x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Eroare de comunicare și consecințe neintenționate

Eroare de comunicare și consecințe neintenționate

de Serban Cionoff    |    23 Aug 2018   •   13:50

Mare dreptate a mai avut înțeleptul care a zis că, la ananghie, cel mai bun ajutor îți vine tocmai de unde te așteptai mai puțin! Adevăr pe care l-a confirmat - fără să vrea, bineînțeles - Liviu Dragnea atunci când a lansat, marți 21 august, la emisiunea de mare audiență și credibilitate, moderată de Alessandra Stoicescu, difuzată pe canalului Antena 3 și, implicit, pe piața media informația, că ar fi fost ținta unei tentative de asasinat. Repet și întăresc:nici prin minte nu îmi trece să îl bănuiesc pe liderul PSD de cine știe ce ,,înțelegeri ascunse cu unii sau cu alții’’(asta dacă tot se toacă în draci subiectul!), dar aceasta este realitatea, iar faptul este consumat. Controversa aprigă care s-a încins în jurul acestei afirmații deosebit de grave a reușit-în lipsa unor dovezi clare prezentate de către Liviu Dragnea, la care se adaugă reacțiile unor instituții vizate, de la SRI până la Hotelul Athenee Palace-, să pună în umbră o altă știre care întrunea toate elementele necesare pentru a capta atenția mediului politic,a societății civile și a publicului.

Mă refer la răspunsul- de data aceasta foarte tranșant- pe care, tot marți 21 august, SRI l-a dat solicitării DIICOT în dosarul de înaltă trădare deschis în urma plângerii penale depuse de către Ludovic Orban împotriva primului ministru Viorica Dăncilă pe tema memorandumului privind mutarea ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Precizând că nu a existat un incident de securitate și că nici nu au fost divulgate secrete care să pericliteze securitatea națională. De unde rezultă că în plângerea penală pe care a depus-o șeful PNL, Liviu Orban, este fără obiect, ca să nu spun și mai rău…

Cât privește faptul că respectiva plângere a fost depusă ,,pe persoană fizică’’ scuza asta chiar că nu mai are nici-o importanță. Ba, dacă ne gândim mai bine, poate că are una, de vreme ce persoana fizică Ludovic Orban este una și aceeași persoană cu liderul PNL, Ludovic Orban. De aici ce ar trebui să înțelegem: că una spune și face persoana fizică Ludovic Orban și alta spune și face personalitatea politică Ludovic Orban? E corectă treaba asta, domnilor PNL-iști și comilitanți ai lor?

Fără doar și poate, după răspunsul categoric primit de la SRI, se impunea o discuție, cu cărțile pe față, despre bună credință și abuz în ceea ce privește exercitarea drepturilor civice într-un stat democratic. Discuție care să aibă ca subiect de referință demersul, abuziv și incorect, al cetățeanului Ludovic Orban, până una alta președinte al PNL. Iar, dacă ducem analiza mai departe, vedem că o foarte posibilă sursă de inspirație pentru respectiva ,,persoană particulară’’ este o foarte anumită persoană de stat, investită să vegheze la respectarea Constituției României și la buna funcționare a autorităților publice. Adică președintele Klaus Iohannis! Cel care,în aprilie anul curent, a emis zicerea despre ,,înțelegerile secrete cu evreii’’pe care le-ar fi făcut, Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea în marja vizitei în Israel. Afirmație pe care, implicit, o contrazice și sus-menționatul răspuns al SRI. De unde, în mod firesc și necesar, decurgeau și argumentele unei ample și aplicate dezbateri publice.

Am folosit, deloc întâmplător, formularea ,,se impunea o discuție’’. Ceea ce nu înseamnă că ea nu s-ar impune și acum. Numai că, din păcate, declarațiile televizate ale lui Liviu Dragnea, difuzate exact în seara zilei de 21 august, au putut oferi pretextul de care aveau nevoie Ludovic Orban și băieții lui pentru a deturna atenția de la răspunsul SRI și, în primul rând, de la o discuție deschisă despre răspunderea morală uriașă ce îi revine lui Ludovic Orban în această privință. Ceea ce, deocamdată, le-a și reușit, postaci și propagandiștii năimiți preluând subiectul- ,,a fost sau nu Liviu Dragnea vizat de o tentativă de asasinat?’’- și răstălmăcindu-l după cum le venea mai la îndemână. Inclusiv la pachet cu fabulațiile despre masacrarea demonstranților din Piața Victoriei. Fără a scoate o vorbuliță despre jandarmerița snopită în bătaie sau despre faptul că mitingul nu era autorizat!

Cât privește întrebarea dacă o asemenea eroare de comunicare putea fi evitată, eu cred că da! Depinde, însă, dacă departamentul de specialitate al PSD a fost consultat de către Liviu Dragnea atunci când realiza punctajul pentru mesajul ce urma să fie transmis pe micile ecrane, ca și de recomandarea care i-a fost făcută privind consecințele neintenționate și de momentul oportun al emiterii acestuia. Oricum am lua-o, faptul este de-acum consumat. Învățăminte, însă, rămân.

Zic, totuși, că numai ,,deocamdată’’ atenția publică a fost deturnată, fiindcă nu îmi pot închipui că situația asta va dura prea multă vreme. Fie și dacă există posibilitatea ca agit-propul specializat să reacționeze în maniera patentată- supralicitând împrejurarea că, până acum, Liviu Dragnea nu a prezentat dovezi în sprijinul afirmațiilor sale- doar-doar de se va face uitat răspunsul SRI după funambulesca acțiune penală deschisă de persoana particulară Ludovic Orban. Una și aceeași persoană cu,deocamdată, președintele PNL, Ludovic Orban. Încă o dată ,,deocamdată’’.

 

×