Eradicarea corupţiei reporneşte automat economia?

Eradicarea corupţiei la care asistăm cu sufletul la gură în aceste zile, şi care va avea loc indiferent cine câştigă alegerile prezidenţiale, impune nişte costuri care ar fi bine să nu afecteze cetăţeanul proaspăt întors de la vot. Cu alte cuvinte, “curăţenia” la care asistăm e de salutat, dar trebuie să fim conştienţi că generează deficite mai mari şi voi explica de ce.

Corupţii nu-s implicaţi personal în economie, dar conexiunile lor, ceea ce se numim clientela politică, sunt. Iar pe timpul cercetării penale şi a proceselor stăpânilor politici are loc o stagnare în business-ul clientelei, cifrele de afaceri scad, angajaţii îşi pierd locurile de muncă şi o dată cu reducerea activităţii e afectată secvenţa economică.

Am identificat costurile ce vor fi recuperate în momentul în care societatea va funcţiona eficient, pe criterii de piaţă, nu de clientelism. De aici rezultă însă că Uniunea Europeană, care susţine această luptă împotriva corupţiei - în vederea eliminării obstacolelor ce stau în calea dezvoltării pe termen mediu a Uniunii -, ar trebui să-şi asume escaladarea temporară a unor deficite.

În fine, am vorbit de mai multe ori de nepricerea managerilor, care au fost numiţi în fruntea unor companii publice sau private doar pentru că sunt oamenii de încredere ai celor acuzaţi în prezent de corupţie. Ei sunt paralizaţi în această perioadă în care sunt cercetaţi politicienii ce le dictau ce decizii economice să ia. Din asta nu trebuie să se înţeleagă că România nu se străduieşte să se integreze economic în UE, ci că apar deficite de care n-ar fi moral să nu se ţină cont în planul integrării monetare.

Şi pentru că tot discutăm de costuri, merită scos în evidenţă încă un aspect. Oare cât personal participă la descinderi, ascultări de telefoane şi prelucrări de date în vederea descoperirii faptelor de corupţie? Activitatea în sine e eficientă? Adică, foloasele de pe urma stârpirii corupţiei sunt mai mari decât costurile cu personalul angajat? Pentru că în măsura în care n-ar fi, merită reamintit bancul de la Radio Erevan: “Nu ar trebui desfiinţat spionajul? În principiu da, dar ce vom face cu mulţimea de şomeri?”.

Lăsând gluma la o parte, atrag încă o dată atenţia că eliminarea corupţiei stabileşte un cadru mai curat pe care să se poziţioneze economia şi pieţele. Însă măsurile nu vin automat şi durează ca lucrurile să se reaşeze. În acest interval de timp se acumulează deficite care-i necesar să fie acceptate. Deficitele în cauză trebuie puse în relaţie directă cu viitorii manageri ce vor înlocui actuala clientelă. Dar în măsura în care ei nu vor fi o alegere potrivită, deficitele vor fi mai mari şi vor putea fi absorbite într-o perioadă mai lungă. Altfel spus, dacă managerii cei noi nu-şi vor pune amprenta asupra evoluţiei mediului economic, ţara va fi mai curată, cu o corupţie limitată, însă bunăstarea nu va putea să apară.