirli, președintele Juriului;

Premiul II – Ralfs Eilands, din Letonia, premiu înmânat de Ricky Dandel, membriu al Juriului;

Premiul III – Monika Marija, din Lituania, premiu înmânat de Viktor Lazlo, membru al Juriului;

Premiul special al publicului – Florin Răduţă, România, premiu înmânat de George Scripcaru, primarul Braşovului;

Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese româneşti – Alfie Arcuri, din Australia, premiu acordat de Doina Gradea, Preşedinte-Director General SRTv şi Georgică Severin, Preşedinte-Director General al SRR.

Premiul Presei acreditate la Festival – Syuzanna Melqonyan, din Armenia, premiu înmânat de Adrian Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov;

La ediţia din acest an, juriul a fost format din: Loredana Groza (cântăreaţă), Ricky Dandel (artist), Viktor Lazlo (cântăreață), Erminio Sinni (cântăreț, compozitor) şi preşedintele juriului Vasile Şirli (compozitor, producător muzical).

 

Invitatul Serii de Gală a fost starul irlandez Ronan Keating, care a electrizat publicul din Piaţa Sfatului. Show-ul a fost deschis de artiştii din celebrul musical “We will rock you”, cu hituri din repertoriul trupei Queen, iar Corina Chiriac a fost protagonista unui moment creat special pentru a marca 40 de ani de la prima emisiune color a Televiziunii Române.

Artista francezo-belgiană Viktor Lazlo a susţinut un micro-recital tulburător, alături de violonista Khalil Chahine, fiica chitaristului Analuna Chahine.

×
Subiecte în articol: Eliza G trofeu Cerbul de Aur 2019