Iarna vine în noiembrie

Început de noiembrie. Toamna se cam duce iar meteorologii sunt convinşi că, după ziua de 20 a acestei luni, va veni iarna. Desigur, va veni cu problemele ei grele şi cu marile ei întrebări. Va fi oare în stare societatea românească, în iarna ce se apropie, să mizeze pe mai multă eficienţă şi pe mai mult PIB? Iată întrebarea cardinală. Şi nu e nicidecum gratuită. Ajustarea dramatică a deficitului extern, dezinflaţia puternică şi stabilitatea financiară sunt şanse rare pentru România de a da curs, neîntârziat, unui program de creştere economică sănătoasă.

Dar pentru un plus de creştere economică, şi încă sănătoasă, e nevoie de noi reforme. Fără noi reforme, care să fie şi duse la bun sfârşit, potenţând aceste şanse, vom vedea că ele nu vor mai fi de un prea mare ajutor. Timp de 23 de ani au tot fost începute mai multe reforme economice, fără a fi însă finalizate. Au fost deschise cam toate marile ferestre prin care ar fi putut să intre soarele şi aerul economiei de piaţă. Din nefericire, unele ferestre au fost când deschise, când închise, de teamă să nu intre dintr-o dată prea mult soare şi prea mult aer, deşi e limpede că numai ţările care deschid toate ferestrele dintr-o dată şi le lasă aşa pot să reuşească. Dacă nu vor fi deschise larg mai multe ferestre, fără a le mai închide, între care cele care să aducă aer proaspăt pentru reforma contractelor, reforma managementului, reforma structurilor economice, reforma mediului de afaceri, nu vor urma aşteptaţii paşi înainte.

Astfel de reforme nu mai pot întârzia. Timpul de aşteptare s-a epuizat. Numai cu un temperament sănătos, dublat de logica şi curajul de a înfrunta problemele cele mai dificile, şi de a le rezolva, lucrurile vor putea fi scoase din prelungita lor aşteptare.

Multe vor fi de făcut în această iarnă, dar înainte de orice – fireşte, nu înainte de şirul de sărbători de iarnă, Sf. Nicolae, Crăciunul, Anul Nou, Sf. Ioan, căci nu va fi posibil – bine ar fi dacă societatea românească ar conştientiza nevoia de a înfăptui „a treia unire”. Prima unire a fost făcută în 1859, a doua în 1918. Aceste două mari uniri au făcut România politică. Acum avem de făcut „a treia mare unire”: România economică. Pentru că astăzi, viaţa noastră economică se desfăşoară în trei Românii: „România satelor”, adunând locurile din care dispar ţăranii şi de unde tinerii pleacă la oraş sau în ţările dezvoltate; „România micilor oraşe”, pe care Sadoveanu le numea „locuri unde nu se întâmplă nimic”; şi „România marilor oraşe”, care a făcut şi PIB-ul acela grăbit din 2000 până în 2008, care apoi a scos România din recesiune şi a făcut eforturi susţinute pentru aducerea lucrurilor într-o sferă de modernitate. Ei bine, acum e timpul să fie făcută „cea de-a treia unire”! Să fie unite aceste trei Românii! Un lucru nu tocmai uşor, pentru că la noi 40-45% din populaţie este trăitoare în mediul rural. În plus, în jur de trei milioane de cetăţeni ai ţării îşi caută norocul şi bunăstarea prin alte zări.