Omul si pomul, omul si calculatorul, omul si cartea... si am putea continua alaturarile dintre om si diferitele fenomene ale naturii, societatii, firii. Omul si creditul, insa, pare cea mai puternica paralela a vietii noastre cotidiene.
|
Pentru ca, si unde-i credit e tocmeala, cum lesne s-a observat anul trecut. Sumedenia de imprumuturi oferite de banci, alte institutii financiare, magazine ne-a adus in pragul unei revolutii a creditului - in special a celui de consum. Anul trecut, ne-am entuziasmat ca, si numai cu buletinul, putem face hocus-pocus, iar frigiderul, televizorul, combina, mobilul sau calculatorul pot ajunge direct in casa noastra - luata de cele mai multe ori tot cu credit - ipotecar sau imobiliar.
Fenomenul a crescut si iata ca, de luna aceasta, ceva-ceva s-a schimbat in modul de creditare si, mai ales, in felul de a fi sincer cu clientul si a-i spune, de la bun inceput, la ce sa se astepte cu rambursarea imprumutului. Daca pana acum, numai un analist financiar putea diseca, la bani marunti, cat din ce inapoia clientul reprezenta dobanda si rata, si cat comisioane peste comisioane, numite in fel si chip, acum, situatia pare ca se va schimba. Asa promite BNR, care ameninta cu amenzi de sute de milioane de lei, pentru cei care continua sa doseasca adevaratele costuri ale unui credit.
Cel mai interesant va fi cand, langa un produs, vor fi afisate trei preturi obligatorii - pentru inceput. Unul va reprezenta valoarea bunului cumparat cu banii pe tejghea, cum se spune, altul - valoarea produsului luat cu credit, si, firesc, valoarea lui in leul greu. Spuneam trei preturi - pentru inceput - deoarece, maine-poimaine ne vom trezi ca si evaluarea in euro a marfurilor va deveni o situatie cat se poate de banala.
Asa incat, subit, vor disparea in ceata creditele "fara dobanda", si cele "mai ieftine imprumuturi", dar vor aparea pe piata "cele mai sincere credite" si cele "mai la vedere comisioane". Adevarul e crud uneori, stim cu totii, dar, cand e vorba de bani, e de preferat o realitate ucigator de precisa, unei ambiguitati unse cu fond de ten si sclipici.