x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Punctul pe Ei. Camelia și Vasilică au luat tristețile pe făcăleț

Punctul pe Ei. Camelia și Vasilică au luat tristețile pe făcăleț

de Dan Dumitrescu    |    27 Mar 2016   •   16:20
Punctul pe Ei. Camelia și Vasilică au luat tristețile pe făcăleț

Camelia Bogdan a reușit. Nu știu dacă domnia sa a urmat vreo stategie pusă la cale cu abilă parșivenie sau dacă niscaiva derapaje necontrolate au purtat-o către succes. Nu știu. Cert este un singur fapt. Camelia Bogdan a reușit. A reușit să-și impună din nou portret bine conturat în peisajul public. Iar regia de care a beneficiat acest scenariu a garantat reușita. Fiindcă nu oricine își permite să își asume rol principal atunci când în distribuția secundă figurează chiar membri ai CSM.

Redutabila de la CAB a considerat că onorabilitatea sa ireproșabilă ar fi fost ofilită pe alocuri de oarece ziceri promovate în media de niște obraznici fără cusur. De aceea a dictat dânsa către CSM următoarea solicitare: ”Să-mi apărați cererea de apărare a reputației”. Și, pentru a fi sigură că apărarea apărării se va bucura de o unanimă unanimitate, Camelia Bogdan s-a apucat să discurseze despre incompatibilitatea unor membri ai CSM. S-a referit, firesc, la ”incompatibilii” al căror vot nu figura în centura ei de siguranță. Pledoaria blondei a fost însă atât de convingătoare și atât de inteligent ticluită încât președintele CSM, Mircea Aron, după mai multe observații de parcurs, a dixit: ”Vă las să vedem până unde ajungeți”. Și ”linșata media” a ajuns. A ajuns la final și la un diagnostic negativ din partea CSM pentru cererea sa.

Camelia Bogdan s-a prezentat la CSM în postura de victimă a unui linșaj mediatic. Dar s-a prezentat pentru nimic. Fiindcă victima linșajului nu avea cum să fie apărată de vreme ce ea a trecut prin propria prestație, cu sau fără de voie, de la statutul de victimă la suicid. Si-a sinucis reputația, pentru început, prin discursul prestat la ședința CSM. Apoi a reluat actul suicidal prin declarațiile care au urmat la ieșirea de la CSM. Discursul scurs de după o fațadă tencuită strident, de sub o frunte contondent bretonată, a devenit pur și simplu comedios. Iar ziua de pomină s-a finalizat printr-o înserare și mai și. Microfoanele din preajma CSM au fost înlocuite de cele de la un club din Centru Vechi. Acolo unde Camelia Bogdan și Vasilică Dănileț au luat tristețile pe făcăleț și (s-)au simțit singuri în noapte (strangers in the night). Ăsta da linșaj al dramelor devastatoare care ne asupresc existența. Și de aceea zic să nu vă obosiți scormonind după adevăr. Fiindcă iese el și singur la suprafață.

×