Bataia de cap pentru posteritate

Multe din tablourile semnate in primele decenii ale veacului trecut de cateva pictorite cu o posteritate de tot modesta ne contrariaza.

E vorba de fete cu protectie, de femei-pictore, cum li se zicea prin anii 1900-1920, trimise cu burse, de stat sau de mecenatii vremii, la Paris. Una din clauzele stipendiilor era ca duducile sa aduca, din lungul lor voiaj artistic in orasul tuturor tentatiilor, un pachet de lucrari, care sa dovedeasca ce-au invatat si cat au lucrat in strainatati. Ca dansele nu se tineau de scoala, ci mai mult de distractii, e de inteles. In ciuda faptului ca nu-si vedeau de treaba, ele se intorceau totusi cu un bagaj de opere, unele interesante, altele intrecand asteptarile.

Iata un mister pe care contemporanii nu s-au grabit sa-l dezlege. Si nici azi nu sunt prea multi negustorii, cercetatorii domeniului si colectionarii care sa-si puna intrebari.

Cautand sa inteleg cum a reusit una din aceste domnisoare cu un talent minuscul sa picteze in Franta tablouri pline de merite si totodata foarte diferite ca maniera, iar dupa revenirea in tara doar peisaje proaste - ca in final sa nu mai expuna nimic - am adunat una langa alta cateva din compozitiile "perioadei pariziene". Si misterul s-a limpezit. Isteata cumpara lucrarile unor confrati de varsta sa, saraci, dar dotati, pe care si le atribuia, semnandu-le si datandu-le. In Europa acelor ani - ca si in zilele noastre dealtfel - nu era o problema sa obtii tablouri ieftine de la anonimi dotati si flamanzi. Pictorii veniti din toata lumea isi vindeau marfa pe nimic, ca sa traiasca. Una din panzele cu care frumoasa noastra bursiera s-a falit la revenirea in patrie era opera profesorului si amantului ei de la scoala de Belle Arte. Pe piata internationala circula azi mii si mii de lucrari nesemnate, carora probabil n-o sa li se afle niciodata autorii. Mai ales ca foarte multi din ambitiosii care se adunau la Paris, ca sa se faca artisti, se straduiau un timp si apoi, la fel ca inchipuitele noastre, se lasau.

Un numar de tablouri bine mestesugite nu inseamna si un autor. Iar un numar de tablouri diferite ca stil, dar purtand aceeasi semnatura, nici atat. Juna, al carei destin de mistificatoare il discut, s-a maritat la treizeci de ani cu un avocat italian plin de parale si a terminat-o cu arta. Din cand in cand, in magazinele de antichitati din Bucuresti apare cate o panza de-a bursierei de acum un veac care perplexeaza. Trecand vremea, diferentele intre o imagine si alta ne apar si mai clar. Nimeni nu-i insa atat de indraznet incat sa spuna: e inselatorie. Mai ales ca persoana avea simtul valorii si nu s-a improprietarit cu tablouase de toata mana, ci cu panze bine pictate de altii, care trimit cu gandul trimit la o epoca bogata in maestri anonimi.