Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cand ajung, transportat de treburi, in Bucuresti, raspund si invitatiilor unor confrati de la Antena 3, putini dintre cei care ma vor in emisiunile lor si care gasesc sinceritatea frusta a opiniilor mele trebuitoare. Ma rog! In ceea ce ma priveste as raspunde si mai bucuros invitatiei de a spune, intre atatea cazne analitice si rafuieli din Ferentarii politichiei, un vers de dragoste.
Ce parere aveti, sa ma intrebe, sa zicem, Dana Grecu, despre suspendarea presedintelui? In loc sa raspund, sa-l suspende, cu tot neamul si cu clica lui cu tot, daca-s in stare chiar maine, sa-l suspende chiar acum daca se poate, ca ne-a umilit si batjocorit destul, eu sa citesc o poezie din volumul 'Ei, as! Spunea poetul' sau din 'Nu cer iertare' sau 'Un liber albatros'. Vi se pare indeajuns de ferma opozitia? – sa ma chestioneze Maria Coman sau Alina Petrescu, fete destepte exilate la pranz fiindca, inteleg din biblia televiziunilor, un realizator de varf e doar ala care se produce nocturn, ca bufnitele sau ca amorezii.
Si pentru a-mi infrana revolte si dezamagiri legate de opozitie, pentru a nu da cu linguroiul nemultumirilor mele in tigaia de tabla ruginita a atator opozanti de tinichea, plictisiti si apatici, concubini ai puterii de azi, sa ma apuc, tam-nisam, sa recit 'Buna seara, iubito', singura mea poezie pe care am reusit s-o tin minte, obligat de un cantec care se tot canta, din veacul trecut, sau 'Toate femeile' sau 'Nu speriati frumosii-adolescenti'. Pentru a nu-l mania pe Dumnezeu, recunosc ca uneori, de voie sau de hatarul meu, unele realizatoare m-au lasat sa reamintesc cititorilor ca singura meserie pe care o fac bine (n-am spus-o eu!) ar fi aceea de a imagina versuri.
Acum doua zile, chemat fiind de Andreea Stroe, intr-o dimineata in care ma solicita de obicei Buble (inteleg ca Iosca a fost retrimis sa le puna piedica politicienilor care fug de presa si care cad astfel cu nasul fix in microfonul lui, mai exact – sa nu se inteleaga aiurea! – in microfonul televiziunii), in aceasta emisiune, zic, am fost solicitat sa spun daca stiu vreun erou al zilelor noastre. Un erou de la noi, fireste, nu din Alaska. Un erou in carne si oase, un om de la care generatiile care se formeaza sa aiba ce invata. Un model de viata, de daruire de sine, de neinfricare.
E, inteleg, o campanie americaneasca a trustului de presa, acuzat – patesc si eu asta pentru Ciornele mele din Jurnalul National – de prea mult Basescu, exces de Udrea, abundenta in selectarea stirilor neaparat negative de parca ziaristul ar fi vinovat ca intr-o zi mor de frig in case 20 de insi si nu doar 0,2, procent indicat fals de statistica. Un erou, deci! Tocmai auzisem la radio ca Irinel Popescu a fost ales presedinte al Academiei de Stiinte Medicale, iar Eduard Apetrei, vicepresedinte, ambii profesori, de reputatie europeana si mondiala, fiindu-mi cunoscuti, apropiati, chiar prieteni.
Uite, zic, si i-am numit pe cei doi, eroi adevarati ai zilelor noastre. Si asemeni lor mai pot numi doctori cu rezultate de varf in profesie care au ramas aici in conditiile in care puteau sa castige infinit mai sanatos afara. Au ramas aici unde medicina e uitata, ca si scoala, din proiectul bugetar (in schimb nu e uitata presedintia cu toate sereiurile si sepepeurile ei), unde se lucreaza in conditii de front in salile de operatie, unde dispar peste noapte spitale de traditie (a se vedea C.C. Iliescu), unde... Sunt acesti oameni modele pentru generatia tanara? Ei, aici e intrebarea!
Conform unei statistici, generatiile adolescente isi aleg drept modele de viata, in covarsitoare majoritate, fate de televiziune (nu la urma de tot, Sexi nu stiu care si fata lui Bote), gangsteri de cartier, muhaiele fara carte, dar pline de gologani. Doar 3 la suta, ati citit corect, TREI LA SUTå sunt tentati sa urmeze modelul dascalului de scoala, al oamenilor care au biruit, muncind pe branci, intr-o profesiune a stiintei, cercetarii sau artei inalte. Pe un ecran paralel rula plecarea in Afganistan a unui nou contingent de eroi. Eroi? Un copil tipa intinzand mainile dupa tatal sau pe care poate nu-l va mai vedea. Pleaca sa castige o paine, ca aici murim de foame, a concluzionat simplu un batran, tata la randu-i al unui copil de 25 de ani care pleca pe front. Batalion de eroi? Batalion al disperarii. Daca eroi sunt si capsunarii care pleaca in Spania, unii dintre ei someri acasa, atunci si soldatii trimisi pe fronturi nemiloase sunt eroi. Daca si batalioanele de truditori ai mizeriei, unii dintre ei cu studii universitare, prestand munci sub pregatirea lor, sunt eroice, atunci eroici sunt si puscasii catapultati in Kandahar. Eroi suntem toti cei care ne incapatanam sa supravietuim intr-o tara in care carmuirea face tot pentru a se descotorosi de noi. Mai sunt eroi azi? Da, dar nu ca Greuceanu, ca Fat Frumos, ca Pintea sau Avram Iancu. Eroi ai supravietuirii. Eroi ai rabdarii. Eroi cuminti ca sfintii care se lasau mutilati fara sa cracneasca, increzatori doar in Dumnezeu.
P.S. Am pe masa trei carti intitulate Ciorne si care aduna publicistica mea din ultimii sapte ani. Cele mai multe texte au fost publicate in acest ziar. Traiesc emotia oricarui autor care tine in maini pruncul, abia infasat in coperti, al muncii lui. Sunt trei volume insumand aproape 1.500 de pagini, pamflete, portrete, desene efemere pe frunza anotimpului, cate un vers pe alocuri. Mai cumpara cineva o carte? Putini, tot mai putini. Cei care le doresc le pot gasi la A.M. Press, in Bucuresti sau la Sangeru, la Muzeul Pietrei, unde ma pot afla adesea si pe mine. Raspund aceluiasi telefon, niciodata secret, 0722.65.02.43, iar adresa de mail e lucian.avramescu@yahoo.com. Voi incerca sa realizez si cateva intalniri cu posibili cititori.
