x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Coşmarul Elenei U.

Coşmarul Elenei U.

de Dan Constantin    |    04 Iun 2010   •   00:00

Ţara suferă şi nu mai poate să pună geană peste geană din cauza insomniilor Lenuţei. Nu-i chiar un fleac să zici că ai de dat 3 milioane şi ceva de euroi, dar să nu poţi să-i dai înapoi la bancă. Coşmar! Să vezi prin vălurile nopţii cum vin portăreii şi încarcă în camioane burduhănoase mobile, ţoale, plasme, vouittoane, gucci, salbe fără număr, statuete, chiar şi rama diplomei de la Colegiul de Apărare.

Să te lase doar cu tanga pe tine şi un rolex mic, scăpat de percheziţia nenorociţilor de la bancă, băgat sub limbă. Vezi ce bun e acum exerciţiul din tinereţe când trăgeau la poartă fotbaliştii! Un vis urât, să ajungi la închisoarea datornicilor! Să nu te sperii, fătucă, asta era pe alte timpuri.

Să luăm şi partea bună a lucrurilor. Ai luat pe PF un credit şi fără acte suplimentare poţi deveni persoană juridică. Adică, trimisă în justiţie pentru diverse. Rămâne banca şi în cazul tău cu buza umflată? În nici un caz! Ia două parcele bune în Dămăroaia, cartier de viitor şi cu trecut contrarevoluţionar. Nu a fost exilat pe acolo şi Brucan? Deşi, a-l scoate iar cu citatul lui celebru, cu deşteptatul după 20 de ani, nu se potriveşte în cazul tău. Te-ai deşteptat mult mai repede, ai simţit spre ce merge lumea, şi mai ales cu cine.

Şi după ce ai scos tot ce se putea scoate, te-ai scos. Şi după un mic exerciţiu ai reuşit să-i prinzi chiar şi privirea Lui. Ce om, ce bărbat! Acum vin vremuri puţin mai grele. Nu te lăsa copleşită de greutăţi, de grijile trecutului. Viitorul sună prost, dar asta face bine, subţiază piciorul, alungă fardul. Îţi stă bine şi în ţoale la mâna a doua, se vede chiar şi purtate că-s de firmă. Puţin vintage, puţină suferinţă dă bine la tâmpiţi. Uită, Lenuţo, de griji, fii bărbată, că slujba nu te lasă, vine solidaritatea cea mare şi ţara trebuie pregătită.

Deja lumea a început să pună bani de-o parte să te salveze de la faliment. Oamenii te iubesc, nu te vor încercănată de nesomn, de datorii scadente. Dacă toţi sărăntocii şi nehaliţii ăştia care urlă pe străzi să pice Boc i-ar lăsa pe susţinători să dea câte un euro în contul prostiei de la vot, s-ar strânge vreo cinci milioane. Ai da ceva la bancă şi ţi-ar rămâne vreo două pentru nasulia care va să vină.

Ei, aicea-i buba! Că nimeni nu ştie cine vine după. Dacă e să ne băgăm în capul d-lui prezidache, ştim varianta cu precizie de sută la sută! Ce urmează după Boc 4? Evident, Boc 5. Apoi, Boc 6 ş.a.m.d. Boc s-a transformat într-o serie infinită, se înmulţeşte prin butăşire. Creşte mlădiţa, o pui în pământ, ea prinde rădăcini, apoi o desprinzi cu foarfeca de tulpina-mamă şi gata guvernul nou! Cum s-a obişnuit ţiganu' cu păduchii, aşa trăim şi noi, din Boc în Boc. Iar cât amar de vreme va sta cine nu trebuie la Cotroceni, fătuca noastră va trece şi ea din funcţie în funcţie, prin toate posturile, ca soldaţii de gardă.

Chiar nu-i înţeleg coşmarul. Cred că se alintă, nu poate să nu ştie ce ştiu eu. Că Boc joacă Nemuritorul, chiar dacă au mierlit de foame toţi spectatorii. Şi dacă destinul ei este atât de clar, noi de ce dracu' tot cârtim şi ne ciutăcim?

Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia - zice proverbul. Noi, cu siguranţă, nu suntem câini, pentru că nu avem nici un drum lung. Dar proşti suntem, dacă Lenuţa şi a ei ceată stau în cârca noastră şi ne scobesc adânc la buzunare. Vedeţi că fata-i hotărâtă, să nu aveţi buzunaru' spart. Cică a scăzut iar PIB-ul. Mai dă-l dracului! Problema mea este de ce nu creşte Boc! Recunosc, sunt un prost, cu P mare.

×
Subiecte în articol: editorial