Miliţia economică de piaţă

Cei mai buni trezorieri, pe care s-au chinuit să-i şcolească băncile, nu mai lucrează în sistem Şi-i voi numi doar pe numele mic, ca să nu pară că a plâns vreunul pe umărul ziaristului: Liviu, Eugen, Dragoş, Adrian, Paul, Bogdan. Îşi poate permite sistemul bancar să marginalizeze o astfel de elită?

E de domeniul evidenţei că lucrurile ar merge mult mai bine dacă respectivele persoane şi-ar face meseria. Ei sunt printre puţinii care înţeleg ce e aceea o economie de piaţă şi ce îi lipseşte României pentru a fi numită, pe drept cuvânt, o ţară capitalistă. Dar, în fine, într-un stat în care controlul e funcţia-scop, şi nu eficienţa, putem asista şi la astfel de aberaţii. Trezorierii supracalificaţi rămân pe margine şi frâiele economiei sunt ţinute de miliţieni. De aceea se administrează sărăcia, finanţată dintr-o datorie externă ce creşte lent, în loc să se creeze bogăţie, cu ajutorul pieţelor.

Ca să discutăm generic, băncile, la fel ca marile companii, au conducători care ar trebui să aducă o dată cu profitul generat pentru acţionari, încrederea şi ieşirea din criză. Dar ştiţi cum vor managerii să depăşească momentul critic? Pe seama reducerii costurilor cu personalul. Iar după ce disponibilizează un număr record de oameni constată că tot au pierderi. De ce? Pentru că n-au schimbat nimic în modul de administrare.

E limpede, singura resursă care ar permite ieşirea României din criză este cea umană şi exact aceasta e distrusă. În top managementul companiilor sunt impuşi indivizi raşi, tunşi şi frezaţi, ”capabili” să răspundă la înalte comandamente. Ei au fost avizaţi de directori de resurse umane, ce seamănă ca două picături de apă cu şefii de cadre din trecut, şi care habar n-au să găsească principalul “antidot” împotriva crizei: creativitatea. Căci, deh, creativitatea nu apare la comandă, într-un cadru înregimentat şi just planificat.

Şi dacă nu credeţi că lipsa de expertiză în management e principala problemă, ia gânditi-vă ce repede am schimbat sloganul de la “Nu ne vindem ţara”, la “Haideţi să aderăm Uniunea Europeană”. Şi de aceea suntem în continuare asistaţi de FMI. Pentru că guvernanţii doresc să păstreze controlul ca funcţie-scop. Motiv pentru care se perpetuează politica de majorare a taxelor şi impozitelor, în loc să se gestioneze cu pieţe şi eficienţă.

Într-o economie cu adevărat capitalistă ar fi contat fiecare specialist din lista de mai sus. Dar nu şi într-o ţară în care conservarea obedienţei şi a fricii constituie politică de stat. Şi tocmai de aceea nu poate fi generat un mediu în care să apară idei de ieşire din criză, ci doar se conservă un cadru în care conduc indivizi ce funcţionează pe bază de: “Da, să trăiţi!”, “Întocmai şi la timp”, “Dacă-i ordin, cu plăcere”.