Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Două mari doamne ale căntecului romănesc au recunoscut valoarea lui Dan Spătaru şi au respectat-o.
Două mari doamne ale căntecului romănesc au recunoscut valoarea lui Dan Spătaru şi au respectat-o.
Â
Angela Similea a precizat, cu graţia ce o caracterizează: "Cei care respectă cu adevărat scena se aseamănă intre ei". Se poate spune insă că viaţa face ca valorile autentice să se intălnescă. Angela Similea: "Dan Spătaru intruchipează imaginea unui lord care se respectă, care este atent la ce are de făcut". Mirabela Dauer: "Dacă l-aş rezuma intr-un cuvănt pe Dan Spătaru⦠acela ar fi OM".
Veneraţie. "Destinul a hotărăt să căntăm impreună", işi aminteşte preţioasele clipe din trecut Angela Similea. "Eu am mers in â70 la Braşov (n.r. - la Festivalul "Cerbul de aur"), şi in â71 deja am inceput turnee in ţară alături de el, căntănd in deschiderea spectacolelor sale pe o perioadă de aproximativ un an şi jumătate. Am fost fascinată de cum se manifesta publicul in prezenţa sa, de gesturile oamenilor care ii veneau in intămpinare. Dacă el nu era de faţă cănd ajungeau la spectacol, pentru că era in cabină, veneau, măngăiau şi sărutau automobilul care-l aducea la concert. Este un lucru pe care nu l-am mai intălnit niciodată. O atitudine pe care n-am mai intălnit-o pentru un alt artist. M-a impresionat seriozitatea cu care el intra in scenă, seriozitatea cu care işi trata publicul".
Tradiţie. In turnee se intămpla ca o zi de naştere să coincidă cu o zi de concert. Angela Similea nu păstrează doar pentru sine cele mai frumoase momente: "A rămas aşa ca o tradiţie ca de căte ori se intămpla sa căntăm de ziua mea, el să apară pe perioada programului meu şi din buzunarul sacoului să imi ofere o floare. Intodeauna era imbrăcat in costum, asta m-a impresionat, eleganţa. In perioada mea de debut, şi nu numai, imi făcea o deosebită plăcere să mă duc in culise să-l urmăresc, pentru că era atăt de serios şi atăt de adevărat, incăt nu se putea să nu te duci şi să nu te inspiri şi să nu te incarci de la adevărul său".
Emoţii. O altă doamnă a căntecului, Mirabela Dauer, mărturiseşte că a fost fană Dan Spătaru şi Aurelian Andreescu şi că a alergat toată copilăria "şi ceva din adolescenţă să le ia autografe". N-a reuşit atunci. "Erau artişti mari şi mi-a fost ruşine. Eram indrăgostită de amăndoi. In 1983 am căntat in duet pentru prima oară şi abia atunci i-am zis povestea cu autograful lui Dan. In viaţa mea, nici la un festival internaţional, nici la debut in 1968, nu am avut atătea emoţii ca atunci. După ce mi-am făcut cu chiu, cu vai curaj, ca să pună capac la tot, a scos din buzunarul de la piept un trandafir şi mi l-a dăruit."
Piticot. Pentru Dan, ea era Piticot. "Avea o vorbă: «Piticule, hai, ne aşteaptă schela». Pentru el, scena era schela, probabil schela vieţii lui. Am incercat să fiu alături de el şi in ultimul an, cănd se imbolnăvise... Oricum, el e in continuare alături de noi şi continuă să existe pentru mine şi pentru cei care l-au iubit".
Magistrala albastra. In 1984 s-a inaugurat Canalul Dunăre - Marea Neagră. Primele piese căntate impreună au fost "Nu ştiam că mă iubeşti şi tu" şi "Magistrala albastră", de aceea Tudor Vornicu i-a trimis să filmeze acolo. "Eram pe un ponton şi Dan, extrem de haios, mi-a zis: «Piticot, ţine-te bine...». A luat cărma, ne-a plimbat pe Canal căt am filmat piesa", işi aminteşte Mirabela.
Era un boier. "Era cel mai elegant şi cel mai pedant om de pe planetă. Mi-aş mai dori să mai existe bărbaţi ca el. A fost un boier ca interpret şi ca prieten. Se dădea peste cap să te ajute. Intr-o iarnă, inainte de â89, trebuia să ajung neapărat la spital. Era şi week-end şi era şi problema cu numărul de inmatriculare al maşinilor. Cu soţ, fără soţ... Dan a apărut din senin cu o camionetă. Pe mine m-a pus in faţă lăngă şofer şi bietul de el stătea in spate, in plină iarnă, pe o ninsoare cruntă. Aşa m-a dus la spital", povesteşte Mirabela cu emoţie.
Pasiune. Datorită lui Dan Spătaru, Mirabela Dauer are acum o colecţie de căni. "Cana de inceput mi-a adus-o el de la Sankt Petersburg, dintr-un turneu. Are Ermitajul pictat pe ea. E veche, crăpată, dar e acolo la locul ei. Trăim intr-o lume prea nebună. Un om care să-şi iubească meseria ca Dan nu se va mai naşte. Erau ani in care muream de foame şi ne adunam cu toţii intr-o cameră friguroasă de hotel. Soţia lui Dan ii punea in plus de măncare să aibă şi pentru noi. Sărăcia ne-a ţinut uniţi şi prietenia ne-a fost ca un imbold pentru meseria noastră. Atunci chiar se făcea meseria asta din pasiune", spune ea in final cu dragoste.
