Epiderma Justiţiei

Doi inşi discută la  telefon despre al treilea. “Dă-l, bă, în mă-sa, ăla e un fraier, un fel de pielea p… !” zice unul scârbos la limbă. Sporovăiala e capturată  la ţanc de organele vigilente ale statului dedulcit la ascultări legale şi ilegale. Conversaţia, plină de expresii licenţioase, devine probă într-un dosar penal. Procurorul  o îndeasă între sutele de hârtii şi-i dă cuvenita greutate în dovedirea vinovăţiei mişeilor. Judecătorul o analizează cu solemnă aplecare, o interpretează din toate  unghiurile şi chibzuieşte adânc. Amână chiar pronunţarea, insomniile îl cotropesc din lipsa precedentelor  jurisprudenţiale care să-i lumineze vertexul. În cele din urmă,  conştiinţa i se limpezeşte şi totul capătă alt sens. Evrika !, exclamă eliberat magistratul şi purcede la redactarea sentinţei. Zâmbeşte  mefistofelic, scuturat de izbăvitoarea revelaţie, şi notează  sobru: “X, deşi are funcţie de director este epiderma organului genital masculin (inculpatul  foloseşte în concret exprimare argotică), are o poziţie sexuală pasivă etc., aceste expresii denotând clar că X nu avea o poziţie decizională în fapt”. Of, ce ţi-e şi cu concretul ăsta tiranic, cum se cuibăreşte el în mintea  noastră  şi ne excedează existenţial ! Tradusă  în limbajul preţios al juriştilor, “poziţia sexuală pasivă” constituie, din când în când, o circumstanţă atenuantă. Iată, deci, cum bleaga potenţă scade pedeapsa infractorului, precedentul judiciar este creat deja ! Sau, din contră, o umflă, dacă e vârtoasă şi zdrang circumstanţa agravantă ! Doctrinarii  se vor îngrămădi să  culeagă speţa şi s-o contureze savant; s-o invoce ca izvor de practică şi s-o propună de lege ferendă în iminenta modificare a Codului penal. Căprarii bruxellezi nu vor rămâne nici ei  insensibili la noul chip al reformei justiţiei române şi abia aştept să citesc la toamnă  raportul  umilinţei naţionale. Comisăreasa Reding, aprigă şi neînduplecată, se va declara în sfârşit satisfăcută de progresele înregistrate de colonia dâmboviţeană în aplicarea originală a dreptului penal. Parcă o şi aud conchizând ferm: “Gata, la toamnă îi băgăm în Schengen, cu epiderma lor cu tot !”. În facultăţile de specialitate, studenţii vor cere explicaţii suplimentare profesorilor şi asistenţilor. Cât de pasivă să fie poziţia subiectului activ ? îl vor iscodi ei pe dascălul cu morgă academică. Dar în cazul epidermei organului genital femeiesc raţionamentul instanţei poate fi aplicat,  există identitate de raţiuni juridice ? Tinerii învăţăcei vor cerceta nedumeriţi către şliţul colegilor şi-i vor cântări din priviri, ca viitori făcători de dreptate. Oricum, e grav şi periculos dacă justiţia băştinaşă a ajuns să depindă de pielea organului genital, iar o vorbă rostită aiurea să se transforme în ditamai motivarea judecătorească. Întâmplarea de care vă povestesc nu e o născocire, ea s-a petrecut ca atare în spaţiul mioritic, la Bucureşti. Să  fie rodul teribilismului, al frustrării, al obsesiei sexuale ? încă n-am habar. Ştiu însă că uneori îmi este ruşine de profesia mea de jurist şi că sub robă se ascund adesea indivizi ciudaţi în comportament. D-aia inamovibilitatea trebuie tratată cu smerenia cuvenită, altfel e vulgaritate.

La tribunal se judecă o pricină într-atât de mediatizată încât ziariştii  se  sfârtecă între  ei precum hienele. Se bălăcăresc ca la uşa cortului şi aduc mai degrabă  a mardeiaşi de cartier,  nicidecum a formatori de opinie. Interesele îi mână în luptă, iar nu principiile ori vreo deontologie. Două dintre membrele completului sunt încondeiate în gazeta  ce-l vrea neapărat pe inculpat la zdup. Dis-de-dimineaţă, publicul află că “onorabilele” supuse oprobiului au biografii controversate, că asupra lor planează prezumţia de necinste şi corupţie. Li se fac procese de intenţie, iar soluţiile  de achitare le sunt agăţaţe de gât  ca nişte pietre de moară. Cele pe placul acuzării, dimpotrivă, iscălitorul articolului  diversionist   le trece sub tăcere. Mai mult,  sunt scoase vinovate şi pentru dispariţia dropiei din câmpia Bărăganului…. Despre al treilea magistrat nicio vorbuliţă, numele măcar să i se fi scris, nimic ! Pesemne că acolo  munca de convingere din culise  a reuşit şi nu mai e nevoie de linşajul  mediatic. Analiştii se îmbulzesc pe ecranele televiziunilor adversare şi câţiva mulţumesc Marelui Stăpân că a transmis  ordine procurorilor  şi judecătorilor să-i înfunde pe toţi. Atmosferă de balamuc, mama lor de javre !  Presa şi-a dat iarăşi în petec, încercând să influenţeze  verdictul judecătorului. Câinele  de pază al democraţiei  are episoade de turbare, la comandă, desigur !, şi latră înspre  cine i se ordonă. Libertatea expresiei pute a arginţi  necuraţi şi fără să vrei îţi aduci aminte de metafora…epidermei.

Odinioară, în epoca ailaltă, a “dictaturii proletariatului”, hotărârile judecătoreşti se pronunţau în numele poporului. Mai apoi, după revoluţie, suverană fu proclamată legea, chipurile. Azi, judecătorul hotărăşte în numele…MCV, legea legilor. Aşadar, domnia legii a durat un piculeţ, membrana ideologică a justiţiei s-a schimbat după moda politică a vremurilor. În anii de pe urmă, norodul s-a risipit în cele patru zări, s-a transformat în destine solitare de dezrădăcinaţi, şi cum să decizi în numele unor cobai, şi ăia pribegi ?