Vineri, 19 octombrie, formaţia timişoreană IPR se transformă, în premieră, într-un univers acustic ce poartă numele Transplant acustic şI de la ora 22.00 cântă în Fabrica. Iată o succintă prezentare: "Călătoria Implant pentru refuz (IPR) a început în anul 1995. De atunci, trupa a reuşit să scoată şase albume. Fiecare album reprezintă o treaptă evolutivă prin care a trecut trupa. Fiecare reuşită, fiecare eşec reprezintă pentru Implant pentru refuz o nouă piatră de fundaţie, un nou postament pentru viitoarele albume. Implant pentru refuz pune suflet în intreaga sa creaţie şi împarte puternice sentimente cu fanii săi". La această oră, componenţa este următoarea: Octavian Horvath – voce (1995 - prezent); Valentin Popescu – chitară (2000 - prezent); Răzvan Nicov – chitară (2006 - prezent); Czifrak Ştefan - bass (2009 - prezent); Alexandru Hera – tobe (2012 – prezent). Demersul acustic al formaţiei IPR este sprijinit de Soundcreation, TrevisAudioLab, Audiotehnica şi Roland iar biletul de intrare este 15 lei. Luni, 22 octombrie, IPR este invitată în emsiunea GuerriLIVE Radio Session cu Bogdan Şerban.