Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După editorialul precedent, în care spuneam că reducerea salariilor bugetarilor cu 25% a reprezentat, de departe, cea mai proastă iniţiativă luată recent de un guvern, m-au sunat două persoane din mediul academic să-mi reproşeze că în loc să critic Cabinetul Ponta, fiindcă nu are politică economică, mă iau tot de Guvernul Boc. Ceea ce mă determină să detaliez de ce respectiva măsură conduce autoritar în topul idioţeniilor.
În anii de “boom”, investiţiile n-au fost absorbite de economia reală, ci s-a văzut doar o majorare temporară de lichiditate, “trădată” de aprecierea leului. Iar mai apoi, actorii din piaţă - mulţi oameni de încredere ai politicienilor - s-au pomenit că n-au ce face cu banii şi au cumpărat mall-uri, construcţii mari - în general, active neproductive şi greu vandabile. Şi pentru a se conserva echilibrul - în condiţiile date - era necesar să se menţină puterea de cumpărare şi nivelul activelor. Adică, era nevoie să intre în continuare investiţii şi finanţări, nu să iasă, în ciuda încercării Convenţiei de la Viena de a le opri. În prezent, se doreşte substituirea investiţiilor cu fonduri europene, dar cantitativ şi calitativ, nu e acelaşi lucru.
Una peste alta, politica monetară trebuia să reacţioneze rapid pentru a se reduce marjele de profit, în vederea păstrării unei pieţe fluide a creditului. Dar în loc să se execute garanţiile aferente împrumuturilor, şi cu banii recuperaţi să se continue activitatea de creditare la spread-uri mai mici, s-a încercat să se conserve preţul activelor cu Programul Prima Casă - până nu s-a mai tranzacţionat nimic pe piaţa imobiliară. Şi, în paralel, intervine măsura total neinspirată de a tăia salariile bugetarilor. Oameni cu împrumuturi la bănci - principalul bazin căruia i s-au adresat bancherii datorită scoringului bun - ce au văzut brusc că nu mai au bani să-şi achite ratele.
Băncile n-au declarat pe loc creditele neperformante, ci au încercat să acorde rescadenţări la plată, cu riscul de a se înregistra cu profituri teoretice, pentru care au plătit impozite efective. Într-un asemenea context, în care statul a omorât peste noapte business-ul, băncile - semnatare sau nu ale Convenţiei de la Viena - şi-au redirecţionat resursele către alte pieţe, unde creditarea mai funcţiona, chiar dacă obţineau câştiguri mai reduse. După care au început să raporteze neperformanţa, până au ajuns să recunoască faptul că un credit din patru a fost prost. Acum degeaba se încearcă micşorarea cantităţii de împrumuturi neperformante, dacă banii au plecat acolo unde se pot face afaceri.
Ca să conchid şi să răspund reproşurilor academice, Guvernul Boc - total lipsit de viziune - a acţionat când a tăiat salariile bugetarilor, atât împotriva condiţionalităţii de a păstra puterea de cumpărare, cât şi a celei de a conserva preţul activelor. După această decizie, intermedierea financiară a scăzut de la 40%, la 35% din PIB. Noi am rămas cu ceea ce-i place mai puţin băncii centrale, cu creditele neperformante.
