Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Importanţi specialişti şi cercetători în arta scenică din Franţa au rămas surprinşi de creaţiile scenografice realizate în teatrul românesc în perioada interbelică de George Löwendal. L-au descoperit târziu pe acest artist, dar îl plasează pe un loc binemeritat în istoria artelor spectacolului din Europa. S-a văzut acest lucru şi în urma discursurilor susţinute la conferinţa “Redescoperirea unui mare scenograf european – George Löwendal”, organizată, la 10 februarie la Paris, de Biblioteca Naţională a Franţei (BNF).
În spaţiul dedicat discuţiilor - Salle de commissions, unde amfitrion a fost Jöel Huthwohl, directorul departamentului Artele spectacolului al BNF, au discutat în jurul operei lui Löwendal (despre care se spune că a creat ca în Occident, dar nu văzuse niciodată Occidentul) mari personalităţi din domeniu: George Banu, membru de onoare al Academiei Române, profesor la Sorbona, căruia i se datorează acest eveniment în inima Parisului şi care a scris despre “baronul artist”; Matthias Langhoff, apreciat scenograf şi regizor francez de origine germană, care a vorbit într-un mod excepţional despre Löwendal, ca şi Marcel Freydefonf, profesor la Şcoala Naţională Superioară de Arhitectură din Nantes, care e, într-un fel, liderul teoretic al scenografiei franceze.
O prezentare sensibilă şi interesantă a făcut nepoata artistului, Ariadna Avram, preşedinte al Fundaţiei Löwendal. Tema a fost o provocare pentru vorbitori. George Banu spunea cş este vorba de “un eveniment simbolic foarte important”, iar faptul că s-a putut realiza o asemenea conferinţă “dă o valoare particulară acestei descoperiri, care este Löwendal, pentru istoria teatrului românesc”.
“Într-un fel, este primul om de teatru românesc, în afară de Eugène Ionesco, dar Eugène Ionesco a trăit la Paris, care are acces la Biblioteca Naţională a Franţei pentru un eveniment specific, propriu, şi nu într-o expoziţie, de exemplu. Şi acest lucru merită salutat, pentru că în dezbaterile pe care le-am avut am amintit alte nume de scenografi necunoscute aici”, a spus George Banu. El a remarcat şi faptul că Löwendal a intrat şi a fost recunoscut în cadrul acestei instituţii prestigioase, care este BNF, că a fost recunoscut şi cu toate onorurile pe care opera sa o merită, operă ce e descoperită constant.
S-a făcut o analiză exemplară a operei lui Löwendal, iar observaţia lui Langhoff vine să concluzioneze că Löwendal este nu numai un foarte bun scenograf, ci şi un foarte bun pictor - un artist.
Remarcabila cercetătoare în domeniul artelor spectacolului, Béatrice Picon-Vallin, prezentă la conferinţă, a făcut o importantă observaţie şi anume că Löwendal a fost marcat în lucrările de scenografie de tradiţia folclorică rusă, dar, totodată, ea a recunoscut în opera lui Löwendal semne, mărturii ale colaborării lui cu teatrul evreiesc din Vilnius. Asta pentru că avea o pregătire foarte vastă, după cum ne spunea Ariadna Avram. Avea şcoala făcută la Sankt-Petersburg, dar şi mama lui a avut grijă ca el să cunoască cultura multor ţări.
George Banu susţine această observaţie a lui Béatrice Picon-Vallin şi că “într-adevăr, dacă ne uităm atent, identificăm chiar personaje pe care le putem găsi în opera la Chagall şi, de aceea, atunci când privim aceste prime imagini ale lui Löwendal realizate înainte de a deveni marele scenograf, regăsim pe de o parte Rusia policromă a folclorului şi pe de altă parte tradiţiile festive ale culturii evreieşti”.
“Apoi, şi am observat cu toţii, este nivelul cu totul excepţional al scenografiilor lui Löwendal la Teatrul Naţional din Cernăuţi (n.r. 1926-1935), el fiind în deosebi un scenograf arhitectural, care construieşte volume”, a menţionat Banu, specificând faptul că pe atunci toată lumea făcea pânze pictate pentru spectacolele de teatru. George Banu crede că artistul a avut un rol foarte important şi pentru alegerea repertoriului la Teatrul Naţional din Cernăuţi. Löwendal a lucrat în acea perioadă cu Aurel Ion Maican, Victor Ion Popa - regizori români, care puneau în scenă piese româneşti. “...Dintr-o dată, venirea lui Löwendal îi conduce spre piese ruseşti, una fiind «Căsătoria», sau spre «R.U.R.» – piesa lui Capek, foarte puţin cunoscută în Europa de Est. Cred că el a fost un mare animator al vieţii culturale de la Cernăuţi, această zonă hibridă între culturi diverse, unde a trăit Bruno Schulz, a trăit Paul Celan, a trăit Kantor (...). Şi ceea ce e interesant că s-a instalat la Cernăuţi, unde a stat zece ani, şi după aceea a revenit la Bucureşti, dar a mers şi la Timişoara, unde în mod bizar opera lui e mai puţin interesantă. Devine bun scenograf, care stilizează la Timişoara, are succes, dar nu mai regăsim capacitatea de a organiza scena ca o arhitectură şi, în acelaşi timp, ca o referinţă la spaţiul concret al Sankt Petersburgului, ca în «Crimă şi pedeapsă», bunăoară. După aceea, el se consacră definitiv picturii, care e o mărturie de integrare în cultura românească, cu totul excepţională.
Ceea ce pictează el e foarte surprinzător pentru un străin. El e danez - rus. După acest moment, dar şi vocaţie teatrală excepţională, pe care a dezvoltat-o la Cernăuţi, pătrunde în cultura română şi e atras mai puţin de ficţiunea scenică, decât de realismul plastic. Cineva făcea în dezbaterea pe care am avut-o o comparaţie foarte justă, revelatoare, cu un pictor la modă acum - Lucian Freud, nepotul lui Freud, care a pictat în acelaşi stil – o pictură ultrarealistă, unde prezenţa fizică a personajului devine elementul central. Şi ceea ce trebuie să admitem este că aceste picturi ale lui Löwendal au fost recunoscute de critici importanţi în epoca respectivă: Ion Frunzetti, Ionel Jianu... Suntem cu toţii făcuţi din materia trecutului pe care l-am împărtăşit şi ar fi extrem de important ca oamenii să descopere opera lui Löwendal”, ne-a spus, după conferinţă George Banu.
De notat că Jöel Huthwohl consideră că artistul a intrat în BNF şi prin excepţionalul album (apărut în trei variante): ”George Löwendal: Un aristocrate sous les feux de la rampe”, care a rămas pentru a fi studiat, la îndemâna actualilor şi viitorilor cercetători. Şi pentru că Huthwohl este interesat ca arhiva BNF să fie şi mai bogată, mai completă, s-a interesat de numărul pieselor din arhiva deţinută de Fundaţia Löwendal, fapt ce a determinat-o pe Ariadna Avram să se gândească la o donaţie pentru BNF: schiţe, machete, semnate Löwendal.
La 18 februarie se vor împlini 50 de ani de la moartea lui George Löwendal (1897-1964). Cu acest prilej a fost marcată această jumătate de veac fără artist – scenograf, pictor şi pedagog -, care a creat ca în Occident, dar nu văzuse niciodată Occidentul.
Citește pe Antena3.ro
