Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La stat nu mai lucrează 1,398 milioane de persoane ca în decembrie 2008, ci 1,177. Iar dacă ţinem cont că numărul total al salariaţilor s-a redus de la 4,835 milioane în septembrie 2008, la 4,363, se vede că au fost daţi afară peste 200.000 de lucrători atât din sectorul privat, cât şi de la stat.
Sectorul de stat face eforturi de restructurare, însă totalul angajaţilor a scăzut până la 4,095 milioane în ianuarie 2011, deci a fost “sacrificat” un număr dublu de locuri de muncă la privat în timpul crizei. Apoi s-au creat aproape 300.000 de joburi, dar asta arată tocmai că sectorul privat se restructurează mult mai rapid decât cel de stat. Ba, dacă mai punem la socoteală că în urmă cu 10 ani erau sub un milion de bugetari, în contextul unui număr total de salariaţi similar celui actual, se poate spune că sectorul de stat e în continuare supradimensionat.
Şi asta nu-i tot, în companiile private lucrează un soi de bugetari, pe care însă acestea nu-şi propun să-i concedieze, dimpotrivă, le majorează lefurile. De ce? Pentru că firmele îi consideră importanţi pe cei care le mijlocesc relaţia cu statul: contabili, inspectori de resurse umane, jurişti. Deci, persoanele care le permit firmelor să răzbată printr-un mediu de afaceri ostil ocupă o poziţie privilegiată. Oare cum e mai eficient: să simplifici mediul ori să adaugi un număr apreciabil de funcţionari privaţi la 1,2 milioane de bugetari?!
Un cititor îmi scria că în Marea Britanie completarea formularului de taxe e la fel de simplă precum înregistrarea pe facebook. Nu se pune problema să mergi la vreun ghişeu. În Statele Unite contabilitatea pentru IMM se reduce la un simplu Excel. Poţi cere ajutorul unui consultant fiscal doar în măsura în care vrei să fii sigur că n-ai greşit adunările.
Iar soluţia pentru România, am mai spus-o, e impozitul forfetar. Adică, de ce să impună statul ca reducerile de preţ să aibă loc doar în anumite perioade din an ca nu cumva să încaseze mai puţin din taxe dacă se ieftinesc mărfurile? La Istanbul se achită o taxă, după care vânzătorii se pot târgui cum doresc cu clienţii în magazin. Apoi, dacă firmele plătesc taxa forfetară ce nevoie mai au să depună bilanţ? De ce trebuie să se cheme SRL? Şi de ce e obligatoriu să aibă contabil? O spălătorie auto n-are treabă cu provizioane sau amortismente. Contabilii au devenit importanţi fiindcă i-a fost frică statului să nu fie furat, motiv pentru care a făcut “prohibită” flexibilitatea preţului şi a complicat cadrul fiscal.
După cum se vede, modelul german de fiscalitate nu se potriveşte deloc României, ci mai degrabă cel turcesc, care e mult mai liberal decât “liberala” Uniune Europeană. E natural ca un stat să nu perceapă un impozit procentual pe profit, căci nu e părtaş la business, ci o taxă de funcţionare. Apoi, după ce agentul economic o achită, face ce vrea el. Se târguieşte ”ca la piaţă” în propriul magazin.
