Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“S-adus baba cu colacii, nu mai pupă el la primărie!”- iată un sugestiv comentariu postat imediat după ce, peste 7000 de spectatori care asistau, sâmbătă seara, la Sala Polivalentă din Cluj Napoca, la finala Trofeului Carpaţi la handbal feminin, l-au “ovaţionat” minute în şir pe Emil Boc. Ştiţi despre cine discutăm?- despre pseudo-primul ministru al ex - peşedintelui Traian Băsescu. Al acestuia, dar, în nici-un caz, şi primul-ministru al României! Că “aplauzele şi uralele care au continuat minute în şir” de care a avut parte personajul care mai este, încă, primarul acestei impresionante citadele a istoriei şi a culturii noastre naţionale, au fost şi rămân pe deplin meritate, asta este un lucru de care nici nu mă îndoiesc şi nici nu mă mir.
M-am mirat, ce-i drept, atunci când am aflat că, la alegerile din 2012, clujenii, oameni serioşi şi cumpătaţi, i-au mai acordat un nou mandat acestui personaj care, cu siguranţă, şi-a câştigat un deloc râvnit loc fruntaş în topul penibililor politicianismului românesc, în semn de recunoaştere a zelului său slugarnic întru prăbuşirea multilaterală a României. Nu zic ba, atunci când, în 2004, a fost ales primar al urbei înnobilate de geniul creator al lui Lucian Blaga sau al lui Agârbiceanu (spre a da decât două nume de referinţă din tezaurului spiritualităţii naţionale şi universale), m-am gândit că, poate, clujenii, oameni au ştiut ei ce au ştiut atunci când au pus ştampila pe numele profesoraşului de la facultatea de drept. Altminteri, dacă nu mă înşel, şi un activist de nădejde în frontul disciplinat al UASCR. Front în rândurile căruia şi-au făcut debutul în arta politichiei şi alţi notorii (azi) anti-comunişti de meserie, ca de pildă Mihai Răzvan Ungureanu şi aşa mai departe.
Dar, pentru că a venit vorba, socotesc de datoria mea să spun, fără înconjur, că, în anii studenţiei, la facultatea de filosofie a Universităţii Bucureştene, am legat trainice şi frumoase prietenii cu colegii din Universitatea clujeană. Bunăoară cu Andrei Marga, cu Grigore Zanc sau cu Eugen Uricaru. Ce-i drept, toate acestea se întâmplau în cea de-a doua jumătate a anilor*60, adică într-o perioadă de relativă - dar reală!- deschidere politică şi culturală, care, din păcate , a luat sfârşit o dată cu funestele Teze din iulie 1971. În fine, dar deloc în ultimul rând, trebuie să mai spun că în această perioadă conducerea revistei “Echinox” a Almei Mater din Cluj Napoca - revistă cu care noi, cei de la revista “Universitas”, publicaţia studenţilor de la universitatea bucureşteană, ne aflam într-o frumoasă competiţie colegială -, de fapt redactorul şef, Eugen Uricaru, au primit o zdravănă muştruluială tovărăşească pentru publicarea unui text al lui Martin Heidegger.
Or, iertat să fiu, nici de pe atunci, dar nici după aceea, nu am ştiinţă despre (măcar) o faptă de vitejie politico- ideologică a studentului Emil Boc. În schimb, cred că se mai pot găsi în colecţiile de ziare de la Biblioteca Academiei Române paginile de gazetă cuprinzând (şi) vibrantele mesaje de vibrantă adeziune ale studentului Emil Boc. Bineînţeles că nu de “vibrantă adeziune” la cauza imperialismului -”stadiul cel mai înalt al capitalismului” (V I Lenin dixit!).
Sau, mai nou, de susţinere entuziastă a Elenei Udrea ca şi a lui Sorin Apostu, personalităţi care s-au remarcat prin strălucitele lor (contra-) performanţe în jefuirea banului public.
Să zicem, însă, că nu pentru anti-comunism său înfocat şi nici pentru acest fierbinte crez al său în victoria cauzei istorice a “capitalismului de cumetrie”pe plaiurile româneşti l-au votat clujenii pe Emil Boc în 2004. Şi nici în 2012. Numai că “baia de mulţime” ( vă rog să observaţi că evit să folosesc termeni mai tranşanţi) de care a avut parte, acum câteva seri, acest personaj realmente expirat, este, prin ea însăşi, o dovadă, a adevărului pe care îl menţiona, cu subiect şi predicat, comentariul citat mai înainte: “Clujenii nu sunt proşti, s-a dus baba cu colacii, nu mai pupă el (Emil Boc n.n.) primăria”.
Da!, clujenii nu sunt proşti şi nici nu vor ca alţii săi îi socotească astfel. Iar primirea de care a avut parte, pe merit, Emil Boc, dobândeşte un înţeles mai temeinic dacă ne gândim la fairplay-ul desăvârşit de care au dat dovadă aceiaşi 7000 de spectatori care, la finalul partidei, au aplaudat jocul sportivelor suedeze care au obţinut victoria în faţa naţionalei noastre feminine de handbal.
Drept pentru care, comparând numărul participanţilor la acest eveniment cu rata de participare a clujenilor, ca de altfel a concetăţenilor noştri din mai multe judeţe din Transilvania, la Referendumul din 2012, îmi pun următoarea întrebare: Oare dacă “baba cu colacii” ar fi ieşit,atunci, la vot, nu scuteam România de calvarul ultimilor doi ani de dictatură a Amiralului Dezastrului Naţional?
