Punctul pe Ei. Dacă nu ești cocoș în propria bătătură, nici de găină a altora nu ești bună

Românica și liniștea nu prea mai au loc de întâlnire. Sunt mulți cei care consideră că defectarea binomală ar fi generat marele deranj cu care ne confruntăm. De-ar fi fost așa era suficientă doar o oarece deratizare prin ograda instituțiilor împricinate. Un astfel de dresaj n-ar fi potolit însă vria cu care ne confruntăm. Fiindcă sanatoriul fărădelegii este mult mai amplu și forțează diagnostice de toată frumusețea.

Nădragii prezidențiali nu mai sunt mobilizați de acea defilare a fuduliei sătule. Prim-marele nostru de la Cotroceni a fost deposedat de tehocrația din dotare. Instituțiile ascultătoare nu mai sunt nici ele prea ascultătoare, deoarece timpanele subalterne sunt temporar asurzite de alte ecouri. Parchetele au început și ele să scârțâie sub greutăți tot mai apăsătoare și nici orfanii politici nu se dovedesc capabili să-și protejeze tătucul prin majorități antinevralgice. De aceea o fi gândit Încetul nostru să cotrobăie prin cele străinătățuri după niscaiva libădihuri. Dar s-a întors cu coada-ntre picioare. C-așa-i în viață. Dacă nu ești cocoș în propria bătătură, nici de găină a altora nu ești bună.

DNA a devenit și ea familie monoparentală. Laura Codruța duce greul de una singură după ce a fost văduvită de rezervările SRI. Nici vaccinurile prezidențiale nu mai oferă, după cum ziceam, imunitatea de altădată. Așa că Mândruței i-a rămas doar șansa de a hohoti prin tot felul de spovedanii publice despre mulțimea de oameni răi, oricând capabili să-i aducă atingeri. Deși am considerat că marea ei capacitate de a freca aerul nu se potrivește cu astfel de tânguiri, acum mă văd nevoit să-i dau dreptate. După liberalizarea denunțurilor, după ce denunțurile nu mai reprezintă valuta forte gestionată doar de autoritatea parchetară, atingerile lovesc rău de tot. Și, culmea, aceste atingeri care persecută statul de drept, independența justiției și multe alte astfel de lustruiri lozincarde nu vin dinspre mulțimile neafiliate. Vin chiar de la autodenunțătorii sistemului. Tocmai de aceea ele sunt mult mai contondente și mai convingătoare. Atât de contondente și de convingătoare încât creează o altfel de realitate. Instanțele nu prea își mai prepară sentințele în sosul fricii față de stăpân. Nici politicienii nu prea mai suspină-n somn când sunt bântuiți de secrete ale devenirii. Fiindcă făptașii statului de drept și făptașii politicii joacă în același film. Doar partiturile de conjunctură îi separă și îi determină să facă din biata Românică frontul unui război idiot.