Piromania

De la o vreme, bag seama că şi lui Dumnezeu ii place să se joace de-a piromanul. Păi, ce altceva să insemne incălzirea globală din ultimii ani? Din templul Său ceresc curg stihinic şuvoaie de fierbinţeală, c-a ajuns Pămăntul să semene cu craterele selenare. Creatorul lucrează metodic la deşertificarea planetei şi pare să iubească la nebunie nisipul, pustiul. Iar pustiul se lăbărţează hăd şi inghite lacom oceanele de iarbă şi copaci. (…) Aşadar, piromania e treabă divină, că altfel nu-mi explic droaia de pămănteni pornită să-L imite de-a proasta pe ăl de Sus.

In anii de impliniri măreţe, ţărănimea cooperativizată incendia miriştile imediat după seceriş. Un gest reflex, căpătat incă din negura vremurilor, cănd oştirile otomane "călcau totul in picioare", vorba poetului. Un gest al disperării supreme, singurul in măsură să-i infricoşeze pe cotropitorii surprinşi şi ei de părjolul inestetic al priveliştii tarkovskiene. Cămpuri lise şi dealuri priporoase fumegănde şi inecăcioase pe de-a-ntregul, de parcă iadul ar fi inghiţit provinciile romăneşti. Tactica vitejească a autodistrugerii ne-a ajutat să supravieţuim, dacă e să-i credem pe istoricii preocupaţi să scuze savant orice slăbiciune a neamului scoborător din Decebal şi Traian. Strategia aceasta nimicitoare nu ne-a folosit insă la nimic in cazna de a construi ceva trainic. Căci la vălvătaia focului perspectiva se topeşte incet-incet pănă ce din ea nu se mai zăresc decăt funigeii prezentului stins. Aşa că viitorul nostru s-a intrupat in secolele acelea de restrişte nevolnică din flacăra piromanilor de nevoie. Dar ogoarele s-au aprins şi in epoca multilateral dezvoltată, fără ca organele de partid şi de stat să curme cumva apucăturile străvechi ale naţiei crescute in cultul pirolatriei. Astfel vălvorite, tarlalele puteau fi lesne raportate ca pregătite plenar pentru insămănţările record din toamnele rodnicelor minciuni patriotice. Agricultura socialistă era obsedată să-şi afirme superioritatea in intrecerea mondială cu surata ei capitalistă şi, se vede treaba, iluzioniştii proletcultişti nu se dădeau inapoi de la nimic. Insensibili la vecinătatea solară a autostrăzii ce taie Bărăganul in căutarea mării, căţiva compatrioţi abia integraţi in acquis-ul comunitar au părjolit deunăzi solele călărăşene şi "migratorii motorizaţi" au căzut intr-o ambuscadă demnă de istoria noastră plină de capcane şi posade. Tarlalele ard cam peste tot in ţara asta inecată in fumul gros stărnit de piromanii de ocazie şi, de aceea, Romănia autopărpălită ar trebui să se numească... PIROMANIA!


După tresăririle cu iz piromanic ce-au pus pe fugă naţiunile mari ale Europei, dl Băsescu e silit să stea mai mult pe acasă şi să picotească solemn pe la reuniunile strepezicioase de vară. Ici-colo căte o vizită de două parale prin Azerbaidjan ori Armenia şi cu asta basta. Agenda internaţională a piromanului politic de la Cotroceni e searbădă ca o ciorbă de ştevie la inceput de primăvară belalie. Preşedintele romănilor n-are viză de intrare in cancelariile simandicoase ale lumii, nemulţumite de manierele portuare ale nemusafirului estic. Că altcumva nu-mi explic sedentarismul diplomatic al alesului cotrocenist. Şi-n ăstă timp sălciu, ca să-şi alunge toropeala plictiselii, dl Băsescu mai ţopăie o geampara, mai trage un şpriţ la "Potcoava", mai creştinează in apa Botezului un păgăn de lapte, mai aruncă in aer prietenii şi alianţe sau mai saltă in grad mafiotic hrebenciucii şi oltenii combinatori. Nu inţeleg de ce nu pleacă in vizită oficială in Republica Becalia, pentru a se intălni, in Palatul televizat cu nesaţ otevist, cu "Princepele" bizantin Gigi! O bună relaţie intre cele două republici plebee - Băsescia şi Becalia - n-ar da rău in ochii cataractici ai Bătrănei Europe şi n-ar strica nici pe plan local. Nu de alta, dar infrăţirea cotrocenisto-piperană ar cimenta triumfal comuniunea de idei dintre cei doi in ajunul campaniilor electorale ce se vor abate peste meleagurile de la nord de Dunăre in lunile următoare. Iar intelighenţia depedentă de cherosenul băsescian ar scrie tratate docte despre viziunea remarcabilă, providenţială pe alocuri, a celui care a inmormăntat definitiv hidra comunistă...


De la o vreme, bag seama că şi lui Dumnezeu ii place să se joace de-a piromanul. Păi, ce altceva să insemne incălzirea globală din ultimii ani? Din templul Său ceresc curg stihinic şuvoaie de fierbinţeală, c-a ajuns Pămăntul să semene cu craterele selenare. Creatorul lucrează metodic la deşertificarea planetei şi pare să iubească la nebunie nisipul, pustiul. Iar pustiul se lăbărţează hăd şi inghite lacom oceanele de iarbă şi copaci. Verdele
s-a transformat, uşor-uşor, in galben, insă galbenul aduce a neviaţă şi nu a gelozie, cum ne asigură naiv dezlegătorii de taine şi simboluri cromatice. Aşadar, piromania e treabă divină, că altfel nu-mi explic droaia de pămănteni pornită să-L imite de-a proasta pe ăl de Sus.