La Moscova, la Moscova

Ion Cristoiu a lansat ieri la Tărgul Gaudeamus volumul 2 al cărţii "Lumea văzută de un romăn rupt in fund - In vestă, printre fracuri". Jurnalul Naţional vă prezintă un fragment din acest volum. Â

IN CIRCUIT TURISTIC - Mă inchin la icoane ca să mă incălzesc

Ion Cristoiu a lansat ieri la Tărgul Gaudeamus volumul 2 al cărţii "Lumea văzută de un romăn rupt in fund - In vestă, printre fracuri". Jurnalul Naţional vă prezintă un fragment din acest volum. Â

Kremlinul era pe vremuri o cetate inchisă turiştilor. Capitalismul i-a spart lacătele. La prima călătorie, in 1996, cineva de la ambasadă s-a oferit să mă insoţească, intr-o vizită de turist, dincolo de zidurile roşii, lustruite de legendă.

E inceput de noiembrie. Iarna rusească, legendara iarnă rusească, şi-a trimis la Moscova avangarda. Sub soarele fără putere, strălucind aşa, doar de dragul imaginii, te străpung lăncile unui vănt rece. Nu ştiu de ce, dar in multele călătorii făcute iarna am avut impresia că-n Moscova e curent. Ca intr-o hardughie cu uşile şi ferestrele larg deschise. Clănţănind de frig, mă prezint la poarta pentru vizitatori a Kremlinului. Imi iese in cale un ins scofălcit, intr-un veston tocit in coate, cu un zămbet de suferind. Vrea 10 ruble. Un cerşetor - imi spun, vărănd măna in buzunar după suma cerută. Jerpelitul mi le ia, dispare intr-o cuşcă şi se intoarce cu o bucată de hărtie. - Ei drăcie!, imi zic, ruşii ăştia au revoluţionat istoria cerşetoriei. Miluitul nu se mai rezumă la bolboroseala de mulţumire. Iţi dă şi o chitanţă! Din care rezultă că l-ai omenit. Nu, insul nu e cerşetor. E vănzător şi rupător de bilete la poarta pentru vizitatori. Hărtia primită imi dă dreptul să hălăduiesc prin Kremlinul turistic.

Nu cred că trebuie să le spun eu friguroşilor de şmecheria cu incălzitul pe gratis. Cănd te incearcă, intri intr-un magazin, intr-un muzeu, intr-un restaurant. Depinde şi de ce te incearcă. Dacă e numai frigul, ajunge un magazin. Dacă e şi altceva, ţinănd de WC, ai neapărată nevoie de o cafenea sau de un restaurant. Prin stepa dintre zidurile Kremlinului nu-mi fac probleme. La primul semn de congelare, am la indemănă un muzeu. Sfertul de oră petrecut cu invărtirea in jurul Clopotului ţar mă aduce in pragul unui tremurat din cap pănă in picioare. Cred că frigul a pătruns pănă şi-n subconştient, acolo unde Freud susţine că ar sta ascunse, gata să dea de perete uşiţa lucidităţii, imbolduri care de care mai deşucheate. Trec pragul primei biserici intălnite in cale. Uşa e vegheată de o babuşcă blajină, zidită in legendara melancolie rusească. Nici vorbă de căldură. Inăuntru e mai frig ca afară. Ca să nu mă fac de răs, mă holbez indelung la o icoană. Legenda (in rusă şi engleză) ţine morţiş să mă convingă că-i vorba de o capodoperă a artei universale. Ce le păsase celor ce o scriseseră?! Făcuseră asta vara, probabil, cănd răcoarea dinăuntru te imbie chiar la căntat. Eu insă mor de frig. Astfel că ies căt pot de repede. Nu departe, străluceşte din toate luminile o altă biserică rusească. Dacă n-are calorifer, beneficiază totuşi de căldura lumănărilor. Intru sfios, să n-o trezesc din hibernare pe babuşca de la uşă. In pustietatea dinăuntru e mai ceva ca afară. Cumpăr un snop de lumănări, le aprind pe rănd şi le pun, pios, la icoane. Privirile babuşcăi lucesc o clipă a mirare. Socoteşte, probabil, că are in faţă un credincios fanatic. De unde să ştie, biata, că astfel mă mai incălzesc niţel? După ce dau gata lumănările, o şterg. Din biserică şi din Kremlin. Lăsănd in urmă săli pustii, friguroase, vegheate de babuşti deşteptate din somnolenţă doar de vederea unei bancnote verzi. Rusia a intrat in circuitul turistic mondial. Nu insă şi in circuitul aburilor din calorifer!

DE LA ABAC LA COMPUTER. Calculul e un teritoriu pe care rusul se simte ca un elefant pe gheaţa unui patinoar artistic. Pănă mai ieri, in Rusia, principalul instrument de socotit era abacul. Foloseau abacul vănzătoarea de piroşti, dar şi traficantul de caviar. La abac işi aduna şi scădea Stalin victimele. Pe abac işi număra adolescentul indrăgostit clipele pănă la intălnirea cu iubita. Acum abacului i-a luat locul calculatorul. Şi, astfel, pentru rus, socotitul a devenit un coşmar mai ceva decăt trezitul la miez de noapte fără o sticlă de votcă in casă. La Leningrad, profitănd de un răgaz in Programul vizitei oficiale, intru intr-o casă de schimb. Mă rog, să-i zicem că intru. In Rusia de azi casele de schimb sunt amenajate in nişte firide ale clădirii, un soi de tindă a blocului sau, uneori, ca lăngă Institutul de Relaţii Internaţionale din Moscova, intr-o scorbură făcută in peretele unui atelier de vulcanizare. In cea de-a treia călătorie am văzut multe case de schimb scobite in burta Vulcanizărilor. De ce la Vulcanizare şi nu, să spunem, la Cizmărie sau Florărie? Răspunsul mi l-au dat maşinile. Moscova şi Leningradul par nişte uriaşe tărguri de maşini second-hand. Tărguri demonstrative, deoarece potenţialii vănzători le mişcă incolo şi incoace. Nicăieri in lume n-am mai intălnit asemenea gioarse. Ba nu, mă inşel, am mai văzut aşa ceva la Havana. Doar că acolo nu erau aşa de multe şi de ţanţoşe. Ruşii umblă cu maşina pănă cănd cauciucurile se tocesc de tot. Pănă la butuc şi, dacă se poate, pănă cănd şi butucul se toceşte, de rămăne ca un fus.

Va urma

Â

O satiră la adresa sindrofiilor oficiale

Â

• Jurnalul Naţional: Domnule Ion Cristoiu, aţi lansat ieri volumul al doilea al cărţii "Lumea văzută de un romăn rupt in fund - In vestă, printre fracuri". De ce aţi recomanda această carte cititorilor?

Ion Cristoiu: Aş recomanda-o din două motive. 1. Cititorul romăn, dar nu numai el, chiar şi cel din Occident, ia cunoştinţă despre o lume la care nu are acces: a intălnirilor oficiale, a cocteilurilor, recepţiilor, intr-un cuvănt al sindrofiilor la nivel inalt. Sunt amănunte despre dialogurile la nivel inalt din Biroul Oval, dejunul la Kremlin, cu Vladimir Putin, primirile de la Pentagon, atmosfera de la Consiliul de Securitate, Consilul European, Palatul élysée. 2. Cănd s-a scris despre această lume, s-a scris in termeni bombastici. Insemnările din această carte sunt ale unui om care a văzut satiric lumea sindrofiilor la nivel inalt.

Â

• Deci avem un Ion Cristoiu in altă ipostază decăt cea cunoscută de editorialist, analist politic...

In această carte eu nu-mi străng toate editorialele publicate. Este o carte de proză satirică, in care autorul işi bate joc in primul rănd de el, umblănd in această lume inaltă nu numai in vestă, dar şi nătăng. Sunt in carte numeroase păţanii reale care i se puteau intămpla numai lui Ion Cristoiu, care a rămas, chiar şi ajuns in Biroul Oval, tot ţăranul din Găgeşti.

Â

• Primul volum a fost un succes. Pariaţi şi acum?

Da, este prima carte, din cele 14 publicate pănă acum, pe care aş paria că va fi tradusă şi publicată şi in străinătate. Lumea pe care o evoc e un paşaport pentru acest lucru. (Gabriela Antoniu)