Iertati de comunism

Cunosc un domn care n-a fost membru de partid, nici turnator. El n-a detinut functii, n-a avut neamuri in Comitetul Central, n-a facut-o pe sluga la stabi si, in general, nu s-a indatorat prin nimic oranduirii. Parca ar fi fost iertat de comunism. Sau uitat definitiv la o numaratoare.

A trait, mersi bine, din traficul cu muzica si casete video. A vandut cafea, blugi si cosmetice, a calatorit unde a vrut, mituind corect pe cine trebuia. Corect, adica dand exact cat era necesar astfel incat persoanele in chestiune sa nu aiba deloc sentimentul ca sunt cumparate. Sa-l socoteasca, la randu-le, un cetatean onorabil care nu va crea niciodata probleme statului. Omul are acest dar: inspira incredere. Relatia lui cu oranduirea comunista a fost indiferenta. Ca si cum i s-ar fi spus: "Nu vrei sa fii cu noi, nu-i nimic! Doar n-o sa te silim. Fa-ti traiul care-ti place si nu ne sta in cale".

Cazul sau n-a fost cum am putea crede, exceptia. Ca el au fost multi. Unii se nasc negustori, tot asa cum altii se nasc tenori. Raman tenori si daca nu ajung niciodata sa urce pe o scena. Si mor tenori chiar daca apartin unui popor care n-a descoperit inca muzica.

Alt caz: un sportiv, mai degraba incapatanat decat talentat, a fost amantul nevestei lui Maurer, fapt pentru care, si el, a fost iertat de comunism. S-a miscat prin viata si prin lume ca si cum cineva i-ar fi scris pe frunte: Libera trecere. Se spune ca Maurer stia de relatia femeii si cu toate astea - ori tocmai din cauza asta! - l-a ajutat pe baiat sa-si faca un rost in strainatate. Nici destinul acestuia n-a fost unic. Din pricini ce nu pot fi intotdeauna explicate, destui romani au fost ingaduiti sa existe altfel decat cei din jur.

Fiecare din noi cunoaste pe cineva de care comunismul nu s-a lipit deloc. Si din care cauza a evoluat in paralel cu tara. Unii iertati au scapat din aproape toate servitutile sistemului, ca urmare a unui crez si a unui efort moral considerabil. Altii au existat liberi in mod natural. Libertatea, la unii semeni, e un talent, iar la cativa o chestiune de geniu. Ca sa realizam ce fel de talent e libertatea, e destul sa observam cati dintre noi au talent de sclavi si de impilati.

Am cunoscut in Statele Unite compatrioti care nu priveau cu incrancenare in urma la viata lor din Romania intrucat - dupa cum o si declarau - "n-au avut treaba cu nimeni". Comunismul cu comunismul, ei cu ale lor. Unul din cei plecati cu grupul, in Austria, in 1975, intr-o excursie cu 60 de persoane, din care nu s-au mai intors decat soferul autobuzului si securistul, era foarte net in explicarea conditiei lui de "lasat in pace": "Se citea probabil in toata fiinta mea refuzul la orice. Nu se puneau cu mine, fiindca stiau ca n-are rost. Ca mi se rupe-n paispe de ei si de tot. Or, pentru indiferenta nu a fost arestat nimeni. Era ca si cum i-as fi putut contamina si pe politruci cu totala mea detasare. Nu ma suparau cu absolut nimic. Nu ma socoteau nebun, ci imun".

Sa fi existat oare acest gen de imunitate la ideologie? Sa fi fost vorba de un tip de refuz genetic, caruia abia azi ii descoperim cuprinderea si importanta? Foarte probabil ca da. La Discovery am vazut un film despre niste targuri din Africa unde SIDA avea intinderea si efectele apocaliptice ale unei epidemii de ciuma din Evul Mediu. Aici medicii au descoperit cu surprindere o categorie semnificativ de mare de oameni complet imuni la virusul HIV.