Instigare la cenzură

Înţeleg, din ultimul raport MCV, citit sentenţios în direct pe sticlă de unul plătit (şi) din banii noştri, că presa din România, atâta câtă mai există, e mai a dracului decât statul însuşi. Chestie care - dacă aş fi paranoic şi n-aş şti cine, cum şi unde scrie mizeriile astea - ar trebui să mă umple de importanţă. Şi-am mai aflat, din acelaşi document european, că, într-o piaţă liberă şi concurenţială, însăşi ideea constituirii UE, presa trebuie să-şi schimbe regulile după pohta unor  birocraţi inepţi de la Bruxelles şi a complicilor acestora de la Bucureşti. Fiindcă din cauza ei se spărie bieţii magistraţi, stă măreaţa justiţie pe loc şi România nu (mai) e stat de drept.

Sigur, presa însăşi e vinovată. Că şi-a pus poalele-n cap şi s-a declarat în bloc coruptă şi fără norme. Că a acceptat complice să fie infiltrată cu ofiţeri acoperiţi ai serviciilor secrete şi, de multe ori, controlată din interior de aceştia. Că-n goana pentru supravieţuire a abdicat, de foarte multe ori, de la standardele profesionale clasice şi consacrate de când se face meseria asta pe Planeta Pământ, impuse de propriile coduri deontologice, nu musai de reglementări legale.

Dar, în raport cu firava şi timorata justiţie plânsă-n vorbe de purtătorul de cuvând desemnat să ne aducă veştile proaste, vinovăţia ei e crucială. Pentru că a publicat stenograme oficiale (produse de serviciile secrete şi folosite-n instanţă de sistemul de justiţie) potrivit cărora un judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie îşi asumă că e cu Naşu-n suflet şi se mai şi declară mândru de asta. Fiindcă nu s-a legat la ochi şi a citat dintr-o hotărâre judecătorească potrivit căreia un fost prim-ministru stă la puşcărie, cu titlu de exemplu, fără a-i fi probată vinovăţia. Că a arătat cum o judecătoare a CCR face propagandă prezidenţială de referendum şi campanie electorală cât se poate de fără perdea. Şi că a întrebat, fără să primească răspuns, cum poate fi şef al Integrităţii unul care jonglează aiuritor cu împrumuturi între persoane fizice, reclamat de un membru al propriei familii că ar fi dat mită pentru a fi angajat.

Există soluţii pentru toate, presa nu face excepţie. Minţi luminate să fie şi-o să scrie bine despre România-n viitorul raport. Una-i desfiinţarea presei. Să fie lumea fericită şi justiţia nepresată. A doua-i desemnarea oficială, în sfârşit, a presei ca vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale. Şi, alături de suspecţii de terorsim, monitorizarea ei strictă de către ofiţeri patrioţi cu gramatica la fără frecvenţă. A treia-i cenzura oficială de stat. CNA poate fi redesenat legislativ şi înzestrat cu puteri discreţionare. Orice text/emisie să intre în ziar/pe post doar cu aprobare. Iar pe Net să fie cu filtru şi încuviinţare prealabilă. Strategia asta a aplicat-o, înainte de era Internetului, cu mare succes, unul Ceauşescu. Nu era pe-atunci foarte drept statul de drept şi l-au şi cam împuşcat, dar nimeni nu-i perfect.