Activiştii, ochiul şi pumnul partidului comunist, nu se rezumau doar la a face inspecţii la Alimentara să-i prindă pe vânzători când dosesc salam de vară. Investiţi cu putere, ei au devenit şi cenzura tăioasă în domeniul culturii. Politrucii nu se mai bucurau destul când tăiau cu foarfeca nişte fraze mai curajoase, au trecut şi la satâr, cu care retezau capitole întregi de roman, schimbau din temelii scenarii de film, ba chiar interziceau premierele unor spectacole, care şfichiuiau cu diplomaţie imbecilităţile măsurilor bolşevice. Prima demonstraţie de forţă a fost când au dat aviz negativ difuzării filmului “Reconstituirea”. Scenariul ziaristului-scriitor Horia Pătraşcu povestea o întâmplare ciudată: doi tineri care se luaseră la bătaie sunt aduşi de vreo zece miliţieni să reconstituie încăierarea pe un loc mărginaş. Zeloşi, miliţienii dau ordin de repetare a scenei răfuielii dintre cei doi băieţandri, îi împing să fie cât mai violenţi şi unul dintre tineri moare. Doi actori talentaţi joacă ireproşabil, George Mihăiţă, victima, şi Găitan, cel cu pumnul dezlănţuit de ordinele miliţienilor, fac o scenă memorabilă; regizorul Lucian Pintilie se dovedeşte maestrul cine-verite-ului. Ajunge relatarea acestei porţiuni de film până la cabinetul 2, în secretariatul Tovarăşului, şi ştabii sar în sus până la tavan. Cum, organele de ordine, miliţieni, produc prin stupiditatea lor o moarte? De neacceptat, şi filmul se interzice. Adrian Păunescu are intervenţii curajoase în şedinţele Uniunii Scriitorilor, face gălăgie la adresa cenzurii şi, neaşteptat, se dă drumul filmului. “Reconstituirea” a făcut săli pline, a fost prima fisură în blocada filtrelor comuniste. Ras, tuns şi frezat a fost la început şi filmul “Mircea”.
Ceauşescu dăduse indicaţii ca marele voievod Mircea să vorbească precum Tovarăşul la Congresul Partidului. Bineînţeles că Sergiu Nicolaescu n-a respectat aşa o gogomănie. Nicolaescu tocmai regiza unul dintre filmele făcute în Germania, a fost chemat la CC să-şi primească papara şi să accepte ordinele de modificare a filmului istoric. Nicolaescu nu s-a prezentat la bălăcăreala pregătită de tovarăşi, şi premiera filmului a fost interzisă la cinematograful “Patria”. Numai că aceste imixtiuni despotice se derulau în decembrie 1989. Eliberat din menghina cenzurii nemiloase, Sergiu Nicolaescu a făcut premiera la Oradea.