Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Torentele monetare provoacă inundaţii mondiale
Torentele monetare provoacă inundaţii mondiale
In urmă cu un an şi jumătate scriam in acelaşi ziar că o eventuală criză in Statele Unite s-ar putea declanşa de la imobile sau de la ţiţei. Nu se poate zice că am descoperit America, fiindcă The Economist avertiza incă de acum patru ani că preţurile locuinţelor pe pieţele mature par serios supraevaluate şi urmează să scadă cu minimum 20%. Elementul declanşator pentru un potenţial crah ar putea fi o creştere relativ modestă a dobănzilor, intrucăt totalul datoriilor contractate de familii atinge maxime istorice. Iar semnalul declinului poate fi dat de piaţa imobiliară americană, cea mai mare din lume.
De la articolul din urmă cu mai bine de un an şi de la semnalul de alarmă tras de The Economist ajungem in zilele noastre, in care dobănzile la creditele in dolari au crescut de la 1% la 5,25%. Şi atunci cănd debitorii nu-şi mai pot achita ratele de credit ipotecar, lichidităţile lipsă ale băncilor comerciale sunt acoperite prin emisiuni ale băncilor centrale, care injectează pe piaţă peste 300 de miliarde de dolari. Aşa le-a invăţat Milton Friedman, care a spus că principala cauză a Marii Crize din anii â30 a fost politica monetară restrictivă a băncii centrale a Statelor Unite - Federal Reserve.
Ca să conchid, in anii premergători crizei din 1929-1933, la fel ca in 2002-2004, societatea de consum a venit cu găselniţa că dezvoltarea poate fi sprijinită prin folosirea banilor din viitor. Fără să ia in calcul că banii cu care se fac speculaţii vor ajunge să fie mai mulţi decăt aceia care intermediază vănzarea păinii sau cărnii. Ignorănd că rezolvarea problemelor pe seama unei simple intorsături de condei - o emisiune de masă bănească - va face ca preţul activelor să urce de la simplu la dublu, fără ca această creştere să fie acoperită decăt pe sfert cu bunuri şi servicii. In anii â30, Fed a retras din circulaţie banii noi introduşi anterior, iar preţul activelor (imobile şi acţiuni) s-a prăbuşit. In momentul de faţă, băncile centrale incearcă să impartă costul intregii societăţi prin intermediul inflaţiei.
Totuşi o deosebire există intre cele două momente. In 1933 s-a renunţat la valutele dominante - dolarul şi lira sterlină - din cadrul etalonului aur-devize şi s-a păstrat numai metalul galben ca bază a sistemului monetar. Acum aurul nu mai are rolul de frănă, poate cel mult de refugiu.
In fine, lucrurile sunt abia la inceput, finalul este imprevizibil. Poate că Friedman a avut dreptate: populaţia sărăceşte oricum in timpul crizelor, cel puţin să fie eliminat elementul de panică şi pauperizarea să aibă loc ordonat. Din păcate insă, America riscă foarte mult jucănd mai departe cartea expansiunii monetare. Dolarul are şanse să ajungă o resursă atăt de larg răspăndită, incăt sistemul monetar mondial să nu se mai centreze in jurul chipurilor lui Washington şi Franklin.
Şi, ca să inchei discuţia in spirit romănesc, e util să amintim noua declaraţie a guvernatorului Isărescu: "In Statele Unite nu are loc o simplă corecţie!". Ea poate fi pusă foarte bine alături de cea veche: "Deciziile de politică sunt evaluate critic, iar scamatoriile nu au cum să aibă efectul scontat. Astfel, o relaxare monetară in speranţa stimulării creşterii economice şi reducerii şomajului este imediat sancţionată de piaţă, prin deprecierea cursului şi creşterea presiunilor inflaţioniste. Efectul pozitiv, dacă el se manifestă, durează foarte puţin şi este neconcludent, dar pierderea de credibilitate rămăne, afectănd pe termen lung rezultatele economiei". Şi se ajunge la concluzia că, indiferent ce fac pe termen scurt băncile centrale, economia rămăne o ştiinţă care se ghidează după reguli exacte.
