x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Kempes şi Iepan au făcut un supergrup!

Kempes şi Iepan au făcut un supergrup!

de Alex Revenco    |    08 Aug 2011   •   21:00
Kempes şi Iepan au făcut un supergrup!

Dupa cum se stie, in urma cu opt ani, Ovidiu "Kempes" Ioncu, solistul grupului Cargo, a plecat impreuna cu sotia in Australia. S-au stabilit in Brisbane, capitala statului Queensland, unde au impreuna o fetita (Yasmine Dianne – 8 ani) si un baietel (Arriel – 2 ani). Saptamana trecuta, Kempes a revenit la Timisoara, pentru a definitiva un proiect pus la cale impreuna cu Tavi Iepan, membru fondator Cargo, si Adi Popescu, tot ex-Cargo, plus alti muzicieni.

Totul a pornit anul trecut, cand Si­mo­­na Ioncu (so­tia lui Kempes) a vazut la Arad un concert al trupei lui Tavi Iepan, Locatarii. Imediat dupa aceea Tavi si Kempes au vorbit la telefon si pe e-mail (unul in Germania, celalalt in Australia), punand la cale acest proiect muzical. Daca Adi Popescu (absolvent al School of Audio Engineering, cea mai cunoscuta scoala de SoundDesign din Europa), stabilit la Paris, e mai detasat cand e vorba despre fostul sau grup, Kempes isi aminteste cum "inainte de a pleca, relatiile din trupa nu erau bune. Eram ca un fel de paria. Rufele se spala in familie. Nu e cazul sa intru in amanunte, dar as avea extrem de multe de spus...".

La randul lui Tavi nu uita ca "eu am avut o experienta asemanatoare. Eram plecat in Germania, vin inapoi dupa Revolutie si baietii din Cargo ma anunta ca «noi mergem sa imprimam piesele». Adica alea compuse de mine... normal ar fi fost sa ma cheme cu ei sau ceva… dar nimic. A fost o tacere din aia suspecta". Ambele declaratii au fost luate alaltaieri de redactorul muzical Zoltan Varga la Timisoara. De altfel, acest proiect pune in valoare niste piese Cargo, needitate pana acum. Iata ce spune Tavi Iepan: " Pe viitorul nostru disc vor fi opt piese din perioada Cargo 1986 si am mai facut inca doua special pentru Kempes. Melodiile pastreaza ceva din stilul de atunci, doream mai demult sa le pun pe un disc si sa le fac cum consider eu... Un motiv ar fi cel strict muzical, iar al doilea e ceata aia, ce trebuie data la o parte. Pe disc vor aparea «Povestiri din gara», «Buletin de stiri» si «Brigadierii», la toate trei am facut si textele, si muzica, dar vor fi si alte piese, cantate in perioada aia (ca «Iarna» si «Oglind»), dar neinre­gistrate pana in prezent. Astea sunt, practic, piese «facute» atunci, in anii ’86-’88, au niste valente, au o patina... le stie lumea. Orchestratia e altfel, aranjamentele sunt schimbate, dar armoniile si textele raman frumoase si, eu cred, sunt valabile si astazi, pentru publicul tanar. Totul merge perfect, chiar daca eu cu Kempes nu am cantat, eu am plecat din trupa, iar el a venit. Amandoi suntem ex-Cargo, dar nu vrem sa intram pe un nume care exista de atat timp. O sa ne gandim si vom gasi o formula de nume interesanta. Dupa ce terminam inregistrarile, trimitem materialul la Paris, la Adi Popescu, sa-l «buto­neze». Vom scoate intai discul, dupa care vor urma concerte. Sau amandoua deodata, mai vedem, oricum nu inainte de noiembrie!".

In incheiere, un interviu-flash cu Kempes: In ce consta noul proiect? Un prim album, in scurt timp, urmat de un turneu de promovare; Cum e muzica? Metal, cu influente balcanice la unele piese; Pe cand in Bucuresti? Curand. Toate la timpul lor. Vei reveni in Romania? Posibi­litatea revenirii definitive in Romania nu intra in calcul, dar cu siguranta acest nou proiect muzical este de foarte lunga durata, asa ca vom veni in tara ori de cate ori va fi nevoie.

Trei fosti componenti ai grupului Cargo, Tavi Iepan, Kempes si Adi Popescu, au initiat un nou proiect muzical

×
Subiecte în articol: cargo kempes