Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Tot mai apar periodic voci care susțin că împrumutul de 20 de miliarde de euro contractat de Romănia de la FMI în 2009 a fost luat pentru salvarea sistemului bancar și nu a finanțelor publice romănești.
Cu alte cuvinte, că s-a ajuns la nevoia de a ne îndatora nu din cauza politicii fiscale dezastruoase a executivului, manifestată prin cheltuieli nesăbuite pe pomeni clientelare și electorale, inclusiv pe "investiții publice" total păguboase și de multe ori de-a dreptul frauduloase, ci din cauza băncilor.
Argumentul acestor voci este acela că, începănd din 2011, BNR a redus treptat rezervele minime obligatorii (RMO) pe care trebuie să le constituie instituțiile de credit. Se interpretează acest tip de măsuri, menite să încurajeze creditarea, atăt a economiei reale, căt și a administrației publice, ca fiind o formă mascată de ajutor de stat.
Pasămite, prin reducerea RMO, BNR ar fi permis băncilor cu capital străin să scoată din țară miliarde de euro, cu titlu de restituire de împrumut, capital sau plăți dividende. Iar reducerea RMO și ieșirile respective de capital ar fi fost finanțate din rezerva valutară a BNR, unde a mers cea mai mare parte din împrumutul de la FMI. Rămănănd ca împrumutul de la FMI, cu tot cu dobănzi, să fie achitat de bieții cetățeni romăni plătitori de taxe și impozite. Adică, guvernele și clasa politică nici usturoi n-au măncat, nici gura nu le miroase.
Pe lăngă că emițătorii de astfel de opinii sunt rău intenționați, ei mai sunt și prost informați și dau dovadă de o foarte slabă cultură financiară. În primul rănd, rezervele minime obligatorii vizează pasivele, nu activele băncii, respectiv depozitele, nu creditele. Astfel, ele se referă la soldurile elementelor de pasiv în lei și în valută din bilanțurile băncilor, cu excepția pasivelor interbancare, a obligațiilor către BNR și a capitalurilor proprii.
Așadar băncile sunt obligate să constituie RMO atăt la pasivele în lei, căt și la cele în valută. În privința RMO în valută, trebuie să amintim că, înainte de declanșarea de către BNR a ciclului de reducere a acestora, ele se situau la 40%, în timp ce în zona euro erau de 2%. Situație anormală și imposibil de menținut, în condițiile în care Romănia își propunea și își propune în continuare, în frunte cu guvernul, să adopte moneda unică europeană.
Mai important, devreme ce RMO se aplică soldului depozitelor atrase de bănci, asta înseamnă că reducerea acestora echivalează de fapt cu restituirea către custozii lor de drept a banilor aparținănd deponenților la bănci. Prin reducerea RMO, băncilor nu li s-a făcut nici un cadou: doar au primit înapoi banii pe care clienții li-i încredințaseră sub formă de depozite. În acest fele, ele s-au bucurat de o reducere a costurilor resurselor, în paralel cu îmbunătățirea lichidității, factori meniți să contribuie la reluarea creditării.
Mai departe, capitalurile absolut tuturor băncilor din Romănia au crescut, nu au scăzut, în perioada de criză și pănă în prezent inclusiv. Fie din proprie inițiativă, fie la solicitarea BNR, acționarii băncilor din Romănia au venit cu bani de acasă pentru a compensa pierderile provocate de acumularea de credite neperformante, acumulare pentru care principala responsabilitate aparține politicilor guvernamentale precare. {i aici este suficient să amintim dezastruoasa majorare a TVA la 24% și tăierea salariilor bugetarilor, cei care se calificau cel mai bine să ia împrumuturi deoarece aveau tot salariul trecut pe cartea de muncă, dar și creșterea taxelor pe proprietate.
De asemenea, e important de menționat că o reluare a creditării ar fi favorizat reducerea neperformanței, dar, din păcate, mediul economic nu a permis intrarea împrumuturilor în economie, chiar dacă sistemul bancar a asigurat premisele.
Faptul că băncile au acordat și dividende acționarilor atunci cănd au consemnat profit este profund firesc. Este un drept garantat de principiul libertății de circulație a capitalurilor în interiorul Uniunii Europene, din care Romănia face parte.
Mai mult, anul trecut, BNR a restituit cea mai mare parte din partea de împrumut de la FMI care îi revenea în sarcină, ceea ce înseamnă că, în prezent, în rezerva valutară a BNR nu mai sunt aproape deloc bani de la Fond. Iar ce mai e de restituit din creditele contractate de stat de la instituțiile financiare internaționale cade în sarcina Trezoreriei.
În fine, împrumutul de la FMI a venit cu o dobăndă redusă, de 3 – 3,5%. Să ne reamintim că, la data încheierii acordului stand-by cu Fondul, Ministerul Finanțelor Publice ajunsese să nu se poată împrumuta de pe piață la dobănzi sub 10% și pe căteva luni, randamentele cerute de investitori urcănd și peste 14%. Deci pe cine a salvat pănă la urmă FMI?
