Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
ROMÂNIA CA O TELENOVELÃ
De acasă o iau cătinel pe strada care dă în Bulevard. La un bloc în
construcţie, lucrătorii s-au făcut criţă. Beau din sticle de plastic de
un chil şi chiuie în sufrageria unui apartament comandă specială.
Casetofonul, aşezat pe linoleum, revarsă asupra lor un binefăcător val
de manele. Din când în când, câte unul apare la fereastra încă oarbă,
fără tocuri, şi scuipă direct în stradă.
Moto:"Trăim în România, şi asta ne ocupă tot timpul"
Mircea Badea - realizator tv
ROMÂNIA CA O TELENOVELÃ
De acasă o iau cătinel pe strada care dă în Bulevard. La un bloc în construcţie, lucrătorii s-au făcut criţă. Beau din sticle de plastic de un chil şi chiuie în sufrageria unui apartament comandă specială. Casetofonul, aşezat pe linoleum, revarsă asupra lor un binefăcător val de manele. Din când în când, câte unul apare la fereastra încă oarbă, fără tocuri, şi scuipă direct în stradă.
Un câine bătrân se ia după mine. Se dă mai întâi pe lângă cracul pantalonului. Are suficientă experienţă ca să nu se mai teamă de oameni. Galeria Men’s şi-a deschis uşile. O vânzătoare cocheţică plimbă mătura pe scări şi pe covorul din faţă. Câinele o ia înainte, ca şi cum ar şti unde merg. În Bulevard mă lasă, văzându-şi de-ale lui. Peste drum, în faţa Secţiei de Poliţie, câţiva mascaţi se îmbarcă în dubă pentru o arestare preventivă la TV.
Stradă mărginită de case vechi, interbelice, transformate în prăvălii şi sedii de firme. O firmă scorojită dezvăluie că acolo, la capătul săgeţii, se găseşte Cosmetică canină. Un bătrânel îşi dă cu var, să pară nou, numărul de la poartă: 24. Gardianul de la Reprezentanţă stă pe un scaun lângă ghereta cu uşa deschisă în chip sărbătoresc. Trece strada, să stea niţel de vorbă, un bărbat în jerseu, secondat de un câine lup. Din loc în loc, terenuri virane, veritabile mine de aur pentru speculanţii de imobiliare. Pe panouri, anunţuri indiscutabile au menirea de a descuraja pe cei care vor să depoziteze aici reziduuri. În soarele mai mult decât primăvăratec gunoaiele putrezesc metafizic. Ameninţarea cu amenda nu-i descurajează pe cei care vor să scape uşor de ele. O tăbliţă îmi aduce la cunoştinţă că acolo începe Intrarea fabulistului. Poate şi pentru că mă aflu pe Strada Grigore Alexandrescu. Trec adolescenţi pe biciclete impropriu de mici. Vântul de primăvară ţine locul măturătorilor de la REBU. Nu departe de prăvălia care schimbă valută uzată şi bani rupţi, Panasonic şi Sonny anunţă lichidare totală.
În faţa Stadionului Dinamo, suporteri în tricouri roşii se îmbarcă în autobuze pentru derby-ul etapei: meciul cu Steaua. Mai înfocaţi decât trebuie, câţiva ies în calea trecătorilor paşnici, somându-i să răspundă dacă ţin cu Dinamo. Speriaţi, cei mai mulţi răspund da, deşi habar n-au cine-i Dinamo.
Vine un bulevard lat, străbătut de o linie de tramvai. Pe stânga, cum te duci spre Lacuri, căsuţe bătrâneşti, fără etaj, şi o curte mică în faţă; genul de locuinţă pentru funcţionarii interbelici. În spaţiul strâmt dintre casă şi gardul scund, din vergele, grădini de legume pricăjite sau de flori babane. Lângă peretele din faţă cineva şi-a scos afară, pentru a fi ridicate de gunoieri, vechiturile din casă. O familie de tineri se desparte de o familie care a fost în vizită. Simţindu-se nebăgat în seamă, dulăul latră sonor. Nu i se dă nici o atenţie. Mulţi dintre proprietari şi-au închiriat căsuţele unor restaurante. Crâşmele mici, cochete, se succed într-un ritm halucinant. Culmea e că sunt pline! La intersecţia dintre Bulevard şi o stradă cu nume de compozitor îţi iese în cale restaurantul La Anghel. Potrivit bannerului de pe gard, nici la mama acasă nu se mănâncă mai ieftin ca aici. Edificiul are un singur etaj. Pe terasă, sub firmă, stă trasă aşa, de dragul imaginii, o căruţă în mărime naturală.
Pe stânga e România dinainte de primul război mondial: România negustorilor lui Caragiale. Pe dreapta, e România de după al doilea: România erei comuniste. Blocuri cenuşii, înveselite doar de slogane pro Dinamo. (Suntem la câţiva zeci de metri de stadionul echipei). Ici-colo, câte un butic deschis în bucătăria apartamentului de două camere. Nevasta e deopotrivă bucătăreasă, femeie de serviciu, proprietară, magazioneră şi vânzătoare. Blocurilor le urmează clădirea unui fost institut de cercetări, împărţită acum în sedii de firme, asociaţii nonguvernamentale, magazii.
Mircea Badea - realizator tv
ROMÂNIA CA O TELENOVELÃ
De acasă o iau cătinel pe strada care dă în Bulevard. La un bloc în construcţie, lucrătorii s-au făcut criţă. Beau din sticle de plastic de un chil şi chiuie în sufrageria unui apartament comandă specială. Casetofonul, aşezat pe linoleum, revarsă asupra lor un binefăcător val de manele. Din când în când, câte unul apare la fereastra încă oarbă, fără tocuri, şi scuipă direct în stradă.
Un câine bătrân se ia după mine. Se dă mai întâi pe lângă cracul pantalonului. Are suficientă experienţă ca să nu se mai teamă de oameni. Galeria Men’s şi-a deschis uşile. O vânzătoare cocheţică plimbă mătura pe scări şi pe covorul din faţă. Câinele o ia înainte, ca şi cum ar şti unde merg. În Bulevard mă lasă, văzându-şi de-ale lui. Peste drum, în faţa Secţiei de Poliţie, câţiva mascaţi se îmbarcă în dubă pentru o arestare preventivă la TV.
Stradă mărginită de case vechi, interbelice, transformate în prăvălii şi sedii de firme. O firmă scorojită dezvăluie că acolo, la capătul săgeţii, se găseşte Cosmetică canină. Un bătrânel îşi dă cu var, să pară nou, numărul de la poartă: 24. Gardianul de la Reprezentanţă stă pe un scaun lângă ghereta cu uşa deschisă în chip sărbătoresc. Trece strada, să stea niţel de vorbă, un bărbat în jerseu, secondat de un câine lup. Din loc în loc, terenuri virane, veritabile mine de aur pentru speculanţii de imobiliare. Pe panouri, anunţuri indiscutabile au menirea de a descuraja pe cei care vor să depoziteze aici reziduuri. În soarele mai mult decât primăvăratec gunoaiele putrezesc metafizic. Ameninţarea cu amenda nu-i descurajează pe cei care vor să scape uşor de ele. O tăbliţă îmi aduce la cunoştinţă că acolo începe Intrarea fabulistului. Poate şi pentru că mă aflu pe Strada Grigore Alexandrescu. Trec adolescenţi pe biciclete impropriu de mici. Vântul de primăvară ţine locul măturătorilor de la REBU. Nu departe de prăvălia care schimbă valută uzată şi bani rupţi, Panasonic şi Sonny anunţă lichidare totală.
În faţa Stadionului Dinamo, suporteri în tricouri roşii se îmbarcă în autobuze pentru derby-ul etapei: meciul cu Steaua. Mai înfocaţi decât trebuie, câţiva ies în calea trecătorilor paşnici, somându-i să răspundă dacă ţin cu Dinamo. Speriaţi, cei mai mulţi răspund da, deşi habar n-au cine-i Dinamo.
Vine un bulevard lat, străbătut de o linie de tramvai. Pe stânga, cum te duci spre Lacuri, căsuţe bătrâneşti, fără etaj, şi o curte mică în faţă; genul de locuinţă pentru funcţionarii interbelici. În spaţiul strâmt dintre casă şi gardul scund, din vergele, grădini de legume pricăjite sau de flori babane. Lângă peretele din faţă cineva şi-a scos afară, pentru a fi ridicate de gunoieri, vechiturile din casă. O familie de tineri se desparte de o familie care a fost în vizită. Simţindu-se nebăgat în seamă, dulăul latră sonor. Nu i se dă nici o atenţie. Mulţi dintre proprietari şi-au închiriat căsuţele unor restaurante. Crâşmele mici, cochete, se succed într-un ritm halucinant. Culmea e că sunt pline! La intersecţia dintre Bulevard şi o stradă cu nume de compozitor îţi iese în cale restaurantul La Anghel. Potrivit bannerului de pe gard, nici la mama acasă nu se mănâncă mai ieftin ca aici. Edificiul are un singur etaj. Pe terasă, sub firmă, stă trasă aşa, de dragul imaginii, o căruţă în mărime naturală.
Pe stânga e România dinainte de primul război mondial: România negustorilor lui Caragiale. Pe dreapta, e România de după al doilea: România erei comuniste. Blocuri cenuşii, înveselite doar de slogane pro Dinamo. (Suntem la câţiva zeci de metri de stadionul echipei). Ici-colo, câte un butic deschis în bucătăria apartamentului de două camere. Nevasta e deopotrivă bucătăreasă, femeie de serviciu, proprietară, magazioneră şi vânzătoare. Blocurilor le urmează clădirea unui fost institut de cercetări, împărţită acum în sedii de firme, asociaţii nonguvernamentale, magazii.
Va urma
