Premierul Ponta si-a inaugurat activitatea diplomatica in strainatate cu o vizita la Viena. Oarecum firesc! Desigur, Berlinul si Parisul sunt viorile I si II in UE, dar, ca sa fim realisti, preopinentul nr. 1 al centrului in relatia cu Romania de la periferie este Austria. Ca sa spunem lucrurilor pe nume, in sistemul centru-periferie de tip clar colonial ce a ajuns UE, Viena este pentru Bucuresti metropola principala, iar Romania colonia in principal a Austriei. De ce, nu stim exact! Dar este de presupus! La extinderea spre Est, centrul vest-european si-a impartit teritoriile. Altfel nu s-ar putea explica cum exista cinci banci de top austriece in Romania, in timp ce exista doar una franceza si chiar niciuna germana. Exploatarea petrolului si gazelor se afla in maini austriece, ca si industria materialelor de constructie. Doar o traditie din perioada comunista a adus francezi in industria auto. Semn ca s-au impartit teritoriile estice ca la taraba, Romania geme de investitori greci (cinci banci de top, telefonie fixa si mobila), in timp ce aproape nici tipenie de companii industriale si banci britanice si nici chiar investitori industriali germani (altfel prezenti la greu prin toata Europa si prin intreaga lume). Marea industrie germana lucreaza cu Romania exact ca inainte de ’89, pe cai comerciale, Germania fiind de departe cel mai important partener comercial (dar nu investitional) al Romaniei.
Detinand doua din cele trei chei ale economiei din Romania – exploatarea resurselor minerale principale si bancile – dar, partial, prin distributia carburantilor, si pe cea de-a treia (distributiile de energie), Austria tine sub control aproape total Romania. Este intr-un fel caraghios ca o ditai tara (sau, ma rog, teritoriu!), precum Romania, sa se afle sub controlul total al unei tari mici precum Austria! Dar aceasta este regula: daca o tara pierde controlul propriu asupra a cel putin urmatoarelor trei sectoare strategice (exploatarea resurselor principale, distributiile de energie si bancile, adica sectoarele unde se ruleaza banii si se obtine caimacul profiturilor, indiferent de ciclul economic), devine colonie, iar tara care preia controlul in aceste sectoare devine stapan. Austria mai detine si pozitii puternice in retail, imobiliar, asigurari, tinand Romania in cleste din toate partile. Orice ar vrea sa faca, Romania se loveste de stapanul austriac!
Asa ca destinatia Viena a dlui Ponta era nimerita. Totusi aparea intrebarea: nimenita pentru ce? Ce a dorit dl Ponta sau, mai degraba formulat, ce putea dori de fapt dl Ponta? Romania are acum probleme uriase generate de faptul ca clestele austriac se strange dramatic, mai ales in contextul crizei. OMV face presiuni ca Romania sa ridice nivelul decontarii financiare a gazelor exploatate intern la pretul de trei ori mai mare al importurilor din Rusia si, pentru a nu mai astepta calendarul asa-numitei liberalizari a preturilor, pretinde sa exporte aceste gaze pentru a baga in buzunar rapid fabuloasa diferenta, chiar daca ii trimite pe romani in frig iarna prin deposedarea de dreptul lor de a beneficia in calitate de consumatori de pe urma gazelor lasate de Dumnezeu lor, si nu altcuiva! Nu mai punem la socoteala ca OMV preseaza in acest sens folosind FMI si CE care au impus Romaniei liberalizarea preturilor in energie, ca a dat in judecata statul roman pentru suportarea unor cheltuieli de mediu in litigiu si ca, abuzand de monopolul detinut pe piata carburantilor, inregistreaza ametitoare profituri tocmai in anii de criza in care Romania se prabuseste. D-l Ponta a inventat o taxa suplimentara pentru 'profituri exceptionale“ spre a incerca sa compenseze constrangerile, crezand ca va gasi intelegere la stapan fara a-l refuza. Stapane – pare a glasui dl Ponta – ne omori, mai lasa sa-ti cada de la gura cate ceva si pentru noi, macar acolo doua-trei faramituri! Iata acel miraculos 'win-win“ (castigam si noi, castiga si ei!) de care vorbea dl Ponta la intoarcerea de la Viena! Indurarea de la stapan nu poate insemna 'win-win“! Ori ai curajul si refuzi relatia stapan/vasal de pana acum, ori lasi totul sa se desfasoare ca pana acum! Si intr-un caz, si in altul, nu e nevoie sa te deplasezi pana la Viena!