Imi aduc aminte de primul meu walkman - costa salariul mediu pe economie si functiona cu casete audio destul de greu de gasit in epoca aceea.
Adus de un vaporean, era, bineinteles, produs de o companie taiwaneza care n-a supravietuit calitatii proaste pe care o livra.Fireste, ca tot ce ti se intampla in tinerete, ideea de walkman a ramas cu mine. Nu e un accesoriu de ascultat muzica, e parte din identitatea generatiei noastre... Dar nu despre asta e vorba, ci despre walkman-ul de atunci si cel de azi.
Dati banda inainte spre 2004. In secolul nostru, player-ul portabil la care viseaza lumea nu mai are nici o legatura cu starul care a nascut aceasta industrie. In primul rand ca foloseste memorie flash sau hard-disc, iar muzica e stocata in format digital, de obicei MP3. Producatorii nu mai sunt aceiasi - firma care detine mai bine de 60% din piata player-elor se numeste Apple si e, in timpul liber, o companie de calculatoare.
Sony, care a pierdut primul tren digital, a insistat sa ia autobuzul. Cu alte cuvinte, a mers destula vreme pe mana unui format propriu cu disc, numit MiniDisc, transformat de curand in versiune digitala, cu o capacitate de 1 Gb. Alte solutii au fost player-ele cu CD-ROM pe care se puteau stoca fisiere MP3. Nu foarte iubite la Sony, intrucat incurajeaza pirateria, iar firma are si casa de discuri - nu se face sa-si taie singura craca de sub picioare.
Nu e o greseala, ci un pariu. La fel ca si Apple, Sony incearca sa dezvolte un lant trofic al consumului de muzica. Dupa modelul iTunes, a infiintat un magazin virtual pe Internet, in format Atrac3, are un soft care te ajuta sa cumperi muzica si s-o arunci direct in player la un pret mai mic. Speranta companiei este ca va reusi, cu puterea ei financiara, sa doboare virtualul monopol al celor care au ajuns primii pe piata, daca nu cumva au si inventat-o.
Ei bine, suntem cu ochii pe ei. Ba nu, cu urechile.