A doinit din fluier până a înflorit lemnul

Doctorul în drept Avram Iancu s-a pus în fruntea ţăranilor ardeleni, prea oftau de apăsarea cizmei grofilor, prea îi umileau nobilii unguri, prea treceau nepăsători împăratul şi cei din curtea lui, fiind surzi la vaietul românilor obidiţi. Avrămuţu, Crăişorul Munţilor, a dat cel mai scurt şi mobilizator strigăt de luptă: “No, gata, no hai!”. Le clănţăneau dinţii îmbogăţiţilor unguri de frica faptelor de vitejie ale moţilor şi a celorlalţi robi cu respiraţie românească de libertate şi au făcut singurul lucru ce-l ştiau, au mers cu intrigi pe la curţile europene, au ponegrit cererile de scuturare a jugului de către românii majoritari, şi revolta condusă de Avram Iancu s-a stins. Voiau laşii cu pământuri furate de la români să-l înşface pe liderul Ardealului, dar Iancu mergea prin satele Munţilor Apuseni cântând din fluier pentru moţii lui. Luase un ram de copac, îl cioplise şi doinea până înflorea lemnul. Cântau melodii ţărăneşti din Apuseni moţii, le prelua Avrămuţu şi le răspândea cu fluierul dezamăgirilor lui până a ajuns vecin cu rădăcinile gorunului de la Ţebea. Nu moare cântul popular murmurat la nunţi, la botezuri, la biserica din sat, murmurat de moşi şi băbuţe, de flăcăi semeţi şi mândre frumoase foc. Fenomenul mondial Gheorghe Zamfir acceptase să-mi dea un interviu în pauza unor înregistrări pentru Electrecord. Era 1987, înainte de a rămâne Zamfir în Occident de teama prigoanei dezlănţuite de Ceauşeşti împotriva transcendentalilor. Le-a dat o pauză instrumentiştilor să tragă dintr-un Carpaţi fără filtru şi a purces să-mi vorbească teribil despre nai şi despre doină. Înregistrarea discului Electrecord însemna solo Irina Loghin, dirijorul orchestrei, maestrul Zamfir, fără nai. Irina Loghin a lucrat o jumătate de oră numai cu Zamfir. Irina a scos din poşetă un carneţel şi a fredonat o splendidă melodie ţărănească, citind versurile de pe carneţelul unde le notase. Îi plăcuse cântecul auzit de la un moş la un botez şi s-a hotărât prin vocea ei să ajungă pe disc. Zamfir a cerut să mai asculte o dată cântecul din amintirea Irinei şi din carneţel. S-a aşezat la pian şi l-a reprodus pe clape. Încă două repetări la pian, şi maestrul a inventat şi orchestraţia. Chemaţi de la Carpaţii fără filtru, lăutarii au ascultat piesa la pian, au cântat-o după ureche şi, la o oră şi jumătate de la prima notă, cântecul din satul românesc a devenit disc Electrecord.